va lumea prin lunete... o citesc cu varful degetelor.
va veni o vreme cand ii voi sti contururile doar din amintiri.
(...) ea ramase acolo, in intunericul care distrugea sufletele, gandindu-se la o coperta pe care o concepuse pentru jurnalul ei cand avea optsprezece ani. Pe coperta scria:
Nu exista alta viata
Nimeni nu te va ajuta
Esti total singura
Si asa vei fi intotdeauna.
Avea claritatea unei ecuatii si credea ca era adevarat, dar aruncase coperta dupa o luna, pentru ca o deprima prea mult. Era adevarul ei, dar ajuta la fel de mult ca o pelicula subtire de petrol intr-un incendiu in padure. Sa detii adevarul e ca si cum ai avea o bucatica de ciocolata topita in buzunar, era ceva acolo, nu ceva folositor. Sau ca si cum ai purta sosete albastre in loc de sosete galbene dupa ce ai sarit dintr-un zgarie-nori.
N-o ajuta cu nimic, dar avea nevoie de el. Si trebuia sa se fereasca de metafizica si de metafore.
(Tibor Fischer - Imi place sa fiu omorat)
Miranda lui Fischer imi este simpatica. Pe Fischer insusi il gasesc provocator. Si insolent. Si carnal.
Pun lunetele in cutie.
E vremea sa citesc formele.
http://www.youtube.com/watch?v=QEY6_jcrzI8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu