vand suflet

e uzat, dar in stare buna. e tocit pe alocuri si are cateva petece, la buzunarul drept, la coate si la rever.. dar sunt cusute frumos, cu o ata satinata. in plus, are o croiala potrivita cu tot felul de evenimente. se asorteaza deopotriva cu un suras indragostit si cu o mangaiere pe frunte.
pe fundalul gri are desenat un imprimeu frumos, cu zbateri de fruze, si poarta in fibre aroma aceea de aer umed din prag de furtuna.
tine de cald si de drag. tine si la tavaleala; l-am purtat in cateva iubiri zbucumate si n-am ramas decat cu cicatrici.. sigur, s-a rupt in partea stanga, in dreptul inimii, dar are acum o broderie frumoasa; ai putea sa juri ca a fost acolo dintotdeauna.
nu-l dau scump.
il dau pe un pumn de fluturi. poate.. chiar in stomac. fluturii, zic, nu pumnul.

atat. un pumn de fluturi si o ploaie de vara.

punct sub semnul intrebator

de-o vreme tot tac, asa..
am zbateri mici, directionate, lipsite de finalitate.
sau - ma rog - lipsite de succes.

incerc sa invat sa traiesc..

"flexibila ca o scoarta de copac" mi-a spus ea..
cred ca avea dreptate.
un trunchi uscat inainte de vreme.
ce-as mai putea eu sa fac acum?
cui sa ii spun ca eu nu mai stiu sa..
ca nu mai vreau..
ca nu are sens si poate nici nu mai am cu ce..

sa tac, zic
.. inca o vreme

mai primeste-ma-n noaptea ochilor tai

va bate al doisprezecelea an,
si ma va gasi tot acolo,
asa-i?

punct fara capat

mda.. a venit primavara.
aproape nesperat.
iar atunci cand a venit, au inceput sa se intample toate atat de intens incat introspectia nu-si mai avea locul.
ea imi spune sa ma asez.
eu stiu ca daca am sa ma asez
am sa plang.

e prea tarziu sa plang, oare?


ce vuiet..
ce tarziu.

sa plec, deci.

punct primavaratic

i want my innocence back

universul se sparge
in bucati mici si taioase
dar ce puzzle frumos!

pe la colturile gandurilor
cresc ghiocei.

dar, bine macar..

puncte si balti

daca imping teoria evolutionista dincolo de transeele firescului
ma astept ca maine dimineata
sa ma termin intr-o coada de peste.


pana si lipsa semnelor este un semn in sine...

ce bine ca am intrat in post.
altfel as fi sfarsit in vreo farfurie.

punct de iarna

promise me
when you'll see a white rose
you'll think of me


petalele de nea uscate.. mici gramajoare de praf si de sare.
iarna se transforma in balti.
oamenii, cand se trec, in ce se transforma?


sa nu ma uiti...

de stat acasa

va lumea prin lunete... o citesc cu varful degetelor.
va veni o vreme cand ii voi sti contururile doar din amintiri.

(...) ea ramase acolo, in intunericul care distrugea sufletele, gandindu-se la o coperta pe care o concepuse pentru jurnalul ei cand avea optsprezece ani. Pe coperta scria:
Nu exista alta viata
Nimeni nu te va ajuta
Esti total singura
Si asa vei fi intotdeauna.

Avea claritatea unei ecuatii si credea ca era adevarat, dar aruncase coperta dupa o luna, pentru ca o deprima prea mult. Era adevarul ei, dar ajuta la fel de mult ca o pelicula subtire de petrol intr-un incendiu in padure. Sa detii adevarul e ca si cum ai avea o bucatica de ciocolata topita in buzunar, era ceva acolo, nu ceva folositor. Sau ca si cum ai purta sosete albastre in loc de sosete galbene dupa ce ai sarit dintr-un zgarie-nori.
N-o ajuta cu nimic, dar avea nevoie de el. Si trebuia sa se fereasca de metafizica si de metafore.
(Tibor Fischer - Imi place sa fiu omorat)

Miranda lui Fischer imi este simpatica. Pe Fischer insusi il gasesc provocator. Si insolent. Si carnal.
Pun lunetele in cutie.
E vremea sa citesc formele.

http://www.youtube.com/watch?v=QEY6_jcrzI8