Puncte

Vrei să fii donator? Mai gândeşte-te!

2012-02-13T13:53:00.004+02:00

"Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii", aşa zice o vorbă românească şi tare bine zice.

În sătucul ăsta numit România sau, cel puţin, în sătucul numit Bucureşti, facerea de bine e futere de mamă. Dacă vrei să faci ceva bun, fii pregătit. Statul, autorităţile, funcţionarii... totul se răsuceşte din mijloc blocându-ţi calea, terciuindu-ţi nervii, scuipându-ţi în ochi. Să-ţi fie ruşine golanule, ce-i aia "lucru bun", "civilizat", "uman"?!

Vrei să donezi sânge? Nuuu, nu vrei!
Vrei să donezi sânge?! Bineeee, vei regreta!
O să avem noi grijă de tine, dacă te mănâncă în cur să fii cetăţean responsabil!

Vrei să donezi sânge? Cauta tot ce s-a scris vreodata despre asta. Pe internet, acum, repede, pana nu se ratifica ACTA.
Sau sună-i pe nenorociţi, dar nu garantez că informaţiile vor fi complete. O variantă la care autoarea acestui text nu s-a gândit, ar fi să sunaţi vreo 4 zile consecutiv. Încrucişaţi cele 4 opinii obţinute şi poate, POATE ştiţi tot ce e nevoie.

Pe site-ul Institutul Nationa de Transfuzie nu gasiti nimic, în afara de adresele centrelor si numerele de telefon aferente.
Bune şi astea. Revenim la punctul anterior: sunaţi-i pe nenorociţi şi cereţi-le toate informaţiile. Poate aşa se naşte în mintea lor dorinţa de comunicare.

Un alt site cu informatii privind donarea de sange este http://www.doneazasange.ro/. Aici nu pot să înjur prea tare, fiindcă nu cred că pagina de web este finanţată de autorităţile sătucului pe care îl locuim.
Oricum, găsiţi aici mai multe informaţii decât în spaţiul oficial.

NICĂIERI, pe toate paginile privind donarea de sânge, nu scrie că nu poţi trece prin aceasta procedură dacă ai suferit o intervenţie chirurgicală în ultimele 3 luni. NICĂIERI nu scrie că nu ai voie să fi trecut prin intervenţii stomatologice.
(Raţionamentul medicilor: intervenţia chirugicală, anestezia stomatologică, comportă un oarecare risc de contractare a Hepatitei C, care nu poate fi depistată în mai puţin de 3 luni. Este o măsură de siguranţă pentru pacientul primitor). NICAIERI nu e menţionat numărul de zile care trebuie să fi trecut de la ultima menstruaţie.

Nu pot pricepe de ce astfel de condiţionări sunt aşa un secret. Mie mi-a luat 2 ore de aşteptat, ca să plec linistită din centrul de transfuzii, fără să fi donat.

Dar mai am până acolo.
Întâi a trebuit să facem fişa. Corect? Coreeect.
Apoi, urma să trec de examinarea medicală, ca să pot ajunge la scopul vizitei. Despre durată, să nu vorbim.

Am tocit dalele de ciment din holul Institutului de Hematologie, plimbându-mă înainte şi înapoi, urmărind cum zăpada adunată din nămeţii de afară, se infiltra, încet-încet, în ţesătura ghetelor şi, ulterior, în ciorapi.
Am completat ceva fişă, anonimă. Informaţiile de acolo ar fi constituit criterii de eligilitate, însă doar în ochii medicului examinator: tu, un pulete de rând, nu aveai cum ştii dacă te "admite" sau "respinge", în funcţie de răspunsurile alese. Nu rămânea decât să aştepţi. 2 ore în cazul meu.
(genul cretin de moment în viaţă în care regreţi că spui adevărul..)

Cu emoţie mă gândesc şi la madamele doctori şi asistente; considerând că iarna grea şi lipsurile materiale ne-au adus în situaţia nefericită de a ne vinde sângele ne tratau implicit ca pe nişte câini cerşetori.
Una din vacile alea autiste îşi va lua un dos de palma într-o zi...

Să ne înţelegem: nu aştept să-mi cânte nimeni osanale şi nici să-mi pupe careva tălpile (chiar şi aşa, îngheţate cum sunt ele), doar pentru că încerc să duc la capăt un gest civic. Dar mi-aş dori să fi întâlnit puţin respect pentru timpul nostru, al proştilor care venim să ne lasam juma de litru de sânge acolo. Că tot se plâng că nu au donatori.

Dacă vrei să donezi sânge (să fii erou, să salvezi vieţi, cum scrie pe afişele alea motivaţionale), gândeşte-te de două ori. Ia-ţi o zi liberă de la serviciu, dă-le nemernicilor 13 telefoane în care să verifici toate criteriile pe care trebuie să le întruneşti, fă-ţi trei cruci, fereşte-te de pisica neagră şi poate, POATE, reuşeşti şi tu să faci un lucru bun.

Nu vreau să fiu înţeleasă greşit. Nu vreau să tai elanul nimănui.
Dimpotrivă.
Îmi doresc să treceţi pragul Centrelor de Hematologie. Dar informaţi-vă, cu forţa.
Fiindcă acolo nimeni nu e interesat de timpul vostru.

de foame

2012-02-05T21:35:00.006+02:00

am visat-o. două drumuri scurte în care - spre deosebire de obişnuintele mele - nu purtam protecţiile de genunchi.
(in paranteză fie pus: nu ştiu ce mesaj trunchiat şi-a dorit inconştientul meu să-mi şoptească. îmi pasă tot mai puţin. îi doresc creierului meu "adânc" să înveţe odată a vorbi aceeaşi limbă cu mine.)

mi-e dor de ea. intens, acut, absolut.
de fricile inevitabile de la începutul fiecărui sezon, când după ce ai visat necontenit fiecare gest, o vezi şi ai impresia că iei totul de la capăt.
şi practic asta faci. şi asta te ţine în viaţă.
de problemele ei, de traficul încins, de şoferii pe care îi injur creativ zilnic, zilnic, zilnic.. de problemele mele care dispar între două semafoare fiindcă viaţa mea are brusc alt rost.

mi-e foame de ea. uman, erotic, transcedental.
de mine atunci când sunt cu ea. PE ea. de cealaltă femeie, ridicată din hibernare. cu ochi care ard. cu palme ce ard.

mi-e pofta de ea. trufaş, umil, statornic.
de drumurile toate. de gropi. de alte înjurături. de tirul care trece pe lângă mine şi îmi taie răsuflarea. fiindcă suntem amândouă atât de mici, dar iată, iată cât de departe am ajuns.
de siguranţele sărite şi de siguranţele de rezervă. de releul meu de semnalizare inconfundabil. de fiecare alimentare şi de fiecare înlocuire a lichidului de frână. de omida mea verde care dansează pe contact.
de asfaltul întins dinainte. de ace de păr, de ghem în stomac. de praf. de transpiraţie, de frig.
de cerul meu. norii mei. harta mea. viaţa mea.

de extazele pe care numai eu le ştiu... şi toţi cei ca mine.

**
port pe glezna stângă un petec din accidentul de acum doi ani.
eroarea de la Cernavodă nu-şi mai are oglindă decât în amintirile mele.
mai păstrez urmele greşelii de pe Shipka doar pe echipament. dar am învins curbele.

port fotografia ei pe un colţ de tablou, la vedere, iar pe-a lui am am agăţat-o la brelocul de la chei; mereu pe drum, cum am promis.
pe amandoi, pe toţi ceilalţi, îi port în suflet.

**
pentru ca iarna să doară mai puţin, ascund din vreme semnele.
nu mai am la vedere decât casca veche, acum de pasager. un print după un instantaneu din altă era. o fotografie cu o prietenă draga, de la o plimbare cu peripeţii.
dar fierb în mine toate gândurile. toate spaimele. toate poftele.

mi-e dor de ea

ca, ca c'est la folie!

de inceput

2012-01-09T20:32:00.010+02:00

mnup. nu este un blog despre jurăminte de început de an, bune să îţi faci din ele perdele după care să-ţi ascunzi trecutul.

daca ai ceva de jurat, de promis, de hotărât, dacă ai ceva de început sau de sfârşit nu îţi trebuie niciun prag de an. pur şi simplu îţi duci viaţa mai departe.
aşa cum se aşează, aşa cum o croieşti.

chiar.. anul ăsta l-am început fără dorinţe. fără nevoi conturate în speranţe sau fără rugi cu degete încleştate, plângând după vreun analgezic care să îmi adoarmă spasmele.
poate era şi vremea, după toţi anii care m-au trecut.

anul ăsta l-am început uşor. firesc. ca şi cum aşa ar trebui să fie..

poate că abia învăţ viaţa, cine ştie.

....

am inceput sa scriu, cu nervii brambura.
de un sfert de ora nu ascult decat asta.
i don't care.
i don't care.

şi nu, pasionaţilor de drame de tabloid care suneţi, nu am subtile dedicaţii speciale.

e doar o stare de spirit. aşa, ca de prima zi de emisie. ca de toate oalele ţinute în echilibru pe creştetul meu. ca de toate răbdările şi de toate ieşirile nervoase.
ca de toate frustrările.

ca de toate discuţiile de care n-am timp.
ca de toţi oamenii pe care nu mă pot baza.

you try to brake me
you want to brake me, bit by bit
that's just part of it

o stare de margine de colaps, ca şi cum aş fi fost vândută la felie, cândva.
demult.

cineva a uitat un cuţit pe birou.

o sa plec acasă.

frustrari 2 - de ce nu mai merg cu Speed Taxi

2011-12-08T12:47:00.004+02:00

Astăzi m-am decis definitiv să renunţ la serviciile Speed Taxi.

Nu e prima data când mă enervez, dar este gata, definitiv şi de tot!

Scena pe care am vazut-o astăzi mi-a lăsat un gust amar pe care îl are, încet-încet, tot oraşul ăsta.

Asadar, de pe refugiul de pietoni din staţia de tramvai, asist la următoarele: o matahală care înjură şi ameninţă un pipernicit, într-o Dacie galbenă, aparţinând unei obscure firme de taxi (Apolodor, Occident.. un nume pe care îl ştiu de ceva vreme dar care nu e de calibrul Meridian sau Cobălcescu).
Individul îşi termină repertoriul cu un tunător "Hai, cară-te de-aici!" şi trânteşte portiera.
Amărâtul ezită o clipă apoi o ia din loc.
"Tarzanul de trafic" urcă victorios în maşina sa: un autovechiul gen break, colantat cu Speed Taxi, cu numarul de înmatriculare B 72 RAK (si indicativul 680 cred.. dar nu sunt foarte sigură).

În locul cu pricina erau oprite 3 sau 4 masini Speed Taxi, asa ca e de inteles de ce amaratul a luat-o din loc. Nu prea avea nicio sansa singur, în faţa lor.

Şi ca să ne lămurim definitiv, locul cu pricina nu este nici macar staţie de taxi, ba, mai rau, legal staţionarea este interzisă, întrucât vorbim de intersecţia Ion Mihalache cu Turda (cum vii de pe Turda, dinspre Grant, imediat dreapta pe Mihalache).
Niciuna din masini nu respecta regimul celor 25 de metri de la intersecţie.

Mi-e o scârbă cumplită de ce am văzut, deşi ştiu că unii dintre voi o să îmi spuneţi că ăsta e mersul lucrurilor, că legea junglei se aplică şi între oameni, că cel mai tupeist şi mai neruşinat învinge.

Postul ăsta nu cred ca va face nimic. Aşa cum nu va face nici mailul trimis către Speed Taxi. Îi va durea în cot de tot ce spun eu acolo, banii să intre.
Dar eu pot un singur lucru. Dacă tot dau banii pe taxi, să nu îi direcţionez spre o firmă care încurajează mizeria umană.

Şi la vară, când voi avea magneţi pe rezervor.. poate o să îmi amintesc numărul ăsta de maşină: B 72 RAK.

frustrări

2011-11-29T11:20:00.004+02:00

de multă vreme, deja, mă inflamez când găsesc tot felul de mizerii prin articolele din presa romaneasca. de la dezacorduri la erori grave de logică ori documentare.
mă umplu de nervi.. şi cam atât. eventual mai scot din minţi vreun prieten sau doi.

mi s-a luat de proaste şi de dobitoci, rătăciţi prin această meserie fiindcă le place să zgârme în rahat, şi - în acelaşi timp - probabil că la vândut castraveţi nu i-a primit nimeni, că furau la cântar.

dar să îmi ţin nervii în frâu.

Iată peste ce dau astăzi:
http://www.cancan.ro/actualitate/soc/video-o-femeie-tibetana-si-a-dat-foc-in-plina-strada-dupa-ce-a-fost-violata-nu-a-suportat-rusinea-195796.html

Pe scurt, ca să nu facem trafic inutil paginii cu pricina, să vă spui. Este un articolaş însăilat pe baza unui filmuleţ luat de pe youtube, în care se vorbeşte despre drama unei femei violate.

Întâmplarea făcu să ştiu filmuleţul. Căci văzusem ştirea, în presa autohtonă sau străină, în urmă cu câteva săptămâni.

Şi iată-ne, ca la Radio Erevan, că femeia din Tibet nu era violată ci era călugăriţă, nu era umilită ci protesta, etc.

Dovada?
Aici: http://www.nytimes.com/2011/11/04/world/asia/tibetan-nun-dies-in-self-immolation.html?_r=1.

stare de vid

2011-09-18T23:12:00.113+03:00

- tu eşti cu săritul în cap?
- da, poftiţi...
- vreau!

începutul a fost atât de simplu. tipul înalt, bronzat şi tatuat, cu părul lung şi privirea prietenă se execută fără grabă.

îl anunţă pe omul de la macara. pregăteşte nacela. în vremea asta eu dau cu subsemnata cum că nu am avut leziuni pe coloană, nu am probleme cu vederea, nu sunt însărcinată şi nu am consumat droguri sau băuturi alcoolice (trec sub tăcere gura de vişinată de la prânz, considerând-o infimă pentru a fi menţionată).

mă concentrez cât pot de mult la ceea ce fac, astfel încât mintea să nu aibă vreme să umble brambura.
după câteva minute începem pregătirile. mă roagă să renunţ, temporar la bocanci. nu sunt compatibili cu sistemul de asigurare.
îmi dau jos încălţările. apoi şosetele. am mişcări ferme şi destul de rapide. ai zice că pentru asta m-am pregătit zilnic în ultimul an.

prima dată punem hamul. asigurarea secundară, în caz de ceva. îmi strânge chngile până îmi simt muşchii pocnind. în vremea asta îmi explică de ce îl punem, deşi niciodată - zice el - aceasta a doua asigurare nu şi-a atins cu adevărat scopul. îmi doresc să nu fiu eu excepţia, deşi nu mă gândesc la asta.
tipul vorbeşte mult şi cred ca asta face parte din jobul lui. "nu-i da timp sa gândească!".

îmi trage jambierele pe picioare. le securizează atât de strâns încât îmi simt circulaţia gâtuită. îl întreb dacă alea pot aluneca de pe picioare.
- e practic imposibil, dar pentru asta folosim asigurarea secundară.

sunt un mic roboţel ancorat. stomacul se strânge încet. acum e cât o portocală scofâlcită.

- ok. suntem gata. acum urcăm în nacelă.
vorbeşte în permanenţă la plural, deşi în beleaua asta sunt extrem de foarte singură.
se strecoară lângă mine dar mă repoziţionează la intrarea în nacelă, acolo unde bara de protecţie lipseşte.
mă ancorează suplimentar, "să nu sărim înainte de vreme".

coşul de sârme oţelite se ridică ferm de la sol. încet-încet teroarea se difuzează febril în toate celulele mele. de ce trebuie să urc atât de sus? de ce nu pot sări uite de-aici. uite aici ar fi fost numai bine.
ma simt paralizată. toate forţele mele sunt adunate în palmele încleştate pe barele metalice. nacela se clatină uşor şi dacă m-aş şti ceva mai puternică aş crede că tremurul meu e cel care provacă pendularea.

îmi trec prin cap gânduri nebune. dacă mi se face greaţă? dacă vomit? dacă mă piş pe mine? de ce dracu nu m-am dus la toaletă înainte?! de ce trebuie să le grăbesc eu, mereu, pe toate?!. as vrea să pun totul pe pauză. să mă trezesc.

- gata
sunt sus. sunt cumplit de sus. ce caut?! ce naiba e în capul meu?!

o idee se insinuează perfid din înconştient. şi dacă as renunţa?

- frica e normală.

nu, zau?!

- îţi desprinzi mâinile..
hoooooooooopa!!! stai, stai, nu sunt pregătită, nu sunt gata încă..

- Nu, nu, nu, nununu..

- E ok. Nu sărim acum. Însă trebuie să îţi scoţi coatele în afară.

Sunt aproape paralizată iar coşul ăsta de nuiele oţelite e tot ce am mai sigur pe lumea asta. să fiu afurisită dacă îi dau eu drumul!
Reuşim cu greu să descleştăm palmele de pe bare, doar cât să modifc priza. Sunt la marginea nacelei, iar sub mine se cască un hău uriaş.

- Desfacem chinga...
se referă la cea care mă asigura de nacelă. Nu mă pot opune, deşi aş vrea să îl ingheţ cu privrea. Tipul e insensibil la groaza despre care ştie că mă stăpâneşte.

- Facem un pas în faţă, cât să stăm cu jumătate de talpă în afară.
Să mori tu!
Mă mişc impeceptibil, atât cât să par ascultătoare.

Gândul ăla, ala deşteptul, ala salvatorul, gândul că pot renunţa e încă viu. Doar că nu am timp să îl formulez până la capăt. Imposibilul ăsta de lângă mine vorbeşte în continuu. Nu am timp să nimic. Nu am timp să pun nicio stare la locul ei. Inspir sacadat.

Se frăsuie prin spatele meu şi nu reuşesc