joi, 10 martie 2011

de nervi

Deci, textul de mai jos nu vrea sa se constituie intr-o cronica de meci. Mai degraba, intr-o cronica a frustrarii si a ulcerului in ascensiune si dezvoltare. Ca asa e cu fanii astia: se tureaza ca motorul de Ferrari... da' la semafor. adicatelea degeaba.



Deci - ieri a inceput playoffu'.

A inceputara meciurile din semifinala campionatului national la hochei. In doua vorbe - pentru cine inca nu s-a prins: da. sunt virusata rau de sportul asta intens, compact, violent, rapid si generator de sinuzita. si de ulcer. Steaua s-a capatuit in semifinala cu Brasovu'. Stiam ca au o echipa legata.. cu atat mai mult cu cat ultimul meci cu ei a fost pierdut la mustata, golul castigator fiind incasat cu fix 6 secunde inainte de finalul final.

Asadar..

Fug de la sedinta, cu banii de paine (caci da, in timpul liber mai si prestez, pe bani de tigari, shoturi si benzina) si aterizez la patinoar in pauza de dupa repriza a doua. N-o salut pe Vali, care isi fuma tigara de dupa spume, bag nasul in grilaj si ma zgaiesc la tabela. Ma ia cu vartej, dinspre stomac spre crestet si retur. Dupa doua reprize, Brasovu' ne tavalise cu simt de raspundere: 1 - 4.

Daca as fi stiut ce urma sa fie...

Pe patinoar mi-am distribuit rapid ura etnica, viscerala, de rasa si apartenenta la clasa sociala si regn animal.. in mod echitabil intre sustinatorii ambelor echipe, posesori de vuvuzele si trompetute. De ziua femeii, mi-a trecut prin timpan si mi-a ramas in cap ideea sa ii aranjez pe baieti de-o surioara, de-un fratior.. de-un animal de companie, de aceeasi ascendenta materna.

Sigur.. ce mi-e patinoarul, ce mi-e stadionul.. doar stiam ca nu vin la concert din muzica de Bach (desi, uneori jur ca seamana macar a Lacul Lebedelor, intr-o interpretare p(r)ost modernista)



Si incepe. ultima repriza.

Ce-am vazut acolo.. a fost o ciorba rece si fara gust.

Baietii aia, galben-albastrui, ne-au facut in sange.. sau cel putin asa s-a simtit din coltul meu de patinoar, din cand in cand cu retina avariata de blitzul prietenei mele. Ma uitam pe gheata si nu reuseam sa inteleg ce dracu se intampla.. sau ce nu se intampla. Brusc nimic nu avea sens; s-au facut tot felul de experimente cu liniile, ca baietii asta cred ca au fost combinati unii cu altii, in aproape toate variantele posibile. Jumate au parut in "anger management", sub varianta "uite pucul, vine pucul, trece pucul, unde-i pucul? " Ne-au mai capacit brasovenii cu doua goluri, suficient incat sa vezi ameteala plutind in tot

patinoarul.

Golul lui Timaru a fost incredibil. In primul rand pentru ca, la apatia si lipsa de concentrare pe care am vazut-o, plus alea doua goluri incasate in 50 de secunde (si un scor de 1 - 6), era greu de crezut ca exista CEVA care sa ii mai trezeasca (sigur, am fanteziile mele personale cu batai cu urzici la talpi.. , dar asta nu urma sa se intample pe gheata)

Deci: actiune senzationala, Timaru gol; rasflam usurata. Poate urma sa se joace si niste hochei!

Iluzii!

Un fundas care tavaleste pucul cand pe-o parte, cand pe cealalta, vreme de 20 de secunde, pana se hotarasca cui din 4 coechipieri, toti la indemana, sa ii trimita; acelasi fundaş şterge pucul de praf, abia mişcândul de pe loc si apoi se uita la crosa cu o mirare vizibila.. probabil voia sa vada daca a luat-o pe-aia defecta.

Un atacant pe care il ador.. care are un brusc moment de definire a personalitatii si - pleaca pe contratac dar intra ca in branza intre patru aparatori brasoveni şi.. ce surpriza, pierde pucul (asta de bine ce avea doua doua extreme plecate simultan cu el, care asteptau, asteptau, asteptau...

.. momenţel comic in fata portii lui Polc cand îi vad, cu ochii mei frumosi si limpezi, îi vad stabilind strategia, care functioneaza timp de trei pase.. cand - ce sa vezi?! - era si Brasovul pe gheata.. si aveau o treaba baietii aia: sa nu incaseze nimic in aţe.



Per total, cred ca am vazut vreo 3 minute de hochei, din 20 de joc. Si am iesit din patinoar resimţind straşnc in stomac cele 8 goluri înasate de la braşoveni..

..

da' poate urmatorul o sa fie altfel.

sper.


(disclaimer 2: pentru o corecta pozitionare temprala: textul e scris in 9 Martie :) )

luni, 28 februarie 2011

stare de muzica



Strang genunchii si intre ei rezervorul imi opune - capos - rezistenta.
Imi arcuiesc spatele si infig privirea in adancul serpentinelor. Valea Siriului mi se intinde, supusa, inaintea roţilor.
Verific legatura manusilor. Fermoarul gecii. Pe ceafa, sub cagula, simt arsura unui tatuaj.
Cu un gest scurt inchid viziera.
Zambesc arogant.Azi, lumea e a mea!

.. i got my head checked..

Demaror. Cutia de suruburi vrea scandal.Si eu la fel.

It wasn't easy... but nothing is

Un gand ghidus, cu urechi clapauge si zambet de strengar mi se ascunde in despicatura bluzonului.
Il simt chicotind dar ma fac ca nu il observ.
Bratul stang se intinde rigid. Motocicleta se inclina cuminte. Iar eu simt ca respir, in sfarsit.
Ghiduşul meu se retrage repede in geaca si il simt incordat ca o pisica.
I-a ramas nasul afara si ii intuiesc ochii strans inchisi.
Trec de varful curbei si imi las mana sa ceara mai multa putere. Motorul se ridica si ne infigem in linia dreapta.
Se foieste jenat de frica lui neasteptata. Ca sa se razbune imi rasufla golaneste peste sani.
E o fierbinteala care imi alerga in vene. Adrenalina si hormoni.
Zambesc inainte sa trag iar ambreiajul. Schimb in a doua si patinez simultan ambele frane.
Here comes another one.
De data asta e bratul drept cel care traseaza unghiul sub care ma rotesc.
Motorul se inclina.
Ciufulitul meu urla, odata cu mine, din decolteul deschis:


woo-hoooooooooooo

stare de muzica



Strang genunchii si intre ei rezervorul imi opune - capos - rezistenta.
Imi arcuiesc spatele si infig privirea in adancul serpentinelor. Valea Siriului mi se intinde, supusa, inaintea roţilor.
Verific legatura manusilor. Fermoarul gecii. Pe ceafa, sub cagula, simt arsura unui tatuaj.
Cu un gest scurt inchid viziera.
Zambesc arogant.Azi, lumea e a mea!

.. i got my head checked..

Demaror. Cutia de suruburi vrea scandal.Si eu la fel.

It wasn't easy... but nothing is

Un gand ghidus, cu urechi clapauge si zambet de strengar mi se ascunde in despicatura bluzonului.
Il simt chicotind dar ma fac ca nu il observ.
Bratul stang se intinde rigid. Motocicleta se inclina cuminte. Iar eu simt ca respir, in sfarsit.
Ghiduşul meu se retrage repede in geaca si il simt incordat ca o pisica.
I-a ramas nasul afara si ii intuiesc ochii strans inchisi.
Trec de varful curbei si imi las mana sa ceara mai multa putere. Motorul se ridica si ne infigem in linia dreapta.
Se foieste jenat de frica lui neasteptata. Ca sa se razbune imi rasufla golaneste peste sani.
E o fierbinteala care imi alerga in vene. Adrenalina si hormoni.
Zambesc inainte sa trag iar ambreiajul. Schimb in a doua si patinez simultan ambele frane.
Here comes another one.
De data asta e bratul drept cel care traseaza unghiul sub care ma rotesc.
Motorul se inclina.
Ciufulitul meu urla, odata cu mine, din decolteul deschis:


woo-hoooooooooooo

luni, 24 ianuarie 2011

stare de muzica



o lume de victime si pansamente.
o tesatura de rani, sedative si anaglezice.


ea avea 18 ani. prea mica pentru o iubire atat de mare, o ingrozea lumea. nu isi dorea decat sa poata inchide poarta cimitirului peste iubirea lor.

era atat de tanara cand a cunoscut-o. l-a socat intai incapatanarea ei de a ramane inclestata pe bariera gestului sinucigas. a vrut sa o salveze, la inceput. a iubit-o o vreme. apoi si-a dat seama ca nu poate sa o pazeasca toata viata. a parasit-o.

ea si-a cauterizat rana cu desene. simulacre de pasiuni, de iubiri si de sensuri.


el isi construia propria forma cand a intalnit-o. l-a fascinat zambetul cu care a intretinut asediul ideilor, nopti la rand. s-a lasat inrobit de imaginatia si intuitia ei. mai apoi a iubit-o cu totul.

el era atat de tanar. atat de viu si de curios. a provocat-o, mai intai. apoi a obosit-o. l-a parasit.


ea l-a intalnit intamplator. mai intai l-a placut iar apoi a crezut ca pot avea un fel de viitor impreuna. i-a fost frica. cu greu a dat intr-o parte prima caramida din zidurile multe pe care le ridicase timpul. a fost probabil tarziu. el a parasit-o.


ea l-a vrut. pur si simplu. l-a urmarit si l-a ingenunchiat. l-a avut. el o iubea deja, prea mult. se ancorase de gleznele ei. l-a parasit.


el nu isi incheiase inca socotelile cu cealalta. si-a dorit-o de la inceput. era vie si fara capastru. a posedat-o. a vrut mai mult. sa o supuna. sa ii simta tampla pulsand in praf. ea l-a parasit.


ea il iubise o vreme. sigur il iubise cu ani in urma. apoi toate au ruginit pe la coturi si un paianjen si-a facut casa intre visele ei de adolescenta. a stiut ca trebuie. l-a parasit.


el a fost un prieten bun. a stiut sa asculte. a vrut sa ii cunoasca fiecare cotlon al mintii, fiecare fel de a trai spasmele. ea l-a iubit. a fost prea mult. a parasit-o.


el s-a mirat, vazand-o. nu se potrivea cu decorul dar a vrut sa o potriveasca vietii lui. si-a construit lumea lor perfecta. era sensul lui regasit. ea si-a rotunjit ochii a mirare. l-a parasit.


ea l-a cunoscut dintr-o eroare. s-au amuzat. nu mai avea chef obligatiile si pretentiile nimanui. el a inteles. apoi i-a desenat gratii aurite. ea l-a parasit.


el nu si-a mai putut imagina viata fara ea. a stins ecoul noptilor cu trupul celeilalte. cu gemetele ei. cu dorintele ei. n-a incetat niciodata sa o tanjeasca.


ea l-a iubit probabil, de vreme ce i-a spus „da”. a fost, pe rand, mintita si inselata. l-a parasit. a mai tras un loz. el nu o minte, el nu o inseala. el o imbratiseaza marturisindu-i sincer ca nu o iubeste. dar o pastreaza alaturi. construiesc impreuna iluzia.


ea a acceptat, dupa multi ani, sa il revada. degetele lui lungi ii redefineau obrazul, linia buzelor. setea unui muribund. privirea rugatoare a unui caine batut. a stiut ca nu-l va vindeca niciodata de ea. A injurat un scurt „faceti un club” , a pus contactul si l-a parasit pentru ultima oara.


el a iubit-o mult. s-a crescut purtand in mana, mana ei. i-a purtat pe umar visele. pana cand visele au devenit tot mai altele. l-a parasit.

el si-a amortit sangerarea in pumnii inclestati ai celeilalte.

ea l-a gasit odata cu prima luna plina. ADN-ul ei de femeie a luat forma unui compus analgezic. atenta sa-i adoarma spaimele, a uitat ca se crapa de ziua. a parasit-o.



o lume de tifon. un dans din care ne oprim din cand in cand, sa mai coasem o rana ori sa fim dezlipiti de pe dureri mai vechi.

si uneori, atunci cand ne saturam de contratimpul asta perfect, luat la metronom, uneori, ne luam de mana si semnam certificatul compromisului perfect.

ea si el de mai sus sunt de prea multe ori (dar nu de fiecare data) aceiasi.



====

Disclaimer: ca sa nu avem discutii suplimentare: nu credeti tot ceea ce cititi. si - cel mai important - lasati-o mai usor cu identificarea ;).

duminică, 9 ianuarie 2011

de noapte, de iarna

am adormit greu noaptea trecuta.
priveam pe alta fereastra si vedeam alt cer, de o lumina necunoscuta.

a plouat noaptea trecuta
a plouat, si in mintea mea a rasunat a primavara.
mi-am intins gandurile pe pervaz
la o curatire ritualica.

toate trec..
e treaba fiecaruia sa se bucure de toate.
Frankl n-a fost un bou.

azi noapte a fost primavara

duminică, 19 decembrie 2010

despre Iron si Folk Frate!

Am vrut sa las un comentariu acestui post. Dar pentru ca au fost prea multe cuvinte de spus, m-am mutat aici.



Despre ce s-a intamplat cu Iron si FolkFrate mi-a fost greu sa scriu.. motiv pentru care am tacut (simplu si logic, nu?).
Marti si miercuri au fost doua zile grele pentru multi dintre aceia care si-au legat.. cel putin obisnuinta, de Iron si de serile de miercuri. Serile alea inseamna mai mult decat ce au scris.. si chiar mai mult decat au aratat prin bratele ridicate la "atat de..." . E un cumul de stari; de la impresia de "radacini", de "familie", de spatiu caruia ii apartii, pana la tonusul senzational la care ne conectati pe toti, atunci cand sunteti pe scena.

Insa, gresesti Mysha. E normal ca oamenii sa intrebe "de ce". Din doua motive de baza.
Unul este acela ca - si nu doar intuiesc, ci stiu asta, in mod concret - raspunsul la intrebarea "de ce?" ar fi putut fi si raspunsul la intrebarea "ce se poate face?". Multi dintre cei care au pus aceasta intrebare - public sau in particular - si-au dorit/ si-ar fi dorit sa se implice in gasirea unei solutii. Pentru ca nimeni nu voia sa lase Folk Frate! sau Iron City sa moara.
Al doilea motiv tine de statutul nostru de membri ai unei societati in care totul merge pe manipulare (nu ma refer la societatea romaneasca, ci la societatea moderna). Astfel ca da, "miscare de marketing" este si ea o concluzie logica.

Am doar un lucru sa il spun celor care se gandesc ca asta a fost o miscare rece si calculata. De fapt nu, sunt doua lucruri.
Intaiul este: nu stiu daca ati mai fi crezut asta daca ati fi fost miercuri langa FolkFrate! si langa Bodi. Daca ati fi vazut umbrele din ochii lor. Daca ati fi vazut lacrimile ascunse. Daca ati fi intuit tacerea.
Si daca ati sti, daca ati sti cu adevarat ca joi noaptea a fost prima oara cand l-am vazut pe Bodi zambind dupa foarte multe saptamani. Un zambet obosit dar sincer, cald, nu un rictus de complezenta.

Si al doilea este simplu: daca Iron City a avut nevoie de o miscare de marketing ca sa se salveze, atunci eu ma bucur ca am putut fi astfel manevrata.
Pentru ca o bucatica din viata mea e acolo.
Si atat.

luni, 13 decembrie 2010

stare de carte

plang cu spasme si cu muci.

prietenii mei stiu ce inseamna asta. necunoscutilor le recomand sa nici nu intrebe. plang zguduita de o bucurie strasnica.

nu am in niciun fel pofta sa vorbesc despre valoarea stilistica a lui "Oscar şi Tanti Roz" , sau despre subtila lectie de sinceritate a lui Eric-Emmanuel Schmitt.
nu.
nenea asta a scris o poveste, o metafora curata care m-a apucat de umeri si m-a curentat. e o carte personala.
cred cu tarie ca paginile astea sunt profund personale, pentru fiecare dintre noi.

am iarasi un freamat in palme. n-am sa pot explica niciodata cum vine asta, dar eu acolo iubesc. si acolo simt. in carnea palmelor mele. in insula dintre linia vietii si linia inimii.
iti desenez un semn tainic pe tampla si zambesc.

ma ustura ochii, Oscar, dragule. si nu-i frumos pentru un om mare sa se emotioneze asa.. intruna. in plus, plansul deshidrateaza.. ba mai face si riduri.

ia-ma de mana si hai sa asteptam, zapada.
trebuie sa fie ceva frumos si in vremurile astea inghetate.
pana la urma, ai dreptate.

solutia vietii este sa o traiesti.