stau in cur pe cea mai rosie nateva de bere. tin, cu dreapta, o tigara si o bere fara alcool. ma intorc si ii soptesc Anei, la ureche, "cum stiu baietii astia sa ma faca fericita".
si am ochii vii, si am zambetul larg. rabufneste din mine un fel de lumina. si am un fel de a fi. prietenii mei, oamenii dragi imi stiu bine starea asta.
e starea mea de femeie indragostita. sunt ochii rotunzi din spatele vizierei si urletul nebun de pe curbe. e un zambet larg care mi se innoada la ceafa, pentru ca traiesc si viata imi e suficienta ca sa fiu fericita.
sunt un licar dement - ca semnalizatoarele de la motorul meu.
si ma ridic uneori, sa lipai un shot la bar. "Mamaicaa.... shot?!" . si rom se face.
si topai inapoi pe langa scena pe care o stiu de.. dinainte sa fie scena.
si ei zic
nu am bani de 3 garoafe
Nu am har de 3 idei
Nu am par de 3 agrafe
..si da.. evident ca radem. si ma simt acasa.
ei imi spun povesti. iar in palma dreapta am spasmul drumului. si mi-e dor.
mi-e teribil de dor.
si mai beau un shot. de-al casei.
si mai iau o bere fara alcool.
pe scena, baietii vor la mare.
eu plec cu ei. pe incredere. Alma tours.
ii fac Anei semnul incheieturii drepte. mi-e a drum.. atat de mult...
mi-e a ploi. si a verde. si a ghem.
mi-e a cafea dimineata si harta intinsa inaintea mea.
mi-e a senin in cer si - mai ales - a senin adanc.
imi torn nisipul dintr-o palma in alta si nu ma pot tace cand voi..
si te iubesc cu mila si cu groaza
tot ce-i al tau mi se cuvine mie
ca un nebun de alb ce captureaza
regina alba pentru vesnicie
cu voi stiu ca nu am nevoie de foarte multe.
cu voi stiu ca imi sunt suficiente cateva suflete calde, cateva beri reci,
cateva amintiri sa le urlu in casca.
ba!
ba, voi astia de va ziceti Folk Frate! si voi astialaltii.. care stiti ca sunteti si nu tre' sa strig io catalogul la unu jumate noaptea,
fiindca inca sunteti in carciuma si nu m-auziti
va imbratiseaza, cu fierbinteli de primavara,
Martie
joi, 17 martie 2011
joi, 10 martie 2011
de calm
Pentru a respecta echilibrul cosmic, trebuie musai sa scriu doua vorbe despre meciul care m-a apropiat mai mult decat oricand de un atac cerebral.
Deci.. dupa ce scriu toate rautatile si mizeriile din nota de ieri - absolut meritate, ba chiar băgând sub preş nişte aspecte..
ieri.. o zbughesc din şedinţă (ocazie cu care afla si colegii/ şefii mei unde plec eu cand "am treaba") şi mă cărăbănesc spre patinoar.
Ajung fix la inceputul ultimei pauze, intru zglobie, ca la mama pe tarla si aproape ca ii sar in brate femeii de la paza.
"Cu cat o încasăm?", intreb plina de optimism. Femeia isi arunca cu lene ochii in rucsacul meu, mai mult de dragul jandarmilor care ne analizau din toate unghiurile."Deocamdata merge", imi raspunde iar eu vad un 2-0 cat China pe tabela!
Încep să ţopăi printre jandarmi, jucand şotronul in drum spre locul meu din patinoar.
Repriza a treia de ieri.. a fost.. de parca toata echipa a trecut de la infuzii de lavanda la injectii cu redbull.
In primul rand, parca s-au stabilizat liniile. S-au potolit cu experimentele.. iar acum baietii au intrat intr-o faza mai avansata a relatiei lor.. (stiu, o sa mi-o iau pentru rautatile astea :)) )
Am gasit un Szabolcs Molnar - argint-viu, care a arat gheaţa, in toate directiile, un Luşneac cu niste recuperări senzationale şi nişte interventii in aparare deştepte foc. Un Alexandru Munteanu extrem de muncitor, de prezent, de inspirat. Imi place mult puştiul, cum dracu' de nu l-am vazut pana acum?!
Un Mike Forgie.. cu tirul reglat, care l-a lasat pe Polc in genunchi, cu crosa cazuta pe gheata.
Un meci in care am ros la guma de mestecat cu furie. O repriza a treia in care Brasovului i-a luat 15 minute să egaleze..
in care mi-am ros unghiile, degetele, minţile..
A fost senzational sa ii văd in repriza suplimentara cum se infig in apărarea braşoveană.. si nu se lasă!
După o actiune ratata prosteşte, Lupaşcu şi-a plătit datoria: pasa la Forgie a fost ce trebuia, iar şutul canadianului - fara echivoc.
Uite.. d-aia îi iubesc io pe băieţii ăştia.. ca îmi dau mai multe emoţii decât a reuşit un batalion de iubiţi. (ştiu.. provoc universul :)) )
Si uite asa e 1 - 1 in semifinale. Şi uite ca am iar un ranjet senin pe faţa, cand imi amintesc..
P.S. ca sa spun adevarul pana la capat: Catrinoi a avut o seara excelenta si niste interventii.. oau!
Deci.. dupa ce scriu toate rautatile si mizeriile din nota de ieri - absolut meritate, ba chiar băgând sub preş nişte aspecte..
ieri.. o zbughesc din şedinţă (ocazie cu care afla si colegii/ şefii mei unde plec eu cand "am treaba") şi mă cărăbănesc spre patinoar.
Ajung fix la inceputul ultimei pauze, intru zglobie, ca la mama pe tarla si aproape ca ii sar in brate femeii de la paza.
"Cu cat o încasăm?", intreb plina de optimism. Femeia isi arunca cu lene ochii in rucsacul meu, mai mult de dragul jandarmilor care ne analizau din toate unghiurile."Deocamdata merge", imi raspunde iar eu vad un 2-0 cat China pe tabela!
Încep să ţopăi printre jandarmi, jucand şotronul in drum spre locul meu din patinoar.
Repriza a treia de ieri.. a fost.. de parca toata echipa a trecut de la infuzii de lavanda la injectii cu redbull.
In primul rand, parca s-au stabilizat liniile. S-au potolit cu experimentele.. iar acum baietii au intrat intr-o faza mai avansata a relatiei lor.. (stiu, o sa mi-o iau pentru rautatile astea :)) )
Am gasit un Szabolcs Molnar - argint-viu, care a arat gheaţa, in toate directiile, un Luşneac cu niste recuperări senzationale şi nişte interventii in aparare deştepte foc. Un Alexandru Munteanu extrem de muncitor, de prezent, de inspirat. Imi place mult puştiul, cum dracu' de nu l-am vazut pana acum?!
Un Mike Forgie.. cu tirul reglat, care l-a lasat pe Polc in genunchi, cu crosa cazuta pe gheata.
Un meci in care am ros la guma de mestecat cu furie. O repriza a treia in care Brasovului i-a luat 15 minute să egaleze..
in care mi-am ros unghiile, degetele, minţile..
A fost senzational sa ii văd in repriza suplimentara cum se infig in apărarea braşoveană.. si nu se lasă!
După o actiune ratata prosteşte, Lupaşcu şi-a plătit datoria: pasa la Forgie a fost ce trebuia, iar şutul canadianului - fara echivoc.
Uite.. d-aia îi iubesc io pe băieţii ăştia.. ca îmi dau mai multe emoţii decât a reuşit un batalion de iubiţi. (ştiu.. provoc universul :)) )
Si uite asa e 1 - 1 in semifinale. Şi uite ca am iar un ranjet senin pe faţa, cand imi amintesc..
P.S. ca sa spun adevarul pana la capat: Catrinoi a avut o seara excelenta si niste interventii.. oau!
de nervi
Deci, textul de mai jos nu vrea sa se constituie intr-o cronica de meci. Mai degraba, intr-o cronica a frustrarii si a ulcerului in ascensiune si dezvoltare. Ca asa e cu fanii astia: se tureaza ca motorul de Ferrari... da' la semafor. adicatelea degeaba.
Deci - ieri a inceput playoffu'.
A inceputara meciurile din semifinala campionatului national la hochei. In doua vorbe - pentru cine inca nu s-a prins: da. sunt virusata rau de sportul asta intens, compact, violent, rapid si generator de sinuzita. si de ulcer. Steaua s-a capatuit in semifinala cu Brasovu'. Stiam ca au o echipa legata.. cu atat mai mult cu cat ultimul meci cu ei a fost pierdut la mustata, golul castigator fiind incasat cu fix 6 secunde inainte de finalul final.
Asadar..
Fug de la sedinta, cu banii de paine (caci da, in timpul liber mai si prestez, pe bani de tigari, shoturi si benzina) si aterizez la patinoar in pauza de dupa repriza a doua. N-o salut pe Vali, care isi fuma tigara de dupa spume, bag nasul in grilaj si ma zgaiesc la tabela. Ma ia cu vartej, dinspre stomac spre crestet si retur. Dupa doua reprize, Brasovu' ne tavalise cu simt de raspundere: 1 - 4.
Daca as fi stiut ce urma sa fie...
Pe patinoar mi-am distribuit rapid ura etnica, viscerala, de rasa si apartenenta la clasa sociala si regn animal.. in mod echitabil intre sustinatorii ambelor echipe, posesori de vuvuzele si trompetute. De ziua femeii, mi-a trecut prin timpan si mi-a ramas in cap ideea sa ii aranjez pe baieti de-o surioara, de-un fratior.. de-un animal de companie, de aceeasi ascendenta materna.
Sigur.. ce mi-e patinoarul, ce mi-e stadionul.. doar stiam ca nu vin la concert din muzica de Bach (desi, uneori jur ca seamana macar a Lacul Lebedelor, intr-o interpretare p(r)ost modernista)
Si incepe. ultima repriza.
Ce-am vazut acolo.. a fost o ciorba rece si fara gust.
Baietii aia, galben-albastrui, ne-au facut in sange.. sau cel putin asa s-a simtit din coltul meu de patinoar, din cand in cand cu retina avariata de blitzul prietenei mele. Ma uitam pe gheata si nu reuseam sa inteleg ce dracu se intampla.. sau ce nu se intampla. Brusc nimic nu avea sens; s-au facut tot felul de experimente cu liniile, ca baietii asta cred ca au fost combinati unii cu altii, in aproape toate variantele posibile. Jumate au parut in "anger management", sub varianta "uite pucul, vine pucul, trece pucul, unde-i pucul? " Ne-au mai capacit brasovenii cu doua goluri, suficient incat sa vezi ameteala plutind in tot
patinoarul.
Golul lui Timaru a fost incredibil. In primul rand pentru ca, la apatia si lipsa de concentrare pe care am vazut-o, plus alea doua goluri incasate in 50 de secunde (si un scor de 1 - 6), era greu de crezut ca exista CEVA care sa ii mai trezeasca (sigur, am fanteziile mele personale cu batai cu urzici la talpi.. , dar asta nu urma sa se intample pe gheata)
Deci: actiune senzationala, Timaru gol; rasflam usurata. Poate urma sa se joace si niste hochei!
Iluzii!
Un fundas care tavaleste pucul cand pe-o parte, cand pe cealalta, vreme de 20 de secunde, pana se hotarasca cui din 4 coechipieri, toti la indemana, sa ii trimita; acelasi fundaş şterge pucul de praf, abia mişcândul de pe loc si apoi se uita la crosa cu o mirare vizibila.. probabil voia sa vada daca a luat-o pe-aia defecta.
Un atacant pe care il ador.. care are un brusc moment de definire a personalitatii si - pleaca pe contratac dar intra ca in branza intre patru aparatori brasoveni şi.. ce surpriza, pierde pucul (asta de bine ce avea doua doua extreme plecate simultan cu el, care asteptau, asteptau, asteptau...
.. momenţel comic in fata portii lui Polc cand îi vad, cu ochii mei frumosi si limpezi, îi vad stabilind strategia, care functioneaza timp de trei pase.. cand - ce sa vezi?! - era si Brasovul pe gheata.. si aveau o treaba baietii aia: sa nu incaseze nimic in aţe.
Per total, cred ca am vazut vreo 3 minute de hochei, din 20 de joc. Si am iesit din patinoar resimţind straşnc in stomac cele 8 goluri înasate de la braşoveni..
..
da' poate urmatorul o sa fie altfel.
sper.
(disclaimer 2: pentru o corecta pozitionare temprala: textul e scris in 9 Martie :) )
Deci - ieri a inceput playoffu'.
A inceputara meciurile din semifinala campionatului national la hochei. In doua vorbe - pentru cine inca nu s-a prins: da. sunt virusata rau de sportul asta intens, compact, violent, rapid si generator de sinuzita. si de ulcer. Steaua s-a capatuit in semifinala cu Brasovu'. Stiam ca au o echipa legata.. cu atat mai mult cu cat ultimul meci cu ei a fost pierdut la mustata, golul castigator fiind incasat cu fix 6 secunde inainte de finalul final.
Asadar..
Fug de la sedinta, cu banii de paine (caci da, in timpul liber mai si prestez, pe bani de tigari, shoturi si benzina) si aterizez la patinoar in pauza de dupa repriza a doua. N-o salut pe Vali, care isi fuma tigara de dupa spume, bag nasul in grilaj si ma zgaiesc la tabela. Ma ia cu vartej, dinspre stomac spre crestet si retur. Dupa doua reprize, Brasovu' ne tavalise cu simt de raspundere: 1 - 4.
Daca as fi stiut ce urma sa fie...
Pe patinoar mi-am distribuit rapid ura etnica, viscerala, de rasa si apartenenta la clasa sociala si regn animal.. in mod echitabil intre sustinatorii ambelor echipe, posesori de vuvuzele si trompetute. De ziua femeii, mi-a trecut prin timpan si mi-a ramas in cap ideea sa ii aranjez pe baieti de-o surioara, de-un fratior.. de-un animal de companie, de aceeasi ascendenta materna.
Sigur.. ce mi-e patinoarul, ce mi-e stadionul.. doar stiam ca nu vin la concert din muzica de Bach (desi, uneori jur ca seamana macar a Lacul Lebedelor, intr-o interpretare p(r)ost modernista)
Si incepe. ultima repriza.
Ce-am vazut acolo.. a fost o ciorba rece si fara gust.
Baietii aia, galben-albastrui, ne-au facut in sange.. sau cel putin asa s-a simtit din coltul meu de patinoar, din cand in cand cu retina avariata de blitzul prietenei mele. Ma uitam pe gheata si nu reuseam sa inteleg ce dracu se intampla.. sau ce nu se intampla. Brusc nimic nu avea sens; s-au facut tot felul de experimente cu liniile, ca baietii asta cred ca au fost combinati unii cu altii, in aproape toate variantele posibile. Jumate au parut in "anger management", sub varianta "uite pucul, vine pucul, trece pucul, unde-i pucul? " Ne-au mai capacit brasovenii cu doua goluri, suficient incat sa vezi ameteala plutind in tot
patinoarul.
Golul lui Timaru a fost incredibil. In primul rand pentru ca, la apatia si lipsa de concentrare pe care am vazut-o, plus alea doua goluri incasate in 50 de secunde (si un scor de 1 - 6), era greu de crezut ca exista CEVA care sa ii mai trezeasca (sigur, am fanteziile mele personale cu batai cu urzici la talpi.. , dar asta nu urma sa se intample pe gheata)
Deci: actiune senzationala, Timaru gol; rasflam usurata. Poate urma sa se joace si niste hochei!
Iluzii!
Un fundas care tavaleste pucul cand pe-o parte, cand pe cealalta, vreme de 20 de secunde, pana se hotarasca cui din 4 coechipieri, toti la indemana, sa ii trimita; acelasi fundaş şterge pucul de praf, abia mişcândul de pe loc si apoi se uita la crosa cu o mirare vizibila.. probabil voia sa vada daca a luat-o pe-aia defecta.
Un atacant pe care il ador.. care are un brusc moment de definire a personalitatii si - pleaca pe contratac dar intra ca in branza intre patru aparatori brasoveni şi.. ce surpriza, pierde pucul (asta de bine ce avea doua doua extreme plecate simultan cu el, care asteptau, asteptau, asteptau...
.. momenţel comic in fata portii lui Polc cand îi vad, cu ochii mei frumosi si limpezi, îi vad stabilind strategia, care functioneaza timp de trei pase.. cand - ce sa vezi?! - era si Brasovul pe gheata.. si aveau o treaba baietii aia: sa nu incaseze nimic in aţe.
Per total, cred ca am vazut vreo 3 minute de hochei, din 20 de joc. Si am iesit din patinoar resimţind straşnc in stomac cele 8 goluri înasate de la braşoveni..
..
da' poate urmatorul o sa fie altfel.
sper.
(disclaimer 2: pentru o corecta pozitionare temprala: textul e scris in 9 Martie :) )
luni, 28 februarie 2011
stare de muzica
Strang genunchii si intre ei rezervorul imi opune - capos - rezistenta.
Imi arcuiesc spatele si infig privirea in adancul serpentinelor. Valea Siriului mi se intinde, supusa, inaintea roţilor.
Verific legatura manusilor. Fermoarul gecii. Pe ceafa, sub cagula, simt arsura unui tatuaj.
Cu un gest scurt inchid viziera.
Zambesc arogant.Azi, lumea e a mea!
.. i got my head checked..
Demaror. Cutia de suruburi vrea scandal.Si eu la fel.
It wasn't easy... but nothing is
Un gand ghidus, cu urechi clapauge si zambet de strengar mi se ascunde in despicatura bluzonului.
Il simt chicotind dar ma fac ca nu il observ.
Bratul stang se intinde rigid. Motocicleta se inclina cuminte. Iar eu simt ca respir, in sfarsit.
Ghiduşul meu se retrage repede in geaca si il simt incordat ca o pisica.
I-a ramas nasul afara si ii intuiesc ochii strans inchisi.
Trec de varful curbei si imi las mana sa ceara mai multa putere. Motorul se ridica si ne infigem in linia dreapta.
Se foieste jenat de frica lui neasteptata. Ca sa se razbune imi rasufla golaneste peste sani.
E o fierbinteala care imi alerga in vene. Adrenalina si hormoni.
Zambesc inainte sa trag iar ambreiajul. Schimb in a doua si patinez simultan ambele frane.
Here comes another one.
De data asta e bratul drept cel care traseaza unghiul sub care ma rotesc.
Motorul se inclina.
Ciufulitul meu urla, odata cu mine, din decolteul deschis:
woo-hoooooooooooo
stare de muzica
Strang genunchii si intre ei rezervorul imi opune - capos - rezistenta.
Imi arcuiesc spatele si infig privirea in adancul serpentinelor. Valea Siriului mi se intinde, supusa, inaintea roţilor.
Verific legatura manusilor. Fermoarul gecii. Pe ceafa, sub cagula, simt arsura unui tatuaj.
Cu un gest scurt inchid viziera.
Zambesc arogant.Azi, lumea e a mea!
.. i got my head checked..
Demaror. Cutia de suruburi vrea scandal.Si eu la fel.
It wasn't easy... but nothing is
Un gand ghidus, cu urechi clapauge si zambet de strengar mi se ascunde in despicatura bluzonului.
Il simt chicotind dar ma fac ca nu il observ.
Bratul stang se intinde rigid. Motocicleta se inclina cuminte. Iar eu simt ca respir, in sfarsit.
Ghiduşul meu se retrage repede in geaca si il simt incordat ca o pisica.
I-a ramas nasul afara si ii intuiesc ochii strans inchisi.
Trec de varful curbei si imi las mana sa ceara mai multa putere. Motorul se ridica si ne infigem in linia dreapta.
Se foieste jenat de frica lui neasteptata. Ca sa se razbune imi rasufla golaneste peste sani.
E o fierbinteala care imi alerga in vene. Adrenalina si hormoni.
Zambesc inainte sa trag iar ambreiajul. Schimb in a doua si patinez simultan ambele frane.
Here comes another one.
De data asta e bratul drept cel care traseaza unghiul sub care ma rotesc.
Motorul se inclina.
Ciufulitul meu urla, odata cu mine, din decolteul deschis:
woo-hoooooooooooo
luni, 24 ianuarie 2011
stare de muzica
o lume de victime si pansamente.
o tesatura de rani, sedative si anaglezice.
ea avea 18 ani. prea mica pentru o iubire atat de mare, o ingrozea lumea. nu isi dorea decat sa poata inchide poarta cimitirului peste iubirea lor.
era atat de tanara cand a cunoscut-o. l-a socat intai incapatanarea ei de a ramane inclestata pe bariera gestului sinucigas. a vrut sa o salveze, la inceput. a iubit-o o vreme. apoi si-a dat seama ca nu poate sa o pazeasca toata viata. a parasit-o.
ea si-a cauterizat rana cu desene. simulacre de pasiuni, de iubiri si de sensuri.
el isi construia propria forma cand a intalnit-o. l-a fascinat zambetul cu care a intretinut asediul ideilor, nopti la rand. s-a lasat inrobit de imaginatia si intuitia ei. mai apoi a iubit-o cu totul.
el era atat de tanar. atat de viu si de curios. a provocat-o, mai intai. apoi a obosit-o. l-a parasit.
ea l-a intalnit intamplator. mai intai l-a placut iar apoi a crezut ca pot avea un fel de viitor impreuna. i-a fost frica. cu greu a dat intr-o parte prima caramida din zidurile multe pe care le ridicase timpul. a fost probabil tarziu. el a parasit-o.
ea l-a vrut. pur si simplu. l-a urmarit si l-a ingenunchiat. l-a avut. el o iubea deja, prea mult. se ancorase de gleznele ei. l-a parasit.
el nu isi incheiase inca socotelile cu cealalta. si-a dorit-o de la inceput. era vie si fara capastru. a posedat-o. a vrut mai mult. sa o supuna. sa ii simta tampla pulsand in praf. ea l-a parasit.
ea il iubise o vreme. sigur il iubise cu ani in urma. apoi toate au ruginit pe la coturi si un paianjen si-a facut casa intre visele ei de adolescenta. a stiut ca trebuie. l-a parasit.
el a fost un prieten bun. a stiut sa asculte. a vrut sa ii cunoasca fiecare cotlon al mintii, fiecare fel de a trai spasmele. ea l-a iubit. a fost prea mult. a parasit-o.
el s-a mirat, vazand-o. nu se potrivea cu decorul dar a vrut sa o potriveasca vietii lui. si-a construit lumea lor perfecta. era sensul lui regasit. ea si-a rotunjit ochii a mirare. l-a parasit.
ea l-a cunoscut dintr-o eroare. s-au amuzat. nu mai avea chef obligatiile si pretentiile nimanui. el a inteles. apoi i-a desenat gratii aurite. ea l-a parasit.
el nu si-a mai putut imagina viata fara ea. a stins ecoul noptilor cu trupul celeilalte. cu gemetele ei. cu dorintele ei. n-a incetat niciodata sa o tanjeasca.
ea l-a iubit probabil, de vreme ce i-a spus „da”. a fost, pe rand, mintita si inselata. l-a parasit. a mai tras un loz. el nu o minte, el nu o inseala. el o imbratiseaza marturisindu-i sincer ca nu o iubeste. dar o pastreaza alaturi. construiesc impreuna iluzia.
ea a acceptat, dupa multi ani, sa il revada. degetele lui lungi ii redefineau obrazul, linia buzelor. setea unui muribund. privirea rugatoare a unui caine batut. a stiut ca nu-l va vindeca niciodata de ea. A injurat un scurt „faceti un club” , a pus contactul si l-a parasit pentru ultima oara.
el a iubit-o mult. s-a crescut purtand in mana, mana ei. i-a purtat pe umar visele. pana cand visele au devenit tot mai altele. l-a parasit.
el si-a amortit sangerarea in pumnii inclestati ai celeilalte.
ea l-a gasit odata cu prima luna plina. ADN-ul ei de femeie a luat forma unui compus analgezic. atenta sa-i adoarma spaimele, a uitat ca se crapa de ziua. a parasit-o.
o lume de tifon. un dans din care ne oprim din cand in cand, sa mai coasem o rana ori sa fim dezlipiti de pe dureri mai vechi.
si uneori, atunci cand ne saturam de contratimpul asta perfect, luat la metronom, uneori, ne luam de mana si semnam certificatul compromisului perfect.
ea si el de mai sus sunt de prea multe ori (dar nu de fiecare data) aceiasi.
====
Disclaimer: ca sa nu avem discutii suplimentare: nu credeti tot ceea ce cititi. si - cel mai important - lasati-o mai usor cu identificarea ;).
duminică, 9 ianuarie 2011
de noapte, de iarna
am adormit greu noaptea trecuta.
priveam pe alta fereastra si vedeam alt cer, de o lumina necunoscuta.
a plouat noaptea trecuta
a plouat, si in mintea mea a rasunat a primavara.
mi-am intins gandurile pe pervaz
la o curatire ritualica.
toate trec..
e treaba fiecaruia sa se bucure de toate.
Frankl n-a fost un bou.
azi noapte a fost primavara
priveam pe alta fereastra si vedeam alt cer, de o lumina necunoscuta.
a plouat noaptea trecuta
a plouat, si in mintea mea a rasunat a primavara.
mi-am intins gandurile pe pervaz
la o curatire ritualica.
toate trec..
e treaba fiecaruia sa se bucure de toate.
Frankl n-a fost un bou.
azi noapte a fost primavara
Abonați-vă la:
Postări (Atom)