B-998-MCA sau interpretarea modernă a propoziţiei "amice, eşti idiot!"

Se dă un motociclist. El rulează (aparent iritant) cu un vag regulamentar 60-65 km/h
Se dă o străduţă laterala care intră sub un unghi ascuţit în Bd. 1 mai.
Se dă un Hyundai Santa Fe, bleu-marin, condus de un adult iresponsabil, cu creier Adidas. [(c)Bendeac]
Adultul conducător de tanc intră în intersecţie, ca pe tarlaua moştenită de la activistu' de ta-su (asta ca să nu fabulez despre activiţăţile mumă-sii). Asigurarea este pentru proşti.
Dovadă că prostu de motociclist frânează violent. Asta după  ce îi ies ochii dincolo de vizieră fiindcă l-a văzut de blambec, dar nu îşi putea imagina că idiotul chiar îi va sări în faţă, 'tu-i gura mă-sii de cod rutier, condus preventiv başca respect în trafic.
Motociclistul trece pe banda a doua, îl depăşeşte pe gherţoi şi turează scurt motorul. Pe post de claxon, de înjurătură rapidă, luaţi-o cum vreţi. El n-a luat-o în niciun fel.

500 metri mai târziu, cercopitecu' posesor de trening şi Santa Fe, trece milimetric pe lângă motociclist, şi îi taie faţa. ca să intre în benzinărie.
Oprind la rându-i', extraterestrul pe două roţi merge în benzinărie după cercopitec.

Schimbul de replici, după câteva tentative de evitare a dialogului. Probabil că nu şi-a văzut interlocutorul din pricina bananelor.

- Chiar nu aveaţi loc de mine?
- Chiar nu aveaţi loc?
- Ce vrei mă, se infoaie Adibas?
- Vreau să ştiu dacă nu aveaţi loc de mine.
- Păi dacă mergi pe mijlocul benzii!
Mi se învârt ochii ca la jocuri mecanice.
- Pentru ca am dreptul să merg pe mijlocul străzii.
- Hai, mă, lasă-mă.
Cercopitecul urcă în maşină de unde îi mai citesc jucându-i pe buze ceva referiri la propriul organ genital.

Mă întreb dacă să îi rup oglinda.
Mi se pare că nu merit să mă cobor la asta.
Mi se pare, totuşi, ca el merită.

Mă întorc pe călcâie şi plec.

Amice, sincer, eşti idiot!

În rolul motociclistului -  o femeie de un metru şi-o prăjitură.
în rolul cercopitecului - un cercopitec supradimensionat, pe la 1,90m.
în rolul tancului - un Hyundai Santa Fe, B-998-MCA

SlowRide, Safe Ride

Nu ştiu să îmi imaginez viaţa fără motocicletă.
Este atât de mult parte din mine, din visele mele, din felul în care îmi planific evadări, vacanţe şi poveşti, încât aş putea să jur că am şi eu partea mea de şuruburi şi şaibe.

Poate tocmai de aceea, că viaţa mea se împarte între drumuri şi istorii, între hărţi şi fotografii, mi se pare esenţial să ajung întreagă înapoi acasă.
Doar aşa o pot lua de la capăt.
Mereu de la capăt.

Slowride este un proiect serios, curajos şi un pic idealist în care ne-am vârât până peste cap, trei fete cucuiete.. şi unde primim pe oricine îşi doreşte să ajute la schimbare.
La schimbarea mentalităţii, a prejudecăţilor, a obişnuinţelor.

Vă aştept acolo, să învăţăm unii de la ceilalţi şi - mai ales - unii despre ceilalţi.
Dar să nu credeţi că veţi găsi poveşti despre "nenorociţii-de-conservari" şi "zmeii-zmeilor-de-motociclişti-minune".. sau invers.
Sper să depăşim - împreună - prejudecăţile şi etichetările.



Ne găsiţi aici:
http://www.slowride.ro/
si aici
https://www.facebook.com/slowrideromania







p.s. Răducule, în tot ce facem te păstrăm aproape.
nu te-am uitat

altfel de rămas bun

- Alină, uite-o pe mamaie. Nu-i zici nimic?
- Eu îi zic, dar ea tot nu-mi răspunde.

 Pe pat, hainele pregătite pentru pomană încearcă să-mi reconstituie bunica. Mă sprijin de marginea patului şi caut cu fruntea mâna uscată care-mi mângâia tristeţea.
 În genunchi, acum ca şi atunci.

 "Nu mai plânge".. fiecare cuvânt era un efort. Şi-n pragul morţii, ţi-era grijă de suferinţa mea egoistă de a nu te pierde.

 Ti-ai adunat spasmele într-un murmur. Şi eu nu puteam pricepe ce-mi zici. Câtă durere să fi fost când m-ai întrebat, pentru a doua oară, răspicat, "cât staţi".
 "Cât vrei, mamaie. Cât vrei stăm".
 Şi ştiam că mint.
 Şi ştiai că mint.

 Ai plâns şi dumneata când am ieşit pe uşă. Mi-ai însoţit umbra cu privirea. 
Şi mi-am urât toată viaţa atunci.
 Iar dumneata cred că mi-ai iertat-o pe toată.

 Mama îmi cuprinde umărul ars de soare: "nu e bine să plângi azi. se zice că-i plângi pe pomană. azi nu. mâine ai voie. du-te în grădină şi pune floarea pe care ai adus-o".

 Şi-am săpat în pământ.
 Şi mi-au trecut lacrimile.

 Dar acum am voie.
 Răsucesc în rană fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare tăcere din ultimile zile.
 Mi-e dor de dumneata.

 .. cu mâinile mă ierţi, pe creştet ..