Sa ne intelegem dintru inceput: acest blog se constituie mai degraba intr-un exercitiu de stil decat intr-o marturisire. Va rog sa nu confundati lucrurile.
luni, 13 iunie 2011
stare de cismigiu si ploaie
rătăcesc aiurea pe străzi.. direcţia e precisă, dar vreau să profit de ploaia asta de vară.. de fusta lungă şi de bocancii uzi.
parcă mi-e dor să fiu femeie..
Cişmigiul. aleile şi băncile lui. parcul ăasta pe care l-am împărţit din adolescenţă tuturor pierderilor mele.
nu m-aş mira să întâlnesc aici vreun fost iubit, acum posesor de maşină, nevastă şi, eventual, copii. sunt atâtea poveşti.
locul ma agaţă şi mă păstrează. noaptea aceea e o pâclă atât concretă încât rămân încremenită aici, în faţa băncilor ăstora.
îmi amintesc; purtam şi atunci o fustă lungă, cu jupon şi o cămaşă neagra, cambrată. eram o apariţie uşor anacronică şi, dealtfel, asta ai spus şi tu..
imi amintesc privirea, zâmbetul.. ce ciudat. ştii că multă vreme n-am putut să îţi reconstitui imaginea în minte. ce bizar..
m-a chinuit mult noaptea aceea. noaptea în care îţi arătam palmele mele.. mă ardeai acolo, între liniile unui pre-destin credibil. posibil.
ţineam palmele întinse şi nu pricepeam cum poţi să fii în afara lor; mă durea cel mai tare faptul ăsta simplu de a nu te putea asimila fiinţei mele.
zece ani de la noaptea aia în care mă dureai şi mă iubeai, încă..
şi locul ne păstrează umbrele.
curse of my oblivion
toate iubirile mele mi-au curs prin sânge..
toate iubirile mele.. putine, dar toate îmi ard palmele.
cred că va veni un timp în care şanţurile din carne se vor carboniza.
şi linia vieţii?
luni, 6 iunie 2011
stare (si) de muzica
nu mi-e nici rau,
nu mi-e nici bine..
stau pur si simplu, dincolo de fereastra si te privesc.
uneori impartim acelasi studio; atat de rar, insa, incat nu ma obisnuiesc sa te vad.
nu stiu daca starea mea poarta vreo eticheta, daca se spala la 30 de grade, cu detergent special.. nu stiu.
e o privire aproape goala, ca si cum as regasi un contur vag familiar.
ai ramas un barbat frumos desi timpul a sapat adanc.. a sapat pe fetele noastre si in noi. si intre noi.
te privesc.. si parca nici nostalgia nu-si mai face loc.
m-am impietrit?
nu mi-e nicicum
nu mi-e niciunde
stiu ca a durut plecarea mea; atunci, cand iti adunasei toata forta sufletului tau, sa poti sa fii, sa vrei, sa crezi, sa iti asumi..
stiu ca era deja prea tarziu cand te-ai hotarat sa ma iubesti.
nu mai aveam nimic sa-ti dau. te cicatrizasei, in mine..
mai devreme sau mai tarziu, toate iubirile se ingroapa, nu-i asa?
implinite sau nu, isi coboara genunchiul in praf.
timpul castiga mereu.
le usuca pe toate.
te privesc de dincolo de geam.
semeni cu un barbat pe care l-am iubit tare mult, candva.
un barbat care m-a durut mult..
un barbat care m-a iubit prea tarziu.. prea tarziu
da.
semeni cu cineva.
dar nu vreau sa stiu
cine esti.
.. doar eu si luna..
nu mi-e nici bine..
stau pur si simplu, dincolo de fereastra si te privesc.
uneori impartim acelasi studio; atat de rar, insa, incat nu ma obisnuiesc sa te vad.
nu stiu daca starea mea poarta vreo eticheta, daca se spala la 30 de grade, cu detergent special.. nu stiu.
e o privire aproape goala, ca si cum as regasi un contur vag familiar.
ai ramas un barbat frumos desi timpul a sapat adanc.. a sapat pe fetele noastre si in noi. si intre noi.
te privesc.. si parca nici nostalgia nu-si mai face loc.
m-am impietrit?
nu mi-e nicicum
nu mi-e niciunde
stiu ca a durut plecarea mea; atunci, cand iti adunasei toata forta sufletului tau, sa poti sa fii, sa vrei, sa crezi, sa iti asumi..
stiu ca era deja prea tarziu cand te-ai hotarat sa ma iubesti.
nu mai aveam nimic sa-ti dau. te cicatrizasei, in mine..
mai devreme sau mai tarziu, toate iubirile se ingroapa, nu-i asa?
implinite sau nu, isi coboara genunchiul in praf.
timpul castiga mereu.
le usuca pe toate.
te privesc de dincolo de geam.
semeni cu un barbat pe care l-am iubit tare mult, candva.
un barbat care m-a durut mult..
un barbat care m-a iubit prea tarziu.. prea tarziu
da.
semeni cu cineva.
dar nu vreau sa stiu
cine esti.
.. doar eu si luna..
joi, 2 iunie 2011
stare de final
this was just another fight..
aproape un an şi jumătate am fost hărţuită.
căutată prin toate cotloanele realităţilor - virtuală şi nu doar - şi bombardată cu cereri şi plângeri.
am primit mesaje - stive - pe toate conturile, de mail, de messanger, pe toate forumurile pe care activez, pe conturile foto ale prietenilor mei si pe toate reţelele de socializare pe care sunt inscrisă.
şi - credeţi-mă, sunt multe.
nu am să îmi pun poalele în cap în mod public. îl priveşte numai pe el daca vrea să exploateze penibilul pâna dincolo de limitele umane.
am făcut - în vremea asta - tot ce e omeneşte posibil. l-am înţeles că suferă, am zbierat, am tăcut, am înjurat, am ignorat, am apelat la prieteni comuni, i-am povestit iubitei lui, am înjurat şi mai mult, am ignorat din nou.
singurele lucruri pe care nu le-am făcut au fost: 1. să îi dau o cască în dinţi (şi asta o spun cu o urmă de regret) şi 2. să îi fac plângere penală.
m-am încărcat într-un an şi jumătate cu mai multă scârbă, furie şi dezamăgire decât am adunat o viaţă întreagă. şi nu e normal. îmbătrânesc şi mă urâţesc sufleteşte, fiindcă aleg să văd mizeria şi nu seninul.
fiecare este liber să îşi aleagă iadul.
eu am hotărât de cu noaptea trecută că am strâns prea mulţi întunerici.
aşa că şterg tot. toate mesajele, sms-urile care imi sufoca acum inboxul telefonului. toate PM-urile mizerabile, toate comentariile de pe acest blog şi de aiurea. mesaje pe care am vrut sa le pastrez, ca să fiu sigură că .. dar nu. chiar nu îmi mai pasă.
sterg cu buretele întreaga existenţă. şi voi continua să şterg fiecare sms - fiindca sigur se va găsi un "prieten" care să livreze noul număr de telefon.
şi nu îmi doresc decât să mă înseninez într-atât încât atunci când viaţa îl va aduce înaintea mea, să nu îi fut mama de batăie pe care o merită.
pentru că nu mai vreau oameni urâţi.
pentru că viaţa mea valoreaza mai mult decât atât.
pentru că eu merit mai mult decât atât.
aproape un an şi jumătate am fost hărţuită.
căutată prin toate cotloanele realităţilor - virtuală şi nu doar - şi bombardată cu cereri şi plângeri.
am primit mesaje - stive - pe toate conturile, de mail, de messanger, pe toate forumurile pe care activez, pe conturile foto ale prietenilor mei si pe toate reţelele de socializare pe care sunt inscrisă.
şi - credeţi-mă, sunt multe.
nu am să îmi pun poalele în cap în mod public. îl priveşte numai pe el daca vrea să exploateze penibilul pâna dincolo de limitele umane.
am făcut - în vremea asta - tot ce e omeneşte posibil. l-am înţeles că suferă, am zbierat, am tăcut, am înjurat, am ignorat, am apelat la prieteni comuni, i-am povestit iubitei lui, am înjurat şi mai mult, am ignorat din nou.
singurele lucruri pe care nu le-am făcut au fost: 1. să îi dau o cască în dinţi (şi asta o spun cu o urmă de regret) şi 2. să îi fac plângere penală.
m-am încărcat într-un an şi jumătate cu mai multă scârbă, furie şi dezamăgire decât am adunat o viaţă întreagă. şi nu e normal. îmbătrânesc şi mă urâţesc sufleteşte, fiindcă aleg să văd mizeria şi nu seninul.
fiecare este liber să îşi aleagă iadul.
eu am hotărât de cu noaptea trecută că am strâns prea mulţi întunerici.
aşa că şterg tot. toate mesajele, sms-urile care imi sufoca acum inboxul telefonului. toate PM-urile mizerabile, toate comentariile de pe acest blog şi de aiurea. mesaje pe care am vrut sa le pastrez, ca să fiu sigură că .. dar nu. chiar nu îmi mai pasă.
sterg cu buretele întreaga existenţă. şi voi continua să şterg fiecare sms - fiindca sigur se va găsi un "prieten" care să livreze noul număr de telefon.
şi nu îmi doresc decât să mă înseninez într-atât încât atunci când viaţa îl va aduce înaintea mea, să nu îi fut mama de batăie pe care o merită.
pentru că nu mai vreau oameni urâţi.
pentru că viaţa mea valoreaza mai mult decât atât.
pentru că eu merit mai mult decât atât.
miercuri, 1 iunie 2011
stare de muzici şi noapte
gata. le-am încheiat pe toate. m-am întins până aproape de miezul nopţii; tot felul de mărunţişuri cronofage.. de care nu îmi pasă. dar de care mă ocup aşa, inerţial.
drumul mă cheamă.
asta simt. întruna. că aş urca în şa şi as merge la nesfârşit. "to the middle of nowhere", cum spune ea. da. aş merge două vieţi. aş merge pana in mijlocul lui nicăieri. îl şi văd. nicăieri-ul ideal. O "Dobroge" a sufletului. o nesfârşire aridă. uscată.prăfuită. să opresc în sfârşit motorul. să cobor din şa. să ma ghemuiesc la umbra Ei şi să adorm.
ce prostii spun..
drumul mă cheamă. sunt dependentă de asfalt şi de cărări.
mă rog; un om ceva mai conectat la realitate ar spune doar că fug de mine.
ceea ce e perfect adevărat.
dar ce importanţă mai are cum se cheamă fuga aceasta?! sunt cele câteva luni de linişte. când oamenii aproape se pot înţelege cu mine. când găsesc resurse de lumină.
deşi ştiu că devine tot mai dificil. îmi las urmele unghiilor prin tot soiul de suflete.. oameni fără identitate. carne de tun.
şi ştiu că nu va mai dura mult.
noaptea mă aşteaptă.
un oraş spălat de furtună.
mă pregătesc.
în geam, geaca albă, de piele, îmi redesenează forma. ascund în mănuşă sclipirea de pe inelarul stâng. şi-i spun promisiunii vechi să tacă.
sunt gata.
sunt gata?
zâmbesc şi fac cerului cu ochiul. e între noi o discuţie prea lungă. un razboi înverşunat şi, uneori, o mângâiere.
plec.
eram cu tine, mi-erai tot
deşi spuneam că nu mai pot.
e motorul rece şi mă încăpăţânez să merg regulamentar. vreau să fiu "safe". macar pentru câteva minute. încerc uneori, asta. să fiu cuminte. să îmi pese. de mine. de toate promisiunile care mă aşteaptă, mă aşteaptă, mă aşteaptă...
pe o linie de tramvai udă simt, o fractiune de secundă, cum îmi alunecă roata faţă. stomacul mi se strange şi rasuflarea se opreşte. roata recapătă aderenţa şi mă reechiibrez natural.
gandurile imi umbla aiurea.
te-am iubit cu dracii toţi..
la o florărie de colţ de stradă, doi băieţi zbiară ca maimuţele. sunt oprită la semafor şi simt cu aerul mi se cimentează pe trahee. e o ameţeală în toate.
şi urlai ca un dement
când spuneam că-mi eşti absent
mâna se roteşte până la capăt. aud oftatul motorului cand schimb consecutiv treptele de viteză.
fără suflet, fără zâmbet.
înainte e podul. o poveste lungă, cu gard şi parapet. şi nu vreau să mă opresc..
o curbă.. inchid palma stângă pe un unghi al rezervorului şi ea ştie.
poate singura care ştie fără cuvinte. poate singura care crede fără cuvinte.
poate singura care mă iubeşte aşa cum sunt.
poate singura care mă ştie aşa cum sunt. fără măşti. doar cu spasme.
aerul se strecoară greu prin stalactitele de ciment.
limuzina neagră mă depăşeşte destul de încet. o observ cu coada ochiului, dar îi ignor pasagerii. nu mai văd de mult "conţinutul" maşinilor.
e un "nu-mi pasă" atât de intens..
aş vrea să respir. şi să dorm.
aş vrea să adorm, ca într-o poveste.
la doi metri de mine, limuzina virează brusc dreapta.
să mor puţin..
drumul mă cheamă.
asta simt. întruna. că aş urca în şa şi as merge la nesfârşit. "to the middle of nowhere", cum spune ea. da. aş merge două vieţi. aş merge pana in mijlocul lui nicăieri. îl şi văd. nicăieri-ul ideal. O "Dobroge" a sufletului. o nesfârşire aridă. uscată.prăfuită. să opresc în sfârşit motorul. să cobor din şa. să ma ghemuiesc la umbra Ei şi să adorm.
ce prostii spun..
drumul mă cheamă. sunt dependentă de asfalt şi de cărări.
mă rog; un om ceva mai conectat la realitate ar spune doar că fug de mine.
ceea ce e perfect adevărat.
dar ce importanţă mai are cum se cheamă fuga aceasta?! sunt cele câteva luni de linişte. când oamenii aproape se pot înţelege cu mine. când găsesc resurse de lumină.
deşi ştiu că devine tot mai dificil. îmi las urmele unghiilor prin tot soiul de suflete.. oameni fără identitate. carne de tun.
şi ştiu că nu va mai dura mult.
noaptea mă aşteaptă.
un oraş spălat de furtună.
mă pregătesc.
în geam, geaca albă, de piele, îmi redesenează forma. ascund în mănuşă sclipirea de pe inelarul stâng. şi-i spun promisiunii vechi să tacă.
sunt gata.
sunt gata?
zâmbesc şi fac cerului cu ochiul. e între noi o discuţie prea lungă. un razboi înverşunat şi, uneori, o mângâiere.
plec.
eram cu tine, mi-erai tot
deşi spuneam că nu mai pot.
e motorul rece şi mă încăpăţânez să merg regulamentar. vreau să fiu "safe". macar pentru câteva minute. încerc uneori, asta. să fiu cuminte. să îmi pese. de mine. de toate promisiunile care mă aşteaptă, mă aşteaptă, mă aşteaptă...
pe o linie de tramvai udă simt, o fractiune de secundă, cum îmi alunecă roata faţă. stomacul mi se strange şi rasuflarea se opreşte. roata recapătă aderenţa şi mă reechiibrez natural.
gandurile imi umbla aiurea.
te-am iubit cu dracii toţi..
la o florărie de colţ de stradă, doi băieţi zbiară ca maimuţele. sunt oprită la semafor şi simt cu aerul mi se cimentează pe trahee. e o ameţeală în toate.
şi urlai ca un dement
când spuneam că-mi eşti absent
mâna se roteşte până la capăt. aud oftatul motorului cand schimb consecutiv treptele de viteză.
fără suflet, fără zâmbet.
înainte e podul. o poveste lungă, cu gard şi parapet. şi nu vreau să mă opresc..
o curbă.. inchid palma stângă pe un unghi al rezervorului şi ea ştie.
poate singura care ştie fără cuvinte. poate singura care crede fără cuvinte.
poate singura care mă iubeşte aşa cum sunt.
poate singura care mă ştie aşa cum sunt. fără măşti. doar cu spasme.
aerul se strecoară greu prin stalactitele de ciment.
limuzina neagră mă depăşeşte destul de încet. o observ cu coada ochiului, dar îi ignor pasagerii. nu mai văd de mult "conţinutul" maşinilor.
e un "nu-mi pasă" atât de intens..
aş vrea să respir. şi să dorm.
aş vrea să adorm, ca într-o poveste.
la doi metri de mine, limuzina virează brusc dreapta.
să mor puţin..
vineri, 20 mai 2011
stare de drag
pentru că uneori e atât de linişte când te strâng în braţe şi te agăţi cu de mine cu toată forţa ta, şi mă respiri, şi mă iubeşti;
pentru că nu am să îţi uit nicioadată disperarea mută din ochi când ţi-am zis de accidentul - ultim - al Mădălinei şi nici felul în care ai înghiţit în sec când m-ai găsit în pragul uşii, cu piciorul în ghips; m-ai ajutat să intru în casă şi mi-ai adus carjele.. şi ai tacut. pentru că ştiu că ai plâns în noaptea aia mai mult decât mine şi pentru că ţi-ai adunat spaimele în doar câteva vorbe: "Alex.. te rog să ai grijă".
Şi pentru că te văd în oglinzi, cum mă petreci cu privirea şi pentru că numai Cerul îţi ştie spaimele, fiindca mie nu îmi vorbeşti nicicând de ele. Ai înţeles că nu voi renunţa niciodată şi "nu vrei să mă superi".
Pentru toate momentele în care mă sufoc în furiile mele, uitând că jumătate de viaţă mi-ai dat-o mie.. şi rar îţi întorc ceva, puţin din tot.. din tot.
Pentru toate câte le înţelegi fără să le spun, fiindcă nu am vorbe pentru ele, căci m-am maturizat sălbatică şi imposibilă.
Pentru că îţi citesc tăcerile plânse, din ochi, când mă vezi cu cele mici în braţe. şi imi ştii tremurul mânii atunci când le mângâi dar ştii şi că "nu"-ul meu este pentru toată viaţa.
pentru că mi-e dor să fiu copil şi să mă alinţi, mamă dragă.. şi mai ales pentru cuvintele pe care n-am să stiu să le spun niciodată..
la mulţi ani, mama mea!
miercuri, 18 mai 2011
deci azi!
.. semaforul de la statuia Aviatorilor.
Eu ma proptesc strategic si echilibrat fix pe marcajul dintre banda a doua si banda a treia. Venisem mai tarziu si locurile din fata erau ocupate. Dupa semafor, la dreapta, masina de politie si un baiat cu chipiu, caruia ii sclipesc ochii cand ma vede.
Si uite cum incepe un joc de mima.
El: face semn gen "cuţu-cuţu, treci aici"
eu: rotunjesc ochii a maxima mirare, constienta ca era un rosu cat steagul Chinei.
El: arata cu degetul (urat obicei), spre mine si apoi traseaza ceva sinusoida, pana la el.
eu: ma lupt cu evidenta, si arat, la fel de nedumerit, spre mine "eu??"
El: fericit ca am inteles mesajul: îhî!
draci copţi!
bag a-ntâia si ma strecor la vargul ghetelor lu' subagentu'
Băjetu', cu minimum cinci ani mai tanar decat mine, imi cere actele, vreme in care imi studiaza buburuza cu priviri hămesite.
Io, fata cinstită, care mă ştiu intrând prin graţie dinvină in tot soiul de belele.. intreb cu voce mieroasă "e vreo problema?"
"Nu...uu.. uuu... un mic control de rutină"
Rutina pe ma-ta, zic in gandul meu. Tu ai vrut sa vezi de-aproape cuplul "Buburuza şi Atât", da' n-ai .. chipiu să recunoşti.
Şi uite aşa a intarziat Atâta şi astăzi la munca.
Eu ma proptesc strategic si echilibrat fix pe marcajul dintre banda a doua si banda a treia. Venisem mai tarziu si locurile din fata erau ocupate. Dupa semafor, la dreapta, masina de politie si un baiat cu chipiu, caruia ii sclipesc ochii cand ma vede.
Si uite cum incepe un joc de mima.
El: face semn gen "cuţu-cuţu, treci aici"
eu: rotunjesc ochii a maxima mirare, constienta ca era un rosu cat steagul Chinei.
El: arata cu degetul (urat obicei), spre mine si apoi traseaza ceva sinusoida, pana la el.
eu: ma lupt cu evidenta, si arat, la fel de nedumerit, spre mine "eu??"
El: fericit ca am inteles mesajul: îhî!
draci copţi!
bag a-ntâia si ma strecor la vargul ghetelor lu' subagentu'
Băjetu', cu minimum cinci ani mai tanar decat mine, imi cere actele, vreme in care imi studiaza buburuza cu priviri hămesite.
Io, fata cinstită, care mă ştiu intrând prin graţie dinvină in tot soiul de belele.. intreb cu voce mieroasă "e vreo problema?"
"Nu...uu.. uuu... un mic control de rutină"
Rutina pe ma-ta, zic in gandul meu. Tu ai vrut sa vezi de-aproape cuplul "Buburuza şi Atât", da' n-ai .. chipiu să recunoşti.
Şi uite aşa a intarziat Atâta şi astăzi la munca.
marți, 17 mai 2011
stare de muzica si luna
http://www.youtube.com/watch?v=JD2UHGF0jIY&feature=related
îmi place luna din noaptea asta.
am descoperit-o întâmplător, dupa plimbare, dupa căutat benzinarie. dupa berea fără alcool din aceeaşi carciumă - un oraş de vise şi cărămidă.
îmi stinsesem ţigara şi o luasem din loc cu gândul la furtuna lăsată să răvăşească oraşul, cu jumătate de oră în urmă.
m-am aşezat la drum şi am găsit-o. rotundă. luminoasă. senină. întreagă.
doar ea şi cerul. atât.
înaintea mea, asfaltul ud o oglindeşte. e o lumină în afară şi o lumină în lăuntru.
cu sclipiri ca de idei vesele.
vântul rece îmi trimite fiori pe şira spinarii; îşi plimbă degetele pe mijlocul meu, descoperit de blugii cu talia mai joasă decat prevede legea.
geaca sport, de piele, mă ţine strâs într-un tango.
mi-am schimbat poziţia în şa şi de atunci joc jocuri noi.
e semaforul roşu, iar eu ma opresc din vreme. îmi ţin echilibrul doar cu un picior. stângul e pregatit să schimbe din neutru.. îmi mângai cu mainile rezervorul..
îi simt unghiurile în palme şi mintea mi se umple de păcate.
lângă mine maşini.. uneori aud câte o voce. un motor turat. am învăţat să le ignor. am auzit atâtea încercari penibile de agăţat şi invitaţii la liniuţe încât ştiu că nimic bun nu poate veni dintr-o maşină.
deasupra mea luna.
nu conteaza decât asfaltul. si semaforul asta care uite.. uite.. se înverzeşte de dragul meu.
si îi dau a-ntâia. şi plec, fără să privesc în urmă. îmi sprijin bazinul de rezervor şi braţele îmi sunt brusc mai libere.
liniile de tramvai ude imi sclipesc a rautate. le simt cum îmi pândesc greşeala. pregătite să mă alunece.
mă ridic în scări iar genunchii închid rezervorul într-un cleşte de patimi şi pofte.
e lună plină.
eu alerg singură pe străzi şi aşa cum sunt, agresivă şi mişcătoare, cu cizmele mele şi mănuşile transpirate, cu casca şi geaca ascunzându-mi detaliile,
mă simt mai femeie ca oricând.
îmi place luna din noaptea asta.
am descoperit-o întâmplător, dupa plimbare, dupa căutat benzinarie. dupa berea fără alcool din aceeaşi carciumă - un oraş de vise şi cărămidă.
îmi stinsesem ţigara şi o luasem din loc cu gândul la furtuna lăsată să răvăşească oraşul, cu jumătate de oră în urmă.
m-am aşezat la drum şi am găsit-o. rotundă. luminoasă. senină. întreagă.
doar ea şi cerul. atât.
înaintea mea, asfaltul ud o oglindeşte. e o lumină în afară şi o lumină în lăuntru.
cu sclipiri ca de idei vesele.
vântul rece îmi trimite fiori pe şira spinarii; îşi plimbă degetele pe mijlocul meu, descoperit de blugii cu talia mai joasă decat prevede legea.
geaca sport, de piele, mă ţine strâs într-un tango.
mi-am schimbat poziţia în şa şi de atunci joc jocuri noi.
e semaforul roşu, iar eu ma opresc din vreme. îmi ţin echilibrul doar cu un picior. stângul e pregatit să schimbe din neutru.. îmi mângai cu mainile rezervorul..
îi simt unghiurile în palme şi mintea mi se umple de păcate.
lângă mine maşini.. uneori aud câte o voce. un motor turat. am învăţat să le ignor. am auzit atâtea încercari penibile de agăţat şi invitaţii la liniuţe încât ştiu că nimic bun nu poate veni dintr-o maşină.
deasupra mea luna.
nu conteaza decât asfaltul. si semaforul asta care uite.. uite.. se înverzeşte de dragul meu.
si îi dau a-ntâia. şi plec, fără să privesc în urmă. îmi sprijin bazinul de rezervor şi braţele îmi sunt brusc mai libere.
liniile de tramvai ude imi sclipesc a rautate. le simt cum îmi pândesc greşeala. pregătite să mă alunece.
mă ridic în scări iar genunchii închid rezervorul într-un cleşte de patimi şi pofte.
e lună plină.
eu alerg singură pe străzi şi aşa cum sunt, agresivă şi mişcătoare, cu cizmele mele şi mănuşile transpirate, cu casca şi geaca ascunzându-mi detaliile,
mă simt mai femeie ca oricând.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)