Mă gândesc la tine tot mai des, Tatiana. La degetele tale lungi, cu unghii roşii, în care tremura spasmodică ţigara. La părul tau blond şi paloarea bolnăvicioasă a feţei. La panica pe care o citeam în tine, pe care o aruncai prin toţi porii, în toate direcţiile.
La mâna mea pe umărul tău vinovat, când ţi-am spus să stai liniştită.
Soţul tău, Tatiana, a avut neobrăzarea să-mi spună că motocicletele sunt periculoase.
E ironic. Conduc în continuare motocicleta. Fără rezerve, cu pasiune, cu dor, cu aceeaşi iubire de la început.
Lucrurile normale mi-au devenit, însă, dificile.
Plătesc scump pentru plimbările lungi, pentru pantofii cu toc, pentru banalul stat în picioare.
La fiecare pas durerea îmi sfărâmă glezna stângă.
Mă gândesc des la tine, Tatiana.
La botul maşinii tale ivindu-se brutal în faţa mea.
La forţa care m-a smuls din şa.
La pocnetul scurt, implacabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu