Am vrut sa las un comentariu acestui post. Dar pentru ca au fost prea multe cuvinte de spus, m-am mutat aici.
Despre ce s-a intamplat cu Iron si FolkFrate mi-a fost greu sa scriu.. motiv pentru care am tacut (simplu si logic, nu?).
Marti si miercuri au fost doua zile grele pentru multi dintre aceia care si-au legat.. cel putin obisnuinta, de Iron si de serile de miercuri. Serile alea inseamna mai mult decat ce au scris.. si chiar mai mult decat au aratat prin bratele ridicate la "atat de..." . E un cumul de stari; de la impresia de "radacini", de "familie", de spatiu caruia ii apartii, pana la tonusul senzational la care ne conectati pe toti, atunci cand sunteti pe scena.
Insa, gresesti Mysha. E normal ca oamenii sa intrebe "de ce". Din doua motive de baza.
Unul este acela ca - si nu doar intuiesc, ci stiu asta, in mod concret - raspunsul la intrebarea "de ce?" ar fi putut fi si raspunsul la intrebarea "ce se poate face?". Multi dintre cei care au pus aceasta intrebare - public sau in particular - si-au dorit/ si-ar fi dorit sa se implice in gasirea unei solutii. Pentru ca nimeni nu voia sa lase Folk Frate! sau Iron City sa moara.
Al doilea motiv tine de statutul nostru de membri ai unei societati in care totul merge pe manipulare (nu ma refer la societatea romaneasca, ci la societatea moderna). Astfel ca da, "miscare de marketing" este si ea o concluzie logica.
Am doar un lucru sa il spun celor care se gandesc ca asta a fost o miscare rece si calculata. De fapt nu, sunt doua lucruri.
Intaiul este: nu stiu daca ati mai fi crezut asta daca ati fi fost miercuri langa FolkFrate! si langa Bodi. Daca ati fi vazut umbrele din ochii lor. Daca ati fi vazut lacrimile ascunse. Daca ati fi intuit tacerea.
Si daca ati sti, daca ati sti cu adevarat ca joi noaptea a fost prima oara cand l-am vazut pe Bodi zambind dupa foarte multe saptamani. Un zambet obosit dar sincer, cald, nu un rictus de complezenta.
Si al doilea este simplu: daca Iron City a avut nevoie de o miscare de marketing ca sa se salveze, atunci eu ma bucur ca am putut fi astfel manevrata.
Pentru ca o bucatica din viata mea e acolo.
Si atat.
duminică, 19 decembrie 2010
luni, 13 decembrie 2010
stare de carte
plang cu spasme si cu muci.
prietenii mei stiu ce inseamna asta. necunoscutilor le recomand sa nici nu intrebe. plang zguduita de o bucurie strasnica.
nu am in niciun fel pofta sa vorbesc despre valoarea stilistica a lui "Oscar şi Tanti Roz" , sau despre subtila lectie de sinceritate a lui Eric-Emmanuel Schmitt.
nu.
nenea asta a scris o poveste, o metafora curata care m-a apucat de umeri si m-a curentat. e o carte personala.
cred cu tarie ca paginile astea sunt profund personale, pentru fiecare dintre noi.
am iarasi un freamat in palme. n-am sa pot explica niciodata cum vine asta, dar eu acolo iubesc. si acolo simt. in carnea palmelor mele. in insula dintre linia vietii si linia inimii.
iti desenez un semn tainic pe tampla si zambesc.
ma ustura ochii, Oscar, dragule. si nu-i frumos pentru un om mare sa se emotioneze asa.. intruna. in plus, plansul deshidrateaza.. ba mai face si riduri.
ia-ma de mana si hai sa asteptam, zapada.
trebuie sa fie ceva frumos si in vremurile astea inghetate.
pana la urma, ai dreptate.
solutia vietii este sa o traiesti.
prietenii mei stiu ce inseamna asta. necunoscutilor le recomand sa nici nu intrebe. plang zguduita de o bucurie strasnica.
nu am in niciun fel pofta sa vorbesc despre valoarea stilistica a lui "Oscar şi Tanti Roz" , sau despre subtila lectie de sinceritate a lui Eric-Emmanuel Schmitt.
nu.
nenea asta a scris o poveste, o metafora curata care m-a apucat de umeri si m-a curentat. e o carte personala.
cred cu tarie ca paginile astea sunt profund personale, pentru fiecare dintre noi.
am iarasi un freamat in palme. n-am sa pot explica niciodata cum vine asta, dar eu acolo iubesc. si acolo simt. in carnea palmelor mele. in insula dintre linia vietii si linia inimii.
iti desenez un semn tainic pe tampla si zambesc.
ma ustura ochii, Oscar, dragule. si nu-i frumos pentru un om mare sa se emotioneze asa.. intruna. in plus, plansul deshidrateaza.. ba mai face si riduri.
ia-ma de mana si hai sa asteptam, zapada.
trebuie sa fie ceva frumos si in vremurile astea inghetate.
pana la urma, ai dreptate.
solutia vietii este sa o traiesti.
sâmbătă, 4 decembrie 2010
stare de muzica
http://www.trilulilu.ro/storesrl/631948d3f5f546
Am auzit de ea vorbindu-se intr-un bar ..
- Si chiar nu vrei sa stii cum ma cheama?!
Il simt incurcat si incerc sa nu rad. E foarte sigur de interesul meu pentru el si, cu toate astea, vorbele si gesturile mele nu se leaga.
- La ce mi-ar folosi, intreb pe un ton dramatic, gutural. Sa stiu cum sa te strig? O data? Fixez privirea dincolo de el.
Incet-incet, se pierde orice expresie de pe fata mea. Nici macar nu mint. Desi oricum nu are importanta.
Tace. "Asta s-ar putea chiar sa plece", gandesc. Are ceva senin si bleg in privire.
E un baiat serios. Draci copti, am o trecere teribila la astia seriosi.
Imi ia mana si ma priveste lung... asta vrea sa ma salveze. E o molima.
Toti barbatii seriosi pe care ii intalnesc, vor sa ma salveze.
Sau macar sa cred eu asta.. Ce dracu o fi in capul lor? Ia-le falsa realitate si sunt incapabili sa faca un pas.
Cu baietii astia seriosi, stiu eu un joc. Un joc pe care il duc mai bine decat ei. Un joc la care mereu castig. Si mereu pierd.
Strainii se simt frati iar ea danseaza goala
Ii strang degetele in pumnul meu. Deschid ochii larg. Peretii si umbrele se amesteca, undeva la periferia fixitatii mele.
Imi intind gura spre gura lui. Atat de aproape, incat ii simt si caldura, si nesiguranta. E incurcat. Dar va ceda.
Raman acolo, suspendata intre da si nu. Intre o noapte si o viata.
O secunda. Doua. Trei.
Se repede spre mine, violent si masculin.
Gura lui are gust de vodca. Imi place vodca.
Buze moi; maini de adolescent, tremurande si curioase.
Parfumul, transpiratia, fumul, muzica, alcoolul.
Lumea.
A ales noaptea. Toti aleg noaptea.Chiar si baietii seriosi.
Un joc de lut si carne.
Cer sa plecam. Inca o adresa de amant necunoscut.
***
La ce mi-ar fi folosit sa stiu cum te cheama?
Dimineata, se imbraca si pleaca...
Disclaimer: nu credeti chiar tot ce cititi
Am auzit de ea vorbindu-se intr-un bar ..
- Si chiar nu vrei sa stii cum ma cheama?!
Il simt incurcat si incerc sa nu rad. E foarte sigur de interesul meu pentru el si, cu toate astea, vorbele si gesturile mele nu se leaga.
- La ce mi-ar folosi, intreb pe un ton dramatic, gutural. Sa stiu cum sa te strig? O data? Fixez privirea dincolo de el.
Incet-incet, se pierde orice expresie de pe fata mea. Nici macar nu mint. Desi oricum nu are importanta.
Tace. "Asta s-ar putea chiar sa plece", gandesc. Are ceva senin si bleg in privire.
E un baiat serios. Draci copti, am o trecere teribila la astia seriosi.
Imi ia mana si ma priveste lung... asta vrea sa ma salveze. E o molima.
Toti barbatii seriosi pe care ii intalnesc, vor sa ma salveze.
Sau macar sa cred eu asta.. Ce dracu o fi in capul lor? Ia-le falsa realitate si sunt incapabili sa faca un pas.
Cu baietii astia seriosi, stiu eu un joc. Un joc pe care il duc mai bine decat ei. Un joc la care mereu castig. Si mereu pierd.
Strainii se simt frati iar ea danseaza goala
Ii strang degetele in pumnul meu. Deschid ochii larg. Peretii si umbrele se amesteca, undeva la periferia fixitatii mele.
Imi intind gura spre gura lui. Atat de aproape, incat ii simt si caldura, si nesiguranta. E incurcat. Dar va ceda.
Raman acolo, suspendata intre da si nu. Intre o noapte si o viata.
O secunda. Doua. Trei.
Se repede spre mine, violent si masculin.
Gura lui are gust de vodca. Imi place vodca.
Buze moi; maini de adolescent, tremurande si curioase.
Parfumul, transpiratia, fumul, muzica, alcoolul.
Lumea.
A ales noaptea. Toti aleg noaptea.Chiar si baietii seriosi.
Un joc de lut si carne.
Cer sa plecam. Inca o adresa de amant necunoscut.
***
La ce mi-ar fi folosit sa stiu cum te cheama?
Dimineata, se imbraca si pleaca...
Disclaimer: nu credeti chiar tot ce cititi
luni, 15 noiembrie 2010
Cereşc, pentru ca ei merită
Pe Elena Grosa am cunoscut-o astă vară. A fost unul din oamenii mulţi care au pus umărul la un eveniment excepţional care s-a numit Târgul Hand2Hand. O complexă desfăşurare de forţe care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru copii de la Mogoşoaia. Nu am să intru în detaliile acestei întâmplări, pentru că nu este scopul textului de faţă.
Am întâlnit-o, cum ziceam, pe Elena în vârtejul unor evenimente care ne-au stors de energie, de uman, de bucurie. Sunt teribil de timidă în preajma oamenilor noi; aşa că modul deschis şi lipsit de rezerve în care m-a luat în primire m-a ajutat. Am lucrat, am râs, am prezentat obiectele de la târg, cot la cot cu ea. Ne-am ascuns de ploaie, i-am dădăcit pe copii, ne-am hlizit, cu sau fără perdea. Am povestit, am fabulat, am visat la rezultatul senzational al muncii noastre. Nicio secundă n-am intuit atunci că femeia energică şi deschisă, maternă şi caldă, ascundea în spatele braţelor deschise o luptă pe care o ducea de una singură.
Lupta Elenei are un nume: Alex.
Mi-e greu să spun dacă Alex – la 7 ani – ştie că acesta este numele lui. El este autist iar eu nu cunosc aproape nimic despre acestă afecţiune.
Mi-aş dori să nu fie nevoie să învăţ niciodată. Aşa cum mi-aş dori enorm pentru Elena ca fiul ei să îi poată spune într-o zi „mama”. Să o îmbrăţişeze conştient. Să râdă, să deseneze, să comunice.
Dorinţa mea dar mai ales dorinţa ei, a prietenei mele, poate deveni realitate doar cu ajutorul vostru.
Povestea detaliată a lui Alex o găsiţi aici: http://alexvreasacomunice.wordpress.com/
Şi tot aici o puteţi încuraja pe Elena în lupta pe care, acum, o duce aproape singură.
Conturile unde puteţi contribui pentru ca Alex să poată spune „mulţumesc” sunt:
Conturi bancare
BANCA UNICREDIT TIRIAC - SUCURSALA VOLUNTARI
RO52BACX0000000 592284000 - LEI
RO25BACX0000000 592284001 - EURO
TITULAR NUTU FLOAREA
Cerşesc cu drag,
a dumneavoastră
A.A
Am întâlnit-o, cum ziceam, pe Elena în vârtejul unor evenimente care ne-au stors de energie, de uman, de bucurie. Sunt teribil de timidă în preajma oamenilor noi; aşa că modul deschis şi lipsit de rezerve în care m-a luat în primire m-a ajutat. Am lucrat, am râs, am prezentat obiectele de la târg, cot la cot cu ea. Ne-am ascuns de ploaie, i-am dădăcit pe copii, ne-am hlizit, cu sau fără perdea. Am povestit, am fabulat, am visat la rezultatul senzational al muncii noastre. Nicio secundă n-am intuit atunci că femeia energică şi deschisă, maternă şi caldă, ascundea în spatele braţelor deschise o luptă pe care o ducea de una singură.
Lupta Elenei are un nume: Alex.
Mi-e greu să spun dacă Alex – la 7 ani – ştie că acesta este numele lui. El este autist iar eu nu cunosc aproape nimic despre acestă afecţiune.
Mi-aş dori să nu fie nevoie să învăţ niciodată. Aşa cum mi-aş dori enorm pentru Elena ca fiul ei să îi poată spune într-o zi „mama”. Să o îmbrăţişeze conştient. Să râdă, să deseneze, să comunice.
Dorinţa mea dar mai ales dorinţa ei, a prietenei mele, poate deveni realitate doar cu ajutorul vostru.
Povestea detaliată a lui Alex o găsiţi aici: http://alexvreasacomunice.wordpress.com/
Şi tot aici o puteţi încuraja pe Elena în lupta pe care, acum, o duce aproape singură.
Conturile unde puteţi contribui pentru ca Alex să poată spune „mulţumesc” sunt:
Conturi bancare
BANCA UNICREDIT TIRIAC - SUCURSALA VOLUNTARI
RO52BACX0000000 592284000 - LEI
RO25BACX0000000 592284001 - EURO
TITULAR NUTU FLOAREA
Cerşesc cu drag,
a dumneavoastră
A.A
vineri, 12 noiembrie 2010
stare de muzica
Cristina Andries, Stefan Tivodar& Mysha - Te-ai dus (Vijelia)
Asculta mai multe audio diverse
M-am saturat de eternitatile din iubire.
M-am saturat sa cred ca sunt deja la varsta la care marile pasiuni s-au ars. Ca nu mai raman inainte decat patimi de consum, cu aroma de casnic si stabilitate si pe fundal de ceas biologic grabit sa ma strecoare in forma fixa a femeii-mamă de copii si soţ.
Mi s-a luat de "totdeauna" si de "niciodata". De absolutul cu care se ilustreaza povestile de la inceput de viata, care iti raman atarnate de gat. Gardul de sarma electrificat cu care iti protejezi un vis pana il faci scrum. Asa se face ca, dintr-o data, valoarea starilor tale, instensitatea trairilor de atunci ajunge determinata de incrancenarea cu care ramai fixat in poveste.
“Pentru totdeauna”. Pentru care totdeauna, gura mamii lui de cuvant, care nici macar nu-i cel mai lung. Si de ce pentru totdeauna? Si de ce niciodata altcineva? Cum mama dracului s-a intamplat asa, sa ia cineva, cu titlu de proprietate nu doar trecutul tau, dar si viitorul, pentru simplul fapt ca a fost intaiul, ori poate cel mai altfel dintre toti.
Si l-ai iubit. Si te-a iubit. Si ce?!
“Niciodata iubito” a fost doar cantecul care a insotit usa inchisa.
“Promite-mi ca intotdeauna..” a fost doar promisiunea ca nu voi obosi..
Dar uite ca am obosit. Uite ca vreau sa obosesc. O iubire care nu traieste decat din incapatanarea de a nu trada un vis.. cum dracu se mai cheama?
Am futut 11 ani cu absolutizari si idealisme. Am iubit in gol si in plin si, mai ales, mi-am ascuns viata in dulap, langa cutia cu bomboane pentru Craciun, sa nu o irosesc. Sa nu cumva sa patez albul imaculat al sacrificiului meu adolescentin.
Mi s-a luat de eternitati si absolutisme.
Vreau sa cred ca exista in fiecare rasarit un capat de la care poti sa pleci.
Si refuz sa ingenunchiez. Uite asa, de-a dracu.
Asculta mai multe audio diverse
M-am saturat de eternitatile din iubire.
M-am saturat sa cred ca sunt deja la varsta la care marile pasiuni s-au ars. Ca nu mai raman inainte decat patimi de consum, cu aroma de casnic si stabilitate si pe fundal de ceas biologic grabit sa ma strecoare in forma fixa a femeii-mamă de copii si soţ.
Mi s-a luat de "totdeauna" si de "niciodata". De absolutul cu care se ilustreaza povestile de la inceput de viata, care iti raman atarnate de gat. Gardul de sarma electrificat cu care iti protejezi un vis pana il faci scrum. Asa se face ca, dintr-o data, valoarea starilor tale, instensitatea trairilor de atunci ajunge determinata de incrancenarea cu care ramai fixat in poveste.
“Pentru totdeauna”. Pentru care totdeauna, gura mamii lui de cuvant, care nici macar nu-i cel mai lung. Si de ce pentru totdeauna? Si de ce niciodata altcineva? Cum mama dracului s-a intamplat asa, sa ia cineva, cu titlu de proprietate nu doar trecutul tau, dar si viitorul, pentru simplul fapt ca a fost intaiul, ori poate cel mai altfel dintre toti.
Si l-ai iubit. Si te-a iubit. Si ce?!
“Niciodata iubito” a fost doar cantecul care a insotit usa inchisa.
“Promite-mi ca intotdeauna..” a fost doar promisiunea ca nu voi obosi..
Dar uite ca am obosit. Uite ca vreau sa obosesc. O iubire care nu traieste decat din incapatanarea de a nu trada un vis.. cum dracu se mai cheama?
Am futut 11 ani cu absolutizari si idealisme. Am iubit in gol si in plin si, mai ales, mi-am ascuns viata in dulap, langa cutia cu bomboane pentru Craciun, sa nu o irosesc. Sa nu cumva sa patez albul imaculat al sacrificiului meu adolescentin.
Mi s-a luat de eternitati si absolutisme.
Vreau sa cred ca exista in fiecare rasarit un capat de la care poti sa pleci.
Si refuz sa ingenunchiez. Uite asa, de-a dracu.
luni, 6 septembrie 2010
punct de drum
isi pune starile intr-o cutie, pe marginea drumului, ca pe niste pui de pisica pe care ii e mila sa ii inece, dar pe care totusi nu-i poate creste.
si ii lasa acolo.. le lasa acolo.
poate vor folosi cuiva. poate un suflet gol se va bucura de niste zambete, de cateva ganduri calde, de forma unui umar, perfect desenata in palma. sunt proaspat spalate si impachetate frumos. ca la magazin.
ramane asezata o vreme. isi plimba degetele peste marginile proaspat calcate ca si cum ar vrea sa pastreze in memoria afectiva fiecare fior, fiecare secunda care a construit vreun un gand.
in lumina calda a toamnei, in fuioarele de praf, in frunzele uscate pe care i le aduce vantul la picioare.. in toate gaseste laolalta impulsul unui nou inceput si certitudinea singuratatii.
cuprinde in podurle palmelor colţurile cutiei, ca o imbarbatare. ca si cum ar vrea sa adune acolo, in fix cele doua puncte care i s-au infipt in carne, tot dorul dar si toata linistea. ca si cum ar vrea sa le spuna "va fi bine". si crede sincer ca va fi bine. si stie ca va fi bine. doar putin pustiu.. dar bine.
singura, o adiere de vant mai rece reuseste sa o dezmeticeasca. se face tarziu si rostul lucrurilor s-a pierdut undeva intre toate vorbele, ganduri nespuse si gesturi gresite. inchide cutia la loc si verifica legatura sforilor, cu gesturi sigure.e tarziu acum sa se razgandeasca. ar fi o decizie prea emotionala. este totusi o hotarare luata cu mult timp in urma. si oricum.. daca ar face altfel, s-ar intoarce de unde a plecat. si e prea tarziu acum. prea tarziu.
