marți, 22 martie 2011

stare de muzica

http://www.youtube.com/watch?v=GmjkO2R7Z3w

Timpul mi s-a terminat

zâmbesc şi închid ochii a patimi.
se fac degetele fundă în jurul gâtului.
şi visele sunt linii frânte.

Da, bineînţeles, aseară am băut.

ştiu că toate sticlele sparte nu vor acoperi tăcerea - perfectă, lucioasă, cu sângele închegat pe gură.

gandurile imi cad din buzunar. în rând, shoturile aşteaptă să-mi spună poveşti..
poveşti..
poveşti..

a iubi e îngeresc.. dar capul de beţie mă doare

prin perdeaua de fum ochii devin toti aidoma.
şi gura ta e gura lor. mainile toate deseneaza o singura identitate.
iar eu uit că tu ai schimbat drumul
eu uit
că tu nu mai vii.

ce risipa,ce pacat.

luni, 21 martie 2011

despre alter..

Inteleg fuga de viitor.

Feriti-va de nume

Mai devreme sau mai tarziu va sosi ziua cand veti ceda, ce sa mai vorbim, chiar daca n-ar fi vorba decat de un cunoscut pe care l-ai intalnit cu o zi inainte si al carui nume il amintesti, fiindca nu joaca niciun rol. Inca mai sunteti unica realitate din jur, ceilalti oameni nu sunt decat marionete ale bunului vostru plac; inca mai tineti firele stranse in mana, iar cel ce s-ar putea interfera nu apare pur si simplu in conversatia voastra, sau apare in asa fel incat sa nu deranjeze. Va mai aratati inca precauti si nu spuneti decat: un polonez, un refugiat, care a locuit pe vremuri la noi si care era prietenul surorii mele. Sau: primul meu barbat. Ori: un coleg de-al meu, o matusa de-a mea, o tanara fata pe care am intalnit-o odata pe Via Appia.
Cu totii fara nume. Asta un timp, apoi vi se va parea complicat, iar pe doctorul care este prietenul meu il cheama deci Burri. De ce i-as ascunde numele? El este omul care vine intotdeauna la o partida de sah. Si asa mai departe, numele sunt ca buruienile, se imprastie in toate vanturile, iar jungla creste, inca nu observati discutia in continuare, pana cand acest Burri are dintr-o data o nevasta. Anita? Radeti: ce mica-i lumea! Stati intinsi si palavragiti despre Anita, care acum este iubita lui Scholl, iar Scholl este prima voastra cunostinta comuna, Hannes Scholl, cel care a plecat la Bagdad. Stati intinsi pe spate si fumati. Cum i-o merge lui Scholl la Bagdad? Nu v-a preocupat niciodata, dar este un pretext de discutie si, in plus, faptul ca exista deodata pe lume un om care va cunoaste pe voi doi, fara a avea habar ca sunteti o pereche, va amuza. Oare ce-ar zice Scholl! Este ciudat cat de des veti vorbi de-acum inainte despre Scholl: pana cand, intr-o buna zi, scrie din Bagdad ca in curand se va intoarce in Europa. Va scrie separat, fiecaruia in parte, caci va cunoaste pe amandoi, si ar vrea sa va revada pe amandoi.
Oare asa trebuie sa fie? Si lucrurile merg mai departe, incercuirea nu poate fi oprita. Cel mai bine ar fi sa ramaneti intinsi si sa taceti, dar nici asa nu merge. Din cand in cand iesiti pe strada, unde un domn pe nume Hagen va saluta. De unde il cunosti pe Hagen asta? E un prieten al fratelui ei. Ai un frate? Ar trebui sa fugim. Incotro? nici Ibiza nu mai e ce-a fost altadata. Cand ai fost acolo? Mai degraba in Africa. Radeti! Cunosc pe unul care are o ferma langa Nairobi si care se teme de Mau-Mau, il cheama Ramsegger, ai ghicit, James Ramsegger. De unde stii numele? Nevasta-sa n-a vrut sa plece cu ei la Nairobi si traieste acum, la Londra, cu polonezul care aparuse deja in conversatiile voastre; acum il cheama Vladimir, si fiindca si el se ocupa de balet, nu poate fi decat unul si acelasi Vladimir, pe care eu il cunosc prin madame Lowbeer. nu-i caragios? Pe madame Lowbeer n-o mai pomenesc, dar o croitoreasa care vrea sa se laude va povesteste ca lucreaza si pentru renumita Lowbeer.
Oare asa trebuie sa fie? Pe neobservate, toate se leaga, iar viitorul se dovedeste a fi trecut; stati intinsi pe spate si fumati, ca sa nu rostiti nume. In zadar. La Viena are loc un concert; fratele ei este prim-violonist, fac cunostinta cu el. Oare asa trebuie sa fie? La Strasbourg, unde ati venit pe ascuns in week-end, din liftul care trebuia sa va duca in camera voastra, coboara tocmai vestita Lowbeer. De nimic nu sunteti scutiti. Chiar si Burri, taciturnul, intra in serviciul demonilor; o intalneste dintr-o data intr-o societate pe femeia pe care Enderlin o iubeste si ii vorbeste despre Enderlin, prietenul sau. De ce oare trebuie sa fie asa? Stati intinsi pe spate si fumati si va povestiti unul altuia trecutul, doar pentru ca lumea, care nu are habar de voi, sa nu stie mai mult decat voii insiva; ies noi nume la iveala.
Pacat! Nu trece nici macar o saptamana fara ca demonii sa va inlantuie tot mai strans: Scholl, reintors de la Bagdad, va obliga la o masa in trei. Mai departe, profesorul care tocmai a primit o jumatate din premiul Nobel pentru chimie si care va priveste din toate ziarele este tatal ei. Mai departe: cu ocazia unui vernisaj, de neevitat, sunteti prezentati unul altuia in mod public; barbatul ei, care nu banuieste nimic, este si el acolo; madame Lowbeer, gura sparta, soseste ceva mai tarziu...

Numele meu fie Gantenbein, Max Frisch


Între Enderlin şi Gantenbein, realitatea crapă în stări acute. Amândoi cu mâinile încleştate pe o singura pătură a fiinţei; smulgând unul din faţa celuilalt şansa de a fi.
Daca unul rămâne, celălalt pleacă. Daca Enderlin pleacă, Gantenbein rămâne să fantazeze continuarea poveştii fără continuare.
Iubesc la cartea lui Frisch libertatea de a fantaza, egala cu libertatea de a trai fantezii. Aproape nu are nicio importanta daca amanta unei singure nopti este adevarata ori plasmuita din particulele unei intamplari fara sens.
Asa cum este la fel de lipsit de greutate daca in ziua aceea sufocanta, din aeroport, Enderlin pleaca iar alter-ul sau, Gantenbein, alearga inapoi, in oras.

Stiam ca il iubesc pe Frisch dupa Don Juan... (intr-o punere in scena care m-a amutit, semnata Mariana Camarasan si Alexandra Penciuc).
Il ador, acum, cu vise si carne sexuata, pentru puterea fantazarilor lui. Pentru o atat de fireasca alunecare inspre "ce-ar fi dac-ar fi".
Ii iubesc, deopotriva amantele si povestile rotunjite in abisul imaginatiei. Ma ingenunchiaza, ma invaluie, ma ia cu sine, pana cand nu mai stiu daca Enderlin devine Gantenbein sau Svoboda. Dar...
ca intr-o sfarseala cu respirari grabite, cu un capat de zambet intre buze fierbinti, nici nu mai conteaza.

joi, 17 martie 2011

de drag

stau in cur pe cea mai rosie nateva de bere. tin, cu dreapta, o tigara si o bere fara alcool. ma intorc si ii soptesc Anei, la ureche, "cum stiu baietii astia sa ma faca fericita".
si am ochii vii, si am zambetul larg. rabufneste din mine un fel de lumina. si am un fel de a fi. prietenii mei, oamenii dragi imi stiu bine starea asta.
e starea mea de femeie indragostita. sunt ochii rotunzi din spatele vizierei si urletul nebun de pe curbe. e un zambet larg care mi se innoada la ceafa, pentru ca traiesc si viata imi e suficienta ca sa fiu fericita.
sunt un licar dement - ca semnalizatoarele de la motorul meu.

si ma ridic uneori, sa lipai un shot la bar. "Mamaicaa.... shot?!" . si rom se face.
si topai inapoi pe langa scena pe care o stiu de.. dinainte sa fie scena.
si ei zic
nu am bani de 3 garoafe
Nu am har de 3 idei
Nu am par de 3 agrafe

..si da.. evident ca radem. si ma simt acasa.

ei imi spun povesti. iar in palma dreapta am spasmul drumului. si mi-e dor.
mi-e teribil de dor.
si mai beau un shot. de-al casei.
si mai iau o bere fara alcool.

pe scena, baietii vor la mare.
eu plec cu ei. pe incredere. Alma tours.
ii fac Anei semnul incheieturii drepte. mi-e a drum.. atat de mult...
mi-e a ploi. si a verde. si a ghem.
mi-e a cafea dimineata si harta intinsa inaintea mea.
mi-e a senin in cer si - mai ales - a senin adanc.

imi torn nisipul dintr-o palma in alta si nu ma pot tace cand voi..

si te iubesc cu mila si cu groaza
tot ce-i al tau mi se cuvine mie
ca un nebun de alb ce captureaza
regina alba pentru vesnicie


cu voi stiu ca nu am nevoie de foarte multe.
cu voi stiu ca imi sunt suficiente cateva suflete calde, cateva beri reci,
cateva amintiri sa le urlu in casca.

ba!
ba, voi astia de va ziceti Folk Frate! si voi astialaltii.. care stiti ca sunteti si nu tre' sa strig io catalogul la unu jumate noaptea,
fiindca inca sunteti in carciuma si nu m-auziti

va imbratiseaza, cu fierbinteli de primavara,
Martie

joi, 10 martie 2011

de calm

Pentru a respecta echilibrul cosmic, trebuie musai sa scriu doua vorbe despre meciul care m-a apropiat mai mult decat oricand de un atac cerebral.


Deci.. dupa ce scriu toate rautatile si mizeriile din nota de ieri - absolut meritate, ba chiar băgând sub preş nişte aspecte..

ieri.. o zbughesc din şedinţă (ocazie cu care afla si colegii/ şefii mei unde plec eu cand "am treaba") şi mă cărăbănesc spre patinoar.

Ajung fix la inceputul ultimei pauze, intru zglobie, ca la mama pe tarla si aproape ca ii sar in brate femeii de la paza.

"Cu cat o încasăm?", intreb plina de optimism. Femeia isi arunca cu lene ochii in rucsacul meu, mai mult de dragul jandarmilor care ne analizau din toate unghiurile."Deocamdata merge", imi raspunde iar eu vad un 2-0 cat China pe tabela!

Încep să ţopăi printre jandarmi, jucand şotronul in drum spre locul meu din patinoar.

Repriza a treia de ieri.. a fost.. de parca toata echipa a trecut de la infuzii de lavanda la injectii cu redbull.


In primul rand, parca s-au stabilizat liniile. S-au potolit cu experimentele.. iar acum baietii au intrat intr-o faza mai avansata a relatiei lor.. (stiu, o sa mi-o iau pentru rautatile astea :)) )

Am gasit un Szabolcs Molnar - argint-viu, care a arat gheaţa, in toate directiile, un Luşneac cu niste recuperări senzationale şi nişte interventii in aparare deştepte foc. Un Alexandru Munteanu extrem de muncitor, de prezent, de inspirat. Imi place mult puştiul, cum dracu' de nu l-am vazut pana acum?!

Un Mike Forgie.. cu tirul reglat, care l-a lasat pe Polc in genunchi, cu crosa cazuta pe gheata.

Un meci in care am ros la guma de mestecat cu furie. O repriza a treia in care Brasovului i-a luat 15 minute să egaleze..

in care mi-am ros unghiile, degetele, minţile..

A fost senzational sa ii văd in repriza suplimentara cum se infig in apărarea braşoveană.. si nu se lasă!

După o actiune ratata prosteşte, Lupaşcu şi-a plătit datoria: pasa la Forgie a fost ce trebuia, iar şutul canadianului - fara echivoc.

Uite.. d-aia îi iubesc io pe băieţii ăştia.. ca îmi dau mai multe emoţii decât a reuşit un batalion de iubiţi. (ştiu.. provoc universul :)) )

Si uite asa e 1 - 1 in semifinale. Şi uite ca am iar un ranjet senin pe faţa, cand imi amintesc..



P.S. ca sa spun adevarul pana la capat: Catrinoi a avut o seara excelenta si niste interventii.. oau!

de nervi

Deci, textul de mai jos nu vrea sa se constituie intr-o cronica de meci. Mai degraba, intr-o cronica a frustrarii si a ulcerului in ascensiune si dezvoltare. Ca asa e cu fanii astia: se tureaza ca motorul de Ferrari... da' la semafor. adicatelea degeaba.



Deci - ieri a inceput playoffu'.

A inceputara meciurile din semifinala campionatului national la hochei. In doua vorbe - pentru cine inca nu s-a prins: da. sunt virusata rau de sportul asta intens, compact, violent, rapid si generator de sinuzita. si de ulcer. Steaua s-a capatuit in semifinala cu Brasovu'. Stiam ca au o echipa legata.. cu atat mai mult cu cat ultimul meci cu ei a fost pierdut la mustata, golul castigator fiind incasat cu fix 6 secunde inainte de finalul final.

Asadar..

Fug de la sedinta, cu banii de paine (caci da, in timpul liber mai si prestez, pe bani de tigari, shoturi si benzina) si aterizez la patinoar in pauza de dupa repriza a doua. N-o salut pe Vali, care isi fuma tigara de dupa spume, bag nasul in grilaj si ma zgaiesc la tabela. Ma ia cu vartej, dinspre stomac spre crestet si retur. Dupa doua reprize, Brasovu' ne tavalise cu simt de raspundere: 1 - 4.

Daca as fi stiut ce urma sa fie...

Pe patinoar mi-am distribuit rapid ura etnica, viscerala, de rasa si apartenenta la clasa sociala si regn animal.. in mod echitabil intre sustinatorii ambelor echipe, posesori de vuvuzele si trompetute. De ziua femeii, mi-a trecut prin timpan si mi-a ramas in cap ideea sa ii aranjez pe baieti de-o surioara, de-un fratior.. de-un animal de companie, de aceeasi ascendenta materna.

Sigur.. ce mi-e patinoarul, ce mi-e stadionul.. doar stiam ca nu vin la concert din muzica de Bach (desi, uneori jur ca seamana macar a Lacul Lebedelor, intr-o interpretare p(r)ost modernista)



Si incepe. ultima repriza.

Ce-am vazut acolo.. a fost o ciorba rece si fara gust.

Baietii aia, galben-albastrui, ne-au facut in sange.. sau cel putin asa s-a simtit din coltul meu de patinoar, din cand in cand cu retina avariata de blitzul prietenei mele. Ma uitam pe gheata si nu reuseam sa inteleg ce dracu se intampla.. sau ce nu se intampla. Brusc nimic nu avea sens; s-au facut tot felul de experimente cu liniile, ca baietii asta cred ca au fost combinati unii cu altii, in aproape toate variantele posibile. Jumate au parut in "anger management", sub varianta "uite pucul, vine pucul, trece pucul, unde-i pucul? " Ne-au mai capacit brasovenii cu doua goluri, suficient incat sa vezi ameteala plutind in tot

patinoarul.

Golul lui Timaru a fost incredibil. In primul rand pentru ca, la apatia si lipsa de concentrare pe care am vazut-o, plus alea doua goluri incasate in 50 de secunde (si un scor de 1 - 6), era greu de crezut ca exista CEVA care sa ii mai trezeasca (sigur, am fanteziile mele personale cu batai cu urzici la talpi.. , dar asta nu urma sa se intample pe gheata)

Deci: actiune senzationala, Timaru gol; rasflam usurata. Poate urma sa se joace si niste hochei!

Iluzii!

Un fundas care tavaleste pucul cand pe-o parte, cand pe cealalta, vreme de 20 de secunde, pana se hotarasca cui din 4 coechipieri, toti la indemana, sa ii trimita; acelasi fundaş şterge pucul de praf, abia mişcândul de pe loc si apoi se uita la crosa cu o mirare vizibila.. probabil voia sa vada daca a luat-o pe-aia defecta.

Un atacant pe care il ador.. care are un brusc moment de definire a personalitatii si - pleaca pe contratac dar intra ca in branza intre patru aparatori brasoveni şi.. ce surpriza, pierde pucul (asta de bine ce avea doua doua extreme plecate simultan cu el, care asteptau, asteptau, asteptau...

.. momenţel comic in fata portii lui Polc cand îi vad, cu ochii mei frumosi si limpezi, îi vad stabilind strategia, care functioneaza timp de trei pase.. cand - ce sa vezi?! - era si Brasovul pe gheata.. si aveau o treaba baietii aia: sa nu incaseze nimic in aţe.



Per total, cred ca am vazut vreo 3 minute de hochei, din 20 de joc. Si am iesit din patinoar resimţind straşnc in stomac cele 8 goluri înasate de la braşoveni..

..

da' poate urmatorul o sa fie altfel.

sper.


(disclaimer 2: pentru o corecta pozitionare temprala: textul e scris in 9 Martie :) )