luni, 24 ianuarie 2011
stare de muzica
o lume de victime si pansamente.
o tesatura de rani, sedative si anaglezice.
ea avea 18 ani. prea mica pentru o iubire atat de mare, o ingrozea lumea. nu isi dorea decat sa poata inchide poarta cimitirului peste iubirea lor.
era atat de tanara cand a cunoscut-o. l-a socat intai incapatanarea ei de a ramane inclestata pe bariera gestului sinucigas. a vrut sa o salveze, la inceput. a iubit-o o vreme. apoi si-a dat seama ca nu poate sa o pazeasca toata viata. a parasit-o.
ea si-a cauterizat rana cu desene. simulacre de pasiuni, de iubiri si de sensuri.
el isi construia propria forma cand a intalnit-o. l-a fascinat zambetul cu care a intretinut asediul ideilor, nopti la rand. s-a lasat inrobit de imaginatia si intuitia ei. mai apoi a iubit-o cu totul.
el era atat de tanar. atat de viu si de curios. a provocat-o, mai intai. apoi a obosit-o. l-a parasit.
ea l-a intalnit intamplator. mai intai l-a placut iar apoi a crezut ca pot avea un fel de viitor impreuna. i-a fost frica. cu greu a dat intr-o parte prima caramida din zidurile multe pe care le ridicase timpul. a fost probabil tarziu. el a parasit-o.
ea l-a vrut. pur si simplu. l-a urmarit si l-a ingenunchiat. l-a avut. el o iubea deja, prea mult. se ancorase de gleznele ei. l-a parasit.
el nu isi incheiase inca socotelile cu cealalta. si-a dorit-o de la inceput. era vie si fara capastru. a posedat-o. a vrut mai mult. sa o supuna. sa ii simta tampla pulsand in praf. ea l-a parasit.
ea il iubise o vreme. sigur il iubise cu ani in urma. apoi toate au ruginit pe la coturi si un paianjen si-a facut casa intre visele ei de adolescenta. a stiut ca trebuie. l-a parasit.
el a fost un prieten bun. a stiut sa asculte. a vrut sa ii cunoasca fiecare cotlon al mintii, fiecare fel de a trai spasmele. ea l-a iubit. a fost prea mult. a parasit-o.
el s-a mirat, vazand-o. nu se potrivea cu decorul dar a vrut sa o potriveasca vietii lui. si-a construit lumea lor perfecta. era sensul lui regasit. ea si-a rotunjit ochii a mirare. l-a parasit.
ea l-a cunoscut dintr-o eroare. s-au amuzat. nu mai avea chef obligatiile si pretentiile nimanui. el a inteles. apoi i-a desenat gratii aurite. ea l-a parasit.
el nu si-a mai putut imagina viata fara ea. a stins ecoul noptilor cu trupul celeilalte. cu gemetele ei. cu dorintele ei. n-a incetat niciodata sa o tanjeasca.
ea l-a iubit probabil, de vreme ce i-a spus „da”. a fost, pe rand, mintita si inselata. l-a parasit. a mai tras un loz. el nu o minte, el nu o inseala. el o imbratiseaza marturisindu-i sincer ca nu o iubeste. dar o pastreaza alaturi. construiesc impreuna iluzia.
ea a acceptat, dupa multi ani, sa il revada. degetele lui lungi ii redefineau obrazul, linia buzelor. setea unui muribund. privirea rugatoare a unui caine batut. a stiut ca nu-l va vindeca niciodata de ea. A injurat un scurt „faceti un club” , a pus contactul si l-a parasit pentru ultima oara.
el a iubit-o mult. s-a crescut purtand in mana, mana ei. i-a purtat pe umar visele. pana cand visele au devenit tot mai altele. l-a parasit.
el si-a amortit sangerarea in pumnii inclestati ai celeilalte.
ea l-a gasit odata cu prima luna plina. ADN-ul ei de femeie a luat forma unui compus analgezic. atenta sa-i adoarma spaimele, a uitat ca se crapa de ziua. a parasit-o.
o lume de tifon. un dans din care ne oprim din cand in cand, sa mai coasem o rana ori sa fim dezlipiti de pe dureri mai vechi.
si uneori, atunci cand ne saturam de contratimpul asta perfect, luat la metronom, uneori, ne luam de mana si semnam certificatul compromisului perfect.
ea si el de mai sus sunt de prea multe ori (dar nu de fiecare data) aceiasi.
====
Disclaimer: ca sa nu avem discutii suplimentare: nu credeti tot ceea ce cititi. si - cel mai important - lasati-o mai usor cu identificarea ;).
duminică, 9 ianuarie 2011
de noapte, de iarna
am adormit greu noaptea trecuta.
priveam pe alta fereastra si vedeam alt cer, de o lumina necunoscuta.
a plouat noaptea trecuta
a plouat, si in mintea mea a rasunat a primavara.
mi-am intins gandurile pe pervaz
la o curatire ritualica.
toate trec..
e treaba fiecaruia sa se bucure de toate.
Frankl n-a fost un bou.
azi noapte a fost primavara
priveam pe alta fereastra si vedeam alt cer, de o lumina necunoscuta.
a plouat noaptea trecuta
a plouat, si in mintea mea a rasunat a primavara.
mi-am intins gandurile pe pervaz
la o curatire ritualica.
toate trec..
e treaba fiecaruia sa se bucure de toate.
Frankl n-a fost un bou.
azi noapte a fost primavara
duminică, 19 decembrie 2010
despre Iron si Folk Frate!
Am vrut sa las un comentariu acestui post. Dar pentru ca au fost prea multe cuvinte de spus, m-am mutat aici.
Despre ce s-a intamplat cu Iron si FolkFrate mi-a fost greu sa scriu.. motiv pentru care am tacut (simplu si logic, nu?).
Marti si miercuri au fost doua zile grele pentru multi dintre aceia care si-au legat.. cel putin obisnuinta, de Iron si de serile de miercuri. Serile alea inseamna mai mult decat ce au scris.. si chiar mai mult decat au aratat prin bratele ridicate la "atat de..." . E un cumul de stari; de la impresia de "radacini", de "familie", de spatiu caruia ii apartii, pana la tonusul senzational la care ne conectati pe toti, atunci cand sunteti pe scena.
Insa, gresesti Mysha. E normal ca oamenii sa intrebe "de ce". Din doua motive de baza.
Unul este acela ca - si nu doar intuiesc, ci stiu asta, in mod concret - raspunsul la intrebarea "de ce?" ar fi putut fi si raspunsul la intrebarea "ce se poate face?". Multi dintre cei care au pus aceasta intrebare - public sau in particular - si-au dorit/ si-ar fi dorit sa se implice in gasirea unei solutii. Pentru ca nimeni nu voia sa lase Folk Frate! sau Iron City sa moara.
Al doilea motiv tine de statutul nostru de membri ai unei societati in care totul merge pe manipulare (nu ma refer la societatea romaneasca, ci la societatea moderna). Astfel ca da, "miscare de marketing" este si ea o concluzie logica.
Am doar un lucru sa il spun celor care se gandesc ca asta a fost o miscare rece si calculata. De fapt nu, sunt doua lucruri.
Intaiul este: nu stiu daca ati mai fi crezut asta daca ati fi fost miercuri langa FolkFrate! si langa Bodi. Daca ati fi vazut umbrele din ochii lor. Daca ati fi vazut lacrimile ascunse. Daca ati fi intuit tacerea.
Si daca ati sti, daca ati sti cu adevarat ca joi noaptea a fost prima oara cand l-am vazut pe Bodi zambind dupa foarte multe saptamani. Un zambet obosit dar sincer, cald, nu un rictus de complezenta.
Si al doilea este simplu: daca Iron City a avut nevoie de o miscare de marketing ca sa se salveze, atunci eu ma bucur ca am putut fi astfel manevrata.
Pentru ca o bucatica din viata mea e acolo.
Si atat.
Despre ce s-a intamplat cu Iron si FolkFrate mi-a fost greu sa scriu.. motiv pentru care am tacut (simplu si logic, nu?).
Marti si miercuri au fost doua zile grele pentru multi dintre aceia care si-au legat.. cel putin obisnuinta, de Iron si de serile de miercuri. Serile alea inseamna mai mult decat ce au scris.. si chiar mai mult decat au aratat prin bratele ridicate la "atat de..." . E un cumul de stari; de la impresia de "radacini", de "familie", de spatiu caruia ii apartii, pana la tonusul senzational la care ne conectati pe toti, atunci cand sunteti pe scena.
Insa, gresesti Mysha. E normal ca oamenii sa intrebe "de ce". Din doua motive de baza.
Unul este acela ca - si nu doar intuiesc, ci stiu asta, in mod concret - raspunsul la intrebarea "de ce?" ar fi putut fi si raspunsul la intrebarea "ce se poate face?". Multi dintre cei care au pus aceasta intrebare - public sau in particular - si-au dorit/ si-ar fi dorit sa se implice in gasirea unei solutii. Pentru ca nimeni nu voia sa lase Folk Frate! sau Iron City sa moara.
Al doilea motiv tine de statutul nostru de membri ai unei societati in care totul merge pe manipulare (nu ma refer la societatea romaneasca, ci la societatea moderna). Astfel ca da, "miscare de marketing" este si ea o concluzie logica.
Am doar un lucru sa il spun celor care se gandesc ca asta a fost o miscare rece si calculata. De fapt nu, sunt doua lucruri.
Intaiul este: nu stiu daca ati mai fi crezut asta daca ati fi fost miercuri langa FolkFrate! si langa Bodi. Daca ati fi vazut umbrele din ochii lor. Daca ati fi vazut lacrimile ascunse. Daca ati fi intuit tacerea.
Si daca ati sti, daca ati sti cu adevarat ca joi noaptea a fost prima oara cand l-am vazut pe Bodi zambind dupa foarte multe saptamani. Un zambet obosit dar sincer, cald, nu un rictus de complezenta.
Si al doilea este simplu: daca Iron City a avut nevoie de o miscare de marketing ca sa se salveze, atunci eu ma bucur ca am putut fi astfel manevrata.
Pentru ca o bucatica din viata mea e acolo.
Si atat.
luni, 13 decembrie 2010
stare de carte
plang cu spasme si cu muci.
prietenii mei stiu ce inseamna asta. necunoscutilor le recomand sa nici nu intrebe. plang zguduita de o bucurie strasnica.
nu am in niciun fel pofta sa vorbesc despre valoarea stilistica a lui "Oscar şi Tanti Roz" , sau despre subtila lectie de sinceritate a lui Eric-Emmanuel Schmitt.
nu.
nenea asta a scris o poveste, o metafora curata care m-a apucat de umeri si m-a curentat. e o carte personala.
cred cu tarie ca paginile astea sunt profund personale, pentru fiecare dintre noi.
am iarasi un freamat in palme. n-am sa pot explica niciodata cum vine asta, dar eu acolo iubesc. si acolo simt. in carnea palmelor mele. in insula dintre linia vietii si linia inimii.
iti desenez un semn tainic pe tampla si zambesc.
ma ustura ochii, Oscar, dragule. si nu-i frumos pentru un om mare sa se emotioneze asa.. intruna. in plus, plansul deshidrateaza.. ba mai face si riduri.
ia-ma de mana si hai sa asteptam, zapada.
trebuie sa fie ceva frumos si in vremurile astea inghetate.
pana la urma, ai dreptate.
solutia vietii este sa o traiesti.
prietenii mei stiu ce inseamna asta. necunoscutilor le recomand sa nici nu intrebe. plang zguduita de o bucurie strasnica.
nu am in niciun fel pofta sa vorbesc despre valoarea stilistica a lui "Oscar şi Tanti Roz" , sau despre subtila lectie de sinceritate a lui Eric-Emmanuel Schmitt.
nu.
nenea asta a scris o poveste, o metafora curata care m-a apucat de umeri si m-a curentat. e o carte personala.
cred cu tarie ca paginile astea sunt profund personale, pentru fiecare dintre noi.
am iarasi un freamat in palme. n-am sa pot explica niciodata cum vine asta, dar eu acolo iubesc. si acolo simt. in carnea palmelor mele. in insula dintre linia vietii si linia inimii.
iti desenez un semn tainic pe tampla si zambesc.
ma ustura ochii, Oscar, dragule. si nu-i frumos pentru un om mare sa se emotioneze asa.. intruna. in plus, plansul deshidrateaza.. ba mai face si riduri.
ia-ma de mana si hai sa asteptam, zapada.
trebuie sa fie ceva frumos si in vremurile astea inghetate.
pana la urma, ai dreptate.
solutia vietii este sa o traiesti.
sâmbătă, 4 decembrie 2010
stare de muzica
http://www.trilulilu.ro/storesrl/631948d3f5f546
Am auzit de ea vorbindu-se intr-un bar ..
- Si chiar nu vrei sa stii cum ma cheama?!
Il simt incurcat si incerc sa nu rad. E foarte sigur de interesul meu pentru el si, cu toate astea, vorbele si gesturile mele nu se leaga.
- La ce mi-ar folosi, intreb pe un ton dramatic, gutural. Sa stiu cum sa te strig? O data? Fixez privirea dincolo de el.
Incet-incet, se pierde orice expresie de pe fata mea. Nici macar nu mint. Desi oricum nu are importanta.
Tace. "Asta s-ar putea chiar sa plece", gandesc. Are ceva senin si bleg in privire.
E un baiat serios. Draci copti, am o trecere teribila la astia seriosi.
Imi ia mana si ma priveste lung... asta vrea sa ma salveze. E o molima.
Toti barbatii seriosi pe care ii intalnesc, vor sa ma salveze.
Sau macar sa cred eu asta.. Ce dracu o fi in capul lor? Ia-le falsa realitate si sunt incapabili sa faca un pas.
Cu baietii astia seriosi, stiu eu un joc. Un joc pe care il duc mai bine decat ei. Un joc la care mereu castig. Si mereu pierd.
Strainii se simt frati iar ea danseaza goala
Ii strang degetele in pumnul meu. Deschid ochii larg. Peretii si umbrele se amesteca, undeva la periferia fixitatii mele.
Imi intind gura spre gura lui. Atat de aproape, incat ii simt si caldura, si nesiguranta. E incurcat. Dar va ceda.
Raman acolo, suspendata intre da si nu. Intre o noapte si o viata.
O secunda. Doua. Trei.
Se repede spre mine, violent si masculin.
Gura lui are gust de vodca. Imi place vodca.
Buze moi; maini de adolescent, tremurande si curioase.
Parfumul, transpiratia, fumul, muzica, alcoolul.
Lumea.
A ales noaptea. Toti aleg noaptea.Chiar si baietii seriosi.
Un joc de lut si carne.
Cer sa plecam. Inca o adresa de amant necunoscut.
***
La ce mi-ar fi folosit sa stiu cum te cheama?
Dimineata, se imbraca si pleaca...
Disclaimer: nu credeti chiar tot ce cititi
Am auzit de ea vorbindu-se intr-un bar ..
- Si chiar nu vrei sa stii cum ma cheama?!
Il simt incurcat si incerc sa nu rad. E foarte sigur de interesul meu pentru el si, cu toate astea, vorbele si gesturile mele nu se leaga.
- La ce mi-ar folosi, intreb pe un ton dramatic, gutural. Sa stiu cum sa te strig? O data? Fixez privirea dincolo de el.
Incet-incet, se pierde orice expresie de pe fata mea. Nici macar nu mint. Desi oricum nu are importanta.
Tace. "Asta s-ar putea chiar sa plece", gandesc. Are ceva senin si bleg in privire.
E un baiat serios. Draci copti, am o trecere teribila la astia seriosi.
Imi ia mana si ma priveste lung... asta vrea sa ma salveze. E o molima.
Toti barbatii seriosi pe care ii intalnesc, vor sa ma salveze.
Sau macar sa cred eu asta.. Ce dracu o fi in capul lor? Ia-le falsa realitate si sunt incapabili sa faca un pas.
Cu baietii astia seriosi, stiu eu un joc. Un joc pe care il duc mai bine decat ei. Un joc la care mereu castig. Si mereu pierd.
Strainii se simt frati iar ea danseaza goala
Ii strang degetele in pumnul meu. Deschid ochii larg. Peretii si umbrele se amesteca, undeva la periferia fixitatii mele.
Imi intind gura spre gura lui. Atat de aproape, incat ii simt si caldura, si nesiguranta. E incurcat. Dar va ceda.
Raman acolo, suspendata intre da si nu. Intre o noapte si o viata.
O secunda. Doua. Trei.
Se repede spre mine, violent si masculin.
Gura lui are gust de vodca. Imi place vodca.
Buze moi; maini de adolescent, tremurande si curioase.
Parfumul, transpiratia, fumul, muzica, alcoolul.
Lumea.
A ales noaptea. Toti aleg noaptea.Chiar si baietii seriosi.
Un joc de lut si carne.
Cer sa plecam. Inca o adresa de amant necunoscut.
***
La ce mi-ar fi folosit sa stiu cum te cheama?
Dimineata, se imbraca si pleaca...
Disclaimer: nu credeti chiar tot ce cititi
luni, 15 noiembrie 2010
Cereşc, pentru ca ei merită
Pe Elena Grosa am cunoscut-o astă vară. A fost unul din oamenii mulţi care au pus umărul la un eveniment excepţional care s-a numit Târgul Hand2Hand. O complexă desfăşurare de forţe care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru copii de la Mogoşoaia. Nu am să intru în detaliile acestei întâmplări, pentru că nu este scopul textului de faţă.
Am întâlnit-o, cum ziceam, pe Elena în vârtejul unor evenimente care ne-au stors de energie, de uman, de bucurie. Sunt teribil de timidă în preajma oamenilor noi; aşa că modul deschis şi lipsit de rezerve în care m-a luat în primire m-a ajutat. Am lucrat, am râs, am prezentat obiectele de la târg, cot la cot cu ea. Ne-am ascuns de ploaie, i-am dădăcit pe copii, ne-am hlizit, cu sau fără perdea. Am povestit, am fabulat, am visat la rezultatul senzational al muncii noastre. Nicio secundă n-am intuit atunci că femeia energică şi deschisă, maternă şi caldă, ascundea în spatele braţelor deschise o luptă pe care o ducea de una singură.
Lupta Elenei are un nume: Alex.
Mi-e greu să spun dacă Alex – la 7 ani – ştie că acesta este numele lui. El este autist iar eu nu cunosc aproape nimic despre acestă afecţiune.
Mi-aş dori să nu fie nevoie să învăţ niciodată. Aşa cum mi-aş dori enorm pentru Elena ca fiul ei să îi poată spune într-o zi „mama”. Să o îmbrăţişeze conştient. Să râdă, să deseneze, să comunice.
Dorinţa mea dar mai ales dorinţa ei, a prietenei mele, poate deveni realitate doar cu ajutorul vostru.
Povestea detaliată a lui Alex o găsiţi aici: http://alexvreasacomunice.wordpress.com/
Şi tot aici o puteţi încuraja pe Elena în lupta pe care, acum, o duce aproape singură.
Conturile unde puteţi contribui pentru ca Alex să poată spune „mulţumesc” sunt:
Conturi bancare
BANCA UNICREDIT TIRIAC - SUCURSALA VOLUNTARI
RO52BACX0000000 592284000 - LEI
RO25BACX0000000 592284001 - EURO
TITULAR NUTU FLOAREA
Cerşesc cu drag,
a dumneavoastră
A.A
Am întâlnit-o, cum ziceam, pe Elena în vârtejul unor evenimente care ne-au stors de energie, de uman, de bucurie. Sunt teribil de timidă în preajma oamenilor noi; aşa că modul deschis şi lipsit de rezerve în care m-a luat în primire m-a ajutat. Am lucrat, am râs, am prezentat obiectele de la târg, cot la cot cu ea. Ne-am ascuns de ploaie, i-am dădăcit pe copii, ne-am hlizit, cu sau fără perdea. Am povestit, am fabulat, am visat la rezultatul senzational al muncii noastre. Nicio secundă n-am intuit atunci că femeia energică şi deschisă, maternă şi caldă, ascundea în spatele braţelor deschise o luptă pe care o ducea de una singură.
Lupta Elenei are un nume: Alex.
Mi-e greu să spun dacă Alex – la 7 ani – ştie că acesta este numele lui. El este autist iar eu nu cunosc aproape nimic despre acestă afecţiune.
Mi-aş dori să nu fie nevoie să învăţ niciodată. Aşa cum mi-aş dori enorm pentru Elena ca fiul ei să îi poată spune într-o zi „mama”. Să o îmbrăţişeze conştient. Să râdă, să deseneze, să comunice.
Dorinţa mea dar mai ales dorinţa ei, a prietenei mele, poate deveni realitate doar cu ajutorul vostru.
Povestea detaliată a lui Alex o găsiţi aici: http://alexvreasacomunice.wordpress.com/
Şi tot aici o puteţi încuraja pe Elena în lupta pe care, acum, o duce aproape singură.
Conturile unde puteţi contribui pentru ca Alex să poată spune „mulţumesc” sunt:
Conturi bancare
BANCA UNICREDIT TIRIAC - SUCURSALA VOLUNTARI
RO52BACX0000000 592284000 - LEI
RO25BACX0000000 592284001 - EURO
TITULAR NUTU FLOAREA
Cerşesc cu drag,
a dumneavoastră
A.A
vineri, 12 noiembrie 2010
stare de muzica
Cristina Andries, Stefan Tivodar& Mysha - Te-ai dus (Vijelia)
Asculta mai multe audio diverse
M-am saturat de eternitatile din iubire.
