isi pune starile intr-o cutie, pe marginea drumului, ca pe niste pui de pisica pe care ii e mila sa ii inece, dar pe care totusi nu-i poate creste.
si ii lasa acolo.. le lasa acolo.
poate vor folosi cuiva. poate un suflet gol se va bucura de niste zambete, de cateva ganduri calde, de forma unui umar, perfect desenata in palma. sunt proaspat spalate si impachetate frumos. ca la magazin.
ramane asezata o vreme. isi plimba degetele peste marginile proaspat calcate ca si cum ar vrea sa pastreze in memoria afectiva fiecare fior, fiecare secunda care a construit vreun un gand.
in lumina calda a toamnei, in fuioarele de praf, in frunzele uscate pe care i le aduce vantul la picioare.. in toate gaseste laolalta impulsul unui nou inceput si certitudinea singuratatii.
cuprinde in podurle palmelor colţurile cutiei, ca o imbarbatare. ca si cum ar vrea sa adune acolo, in fix cele doua puncte care i s-au infipt in carne, tot dorul dar si toata linistea. ca si cum ar vrea sa le spuna "va fi bine". si crede sincer ca va fi bine. si stie ca va fi bine. doar putin pustiu.. dar bine.
singura, o adiere de vant mai rece reuseste sa o dezmeticeasca. se face tarziu si rostul lucrurilor s-a pierdut undeva intre toate vorbele, ganduri nespuse si gesturi gresite. inchide cutia la loc si verifica legatura sforilor, cu gesturi sigure.e tarziu acum sa se razgandeasca. ar fi o decizie prea emotionala. este totusi o hotarare luata cu mult timp in urma. si oricum.. daca ar face altfel, s-ar intoarce de unde a plecat. si e prea tarziu acum. prea tarziu.
trage manusile. inchide viziera. priveste pentru ultima oara cutia. ca un adio fluturat de o batista. pune contactul. motorul incepe sa urle si simte ca nu mai are rabdare. elibereaza cu bruschete ambreiajul, in acelasi timp in care roteste acceleratia.
priveste fix in lungul drumului, dincolo de orizont.
o urmeaza o dara de praf pe care vantul o va imprastia in curand. si se va pierde urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu