stare de cismigiu si ploaie

rătăcesc aiurea pe străzi.. direcţia e precisă, dar vreau să profit de ploaia asta de vară.. de fusta lungă şi de bocancii uzi.
parcă mi-e dor să fiu femeie..

Cişmigiul. aleile şi băncile lui. parcul ăasta pe care l-am împărţit din adolescenţă tuturor pierderilor mele.
nu m-aş mira să întâlnesc aici vreun fost iubit, acum posesor de maşină, nevastă şi, eventual, copii. sunt atâtea poveşti.



locul ma agaţă şi mă păstrează. noaptea aceea e o pâclă atât concretă încât rămân încremenită aici, în faţa băncilor ăstora.

îmi amintesc; purtam şi atunci o fustă lungă, cu jupon şi o cămaşă neagra, cambrată. eram o apariţie uşor anacronică şi, dealtfel, asta ai spus şi tu..
imi amintesc privirea, zâmbetul.. ce ciudat. ştii că multă vreme n-am putut să îţi reconstitui imaginea în minte. ce bizar..

m-a chinuit mult noaptea aceea. noaptea în care îţi arătam palmele mele.. mă ardeai acolo, între liniile unui pre-destin credibil. posibil.
ţineam palmele întinse şi nu pricepeam cum poţi să fii în afara lor; mă durea cel mai tare faptul ăsta simplu de a nu te putea asimila fiinţei mele.

zece ani de la noaptea aia în care mă dureai şi mă iubeai, încă..
şi locul ne păstrează umbrele.

curse of my oblivion

toate iubirile mele mi-au curs prin sânge..
toate iubirile mele.. putine, dar toate îmi ard palmele.

cred că va veni un timp în care şanţurile din carne se vor carboniza.
şi linia vieţii?