M-am saturat sa cred ca sunt deja la varsta la care marile pasiuni s-au ars. Ca nu mai raman inainte decat patimi de consum, cu aroma de casnic si stabilitate si pe fundal de ceas biologic grabit sa ma strecoare in forma fixa a femeii-mamă de copii si soţ.
Mi s-a luat de "totdeauna" si de "niciodata". De absolutul cu care se ilustreaza povestile de la inceput de viata, care iti raman atarnate de gat. Gardul de sarma electrificat cu care iti protejezi un vis pana il faci scrum. Asa se face ca, dintr-o data, valoarea starilor tale, instensitatea trairilor de atunci ajunge determinata de incrancenarea cu care ramai fixat in poveste.
“Pentru totdeauna”. Pentru care totdeauna, gura mamii lui de cuvant, care nici macar nu-i cel mai lung. Si de ce pentru totdeauna? Si de ce niciodata altcineva? Cum mama dracului s-a intamplat asa, sa ia cineva, cu titlu de proprietate nu doar trecutul tau, dar si viitorul, pentru simplul fapt ca a fost intaiul, ori poate cel mai altfel dintre toti.
Si l-ai iubit. Si te-a iubit. Si ce?!
“Niciodata iubito” a fost doar cantecul care a insotit usa inchisa.
“Promite-mi ca intotdeauna..” a fost doar promisiunea ca nu voi obosi..
Dar uite ca am obosit. Uite ca vreau sa obosesc. O iubire care nu traieste decat din incapatanarea de a nu trada un vis.. cum dracu se mai cheama?
Am futut 11 ani cu absolutizari si idealisme. Am iubit in gol si in plin si, mai ales, mi-am ascuns viata in dulap, langa cutia cu bomboane pentru Craciun, sa nu o irosesc. Sa nu cumva sa patez albul imaculat al sacrificiului meu adolescentin.
Mi s-a luat de eternitati si absolutisme.
Vreau sa cred ca exista in fiecare rasarit un capat de la care poti sa pleci.
Si refuz sa ingenunchiez. Uite asa, de-a dracu.
Asculta mai multe audio diverse
M-am saturat de eternitatile din iubire.
M-am saturat sa cred ca sunt deja la varsta la care marile pasiuni s-au ars. Ca nu mai raman inainte decat patimi de consum, cu aroma de casnic si stabilitate si pe fundal de ceas biologic grabit sa ma strecoare in forma fixa a femeii-mamă de copii si soţ.
Mi s-a luat de "totdeauna" si de "niciodata". De absolutul cu care se ilustreaza povestile de la inceput de viata, care iti raman atarnate de gat. Gardul de sarma electrificat cu care iti protejezi un vis pana il faci scrum. Asa se face ca, dintr-o data, valoarea starilor tale, instensitatea trairilor de atunci ajunge determinata de incrancenarea cu care ramai fixat in poveste.
“Pentru totdeauna”. Pentru care totdeauna, gura mamii lui de cuvant, care nici macar nu-i cel mai lung. Si de ce pentru totdeauna? Si de ce niciodata altcineva? Cum mama dracului s-a intamplat asa, sa ia cineva, cu titlu de proprietate nu doar trecutul tau, dar si viitorul, pentru simplul fapt ca a fost intaiul, ori poate cel mai altfel dintre toti.
Si l-ai iubit. Si te-a iubit. Si ce?!
“Niciodata iubito” a fost doar cantecul care a insotit usa inchisa.
“Promite-mi ca intotdeauna..” a fost doar promisiunea ca nu voi obosi..
Dar uite ca am obosit. Uite ca vreau sa obosesc. O iubire care nu traieste decat din incapatanarea de a nu trada un vis.. cum dracu se mai cheama?
Am futut 11 ani cu absolutizari si idealisme. Am iubit in gol si in plin si, mai ales, mi-am ascuns viata in dulap, langa cutia cu bomboane pentru Craciun, sa nu o irosesc. Sa nu cumva sa patez albul imaculat al sacrificiului meu adolescentin.
Mi s-a luat de eternitati si absolutisme.
Vreau sa cred ca exista in fiecare rasarit un capat de la care poti sa pleci.
Si refuz sa ingenunchiez. Uite asa, de-a dracu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)