trage manusile. inchide viziera. priveste pentru ultima oara cutia. ca un adio fluturat de o batista. pune contactul. motorul incepe sa urle si simte ca nu mai are rabdare. elibereaza cu bruschete ambreiajul, in acelasi timp in care roteste acceleratia.
priveste fix in lungul drumului, dincolo de orizont.
o urmeaza o dara de praf pe care vantul o va imprastia in curand. si se va pierde urma.
si ii lasa acolo.. le lasa acolo.
poate vor folosi cuiva. poate un suflet gol se va bucura de niste zambete, de cateva ganduri calde, de forma unui umar, perfect desenata in palma. sunt proaspat spalate si impachetate frumos. ca la magazin.
ramane asezata o vreme. isi plimba degetele peste marginile proaspat calcate ca si cum ar vrea sa pastreze in memoria afectiva fiecare fior, fiecare secunda care a construit vreun un gand.
in lumina calda a toamnei, in fuioarele de praf, in frunzele uscate pe care i le aduce vantul la picioare.. in toate gaseste laolalta impulsul unui nou inceput si certitudinea singuratatii.
cuprinde in podurle palmelor colţurile cutiei, ca o imbarbatare. ca si cum ar vrea sa adune acolo, in fix cele doua puncte care i s-au infipt in carne, tot dorul dar si toata linistea. ca si cum ar vrea sa le spuna "va fi bine". si crede sincer ca va fi bine. si stie ca va fi bine. doar putin pustiu.. dar bine.
singura, o adiere de vant mai rece reuseste sa o dezmeticeasca. se face tarziu si rostul lucrurilor s-a pierdut undeva intre toate vorbele, ganduri nespuse si gesturi gresite. inchide cutia la loc si verifica legatura sforilor, cu gesturi sigure.e tarziu acum sa se razgandeasca. ar fi o decizie prea emotionala. este totusi o hotarare luata cu mult timp in urma. si oricum.. daca ar face altfel, s-ar intoarce de unde a plecat. si e prea tarziu acum. prea tarziu.
trage manusile. inchide viziera. priveste pentru ultima oara cutia. ca un adio fluturat de o batista. pune contactul. motorul incepe sa urle si simte ca nu mai are rabdare. elibereaza cu bruschete ambreiajul, in acelasi timp in care roteste acceleratia.
priveste fix in lungul drumului, dincolo de orizont.
o urmeaza o dara de praf pe care vantul o va imprastia in curand. si se va pierde urma.
vineri, 11 iunie 2010
vand suflet
e uzat, dar in stare buna. e tocit pe alocuri si are cateva petece, la buzunarul drept, la coate si la rever.. dar sunt cusute frumos, cu o ata satinata. in plus, are o croiala potrivita cu tot felul de evenimente. se asorteaza deopotriva cu un suras indragostit si cu o mangaiere pe frunte.
pe fundalul gri are desenat un imprimeu frumos, cu zbateri de fruze, si poarta in fibre aroma aceea de aer umed din prag de furtuna.
tine de cald si de drag. tine si la tavaleala; l-am purtat in cateva iubiri zbucumate si n-am ramas decat cu cicatrici.. sigur, s-a rupt in partea stanga, in dreptul inimii, dar are acum o broderie frumoasa; ai putea sa juri ca a fost acolo dintotdeauna.
nu-l dau scump.
il dau pe un pumn de fluturi. poate.. chiar in stomac. fluturii, zic, nu pumnul.
atat. un pumn de fluturi si o ploaie de vara.
pe fundalul gri are desenat un imprimeu frumos, cu zbateri de fruze, si poarta in fibre aroma aceea de aer umed din prag de furtuna.
tine de cald si de drag. tine si la tavaleala; l-am purtat in cateva iubiri zbucumate si n-am ramas decat cu cicatrici.. sigur, s-a rupt in partea stanga, in dreptul inimii, dar are acum o broderie frumoasa; ai putea sa juri ca a fost acolo dintotdeauna.
nu-l dau scump.
il dau pe un pumn de fluturi. poate.. chiar in stomac. fluturii, zic, nu pumnul.
atat. un pumn de fluturi si o ploaie de vara.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)