scrisoare către Tatiana

Mă gândesc la tine tot mai des, Tatiana. La degetele tale lungi, cu unghii roşii, în care tremura spasmodică ţigara. La părul tau blond şi paloarea bolnăvicioasă a feţei. La panica pe care o citeam în tine, pe care o aruncai prin toţi porii, în toate direcţiile.
La mâna mea pe umărul tău vinovat, când ţi-am spus să stai liniştită.



Soţul tău, Tatiana, a avut neobrăzarea să-mi spună că motocicletele sunt periculoase.
E ironic. Conduc în continuare motocicleta. Fără rezerve, cu pasiune, cu dor, cu aceeaşi iubire de la început.
Lucrurile normale mi-au devenit, însă, dificile.
Plătesc scump pentru plimbările lungi, pentru pantofii cu toc, pentru banalul stat în picioare. 
La fiecare pas durerea îmi sfărâmă glezna stângă.

Mă gândesc des la tine, Tatiana.
La botul maşinii tale ivindu-se brutal în faţa mea.
La forţa care m-a smuls din şa.
La pocnetul scurt, implacabil.

pentru fiecare

Pentru ca a batut de un an, de cand te-ai dus spre alte curbe, Radule.
Pentru ca au trecut doi de cand Mada a plecat si ea spre o alta lume. 
Pentru toti. 
Pentru noi. 

Odata, acum cativa ani, tatal unuia de-ai nostri care acum nu mai este printre noi, tatal unui inger, cu un 24 pe parbriz si in inima, ne-a definit asa:
“Mi-a vorbit atat de mult despre voi
Dar ca sa zic adevarul, nu-l ascultam de cele mai multe ori.
Insa el fiind istet, a vrut sa-i cunosc pe fiecare dintre acesti baieti buni de imbratisat ca pe proprii mei fii:

Imbracati in combinezoanele lor de piele
Cu castile lor stralucitoare
Toti niste duri adevarati
Oameni care pe strada nu-si coboara niciodata privirea in pamant.
Dar incercati sa le ridicati vizierele acela negre, de martieni,
Si veti gasi ochii splendizi, curati, umflati de lacrimile adevarate in care te poti cufunda si ajunge pana in 
adancurile sufletului lor, ca sa il vedeti cat este de inocent.

Incercati sa le scoateti si combinezoanele, si veti gasi inauntru niste copii mari,
Indragostiti de viata,
De weekenduri cu fripturi si carnati,
Dar care au totusi inca atata nevoie de un tata si de o mama care sa ii tina de mana cand soarta incepe a juca dur.
Se zice ca, de cate ori ne suim in saua cailor nostri, impreuna cu noi se urca si ingeri si diavoli. 
E adevarat. 
Reprezinta acel dualism care face acest mod de viata atat de dens in emotii incat uneori inima insasi vrea sa iasa din piept ca sa alerge si sa urle.
Diavoli, care trag de gaz in maniera atat de violenta si irationala incat valul de adrenalina ajunge direct in creier fara nici un ocol, lasand in urma un freamat pentru lungi, interminabile minute.
Si ingeri, care poarta cu ei amintirea si vocea celor care nu mai sunt cu noi, poarta sentimentele noastre, fricile si experientele construite pe oasele noastre rupte.
Da, e adevarat.
In moto se moare.
Se intampla.
I se poate intampla oricarui dintre noi sa isi faca rau, foarte rau.
Dar cata viata se transforma in amintiri frumoase, in clipe eterne, in rasete atata de puternice incat fac sa straluceasca soarele pana si intr-o zi ploioasa si friguroasa de noiembrie.
Vorbiti cu oricare dintre noi, si rugati-l sa va povesteasca o tura, o anecdota (o patanie), o curba si pierdeti-va in privirea aceea care incepe sa scanteieze, in rasetele si surasul care spontan intind liniile fetei si destind fruntea…
Vorbiti cu oricare dintre noi si intrebati-l, ce s-ar alege de el daca dintr-o data i s-ar cere sa renunte la aceasta pasiune?, si pregatiti-va sa auziti urletul tacerii, si sa vedeti privirea aceea de copil devenind privirea marinarului constrans sa traiasca pe mal, cu marea dinaintea sa, sau a unui pilot ce priveste cerul, ancorat de pamant…

In moto se moare
E adevarat,
Dar nu exista mod mai bun de a trai timpul ce ne-a fost daruit. 
Si daca inca nu ati reusit sa intelegeti, eh, lasati-o balta, nu veti intelege niciodata.

…Dar daca maine, mergand la mare cu familia voastra corecto-automobilistica, s-ar intampla sa va ajunga din urma unul dintre noi si l-ati vedea pe fiul vostru smucindu-se in scaun si salutand dand din maini ca un nebun veti renunta sa il intelegeti pana si pe el? El, care in inconstienta sa vede in noi acea scanteie pe care voi nu ati fost in stare sa o zariti… 

Si daca veti vedea motociclistul raspunzand la salut, ei, nu e nimic de mirare, sa stiti, intre ingerii pe pamant se saluta intotdeauna dar cel ce si-a pierdut aripile nu isi mai aduce aminte.

Motociclisti, acesti stranii, minunati oameni, fericiti.”


Traducerea: Ina Popa

de cap

Îmi vine să vomit de durere.

Şi, dacă aş şti că prin cine ştie ce terapie mistică, jetul de spumă alb-gălbuie ar putea duce cu sine bormaşina aia nenorocită care-mi străpunge arcada pentru a ieşi din nou la lumină, când prin tâmpla stângă, când prin osul parietal... ah, dacă aş bănui vreo minimă conexiune n-aş pregeta o clipă să-mi gâdil omuşorul cu vârful unghiei.

Blestemat beteşug şi blestemate calmante pe care le iau cu pumnul, aiurea, cu furie, cu răzbunare, ducă-se dracului toate, odată, astăzi!!!



M-am obişnuit cu durerile. Nu mă mai surprind nici nervii pe care mi-i mestec uneori, odată cu mâncarea prea rece ori prea fierbinte. Nici secera care-mi taie încheieturile gumate, ligamente slăbite în timp şi tendoane aţoase şi reci. Ori maţele răzbunătoare, făcându-mi-se nod şi sfâşiindu-mă dinăuntru spre afară.

Aaaah!


M-am obişnuit să nu mă mai mir, cu atât mai puţin să mă sperii. 

Dar chinurile astea care nu ţin niciodată mai puţin de două zile, suferinţele care mă smulg din priza timpului meu, care îmi răvăşesc gândurile. Accente acute care mă epuizează. Clipă după clipă după clipă, în care nu mă pot ridica din mine.
Durerile care mă orbesc mereu de ochiul stâng, încăpăţânarea de a privi înainte. Îndoirea durerii.
Înfrângerea.

Închid ochii, mă iau în braţe
şi mă legăn.


O să treacă.

Ce pot face doua maini dibace?

Nu stiu. Intreb. Ce pot face?

Am un comutator de incalzire prins pe ghidon. Prinderea, o chestie circulara, s-a dizolvat.
Singura ea, sa zicem.

Intrebarea este: isi imagineaza cineva o solutie de prins mizeria de comutator, astfel incat sa nu mai stea asigurata in soricelul ala alb? Ca mi se intoarce stomacul pe dos de cate ori il vad!
Gabi,  nu ma injura. N-a fost vina mea!

aici, jos, unde am pus io sagetica, se vede de unde ar fi trebuit sa se continue prinderea si unde s-a savarsit ruptura. 

any idea?!

anyone?

multumesc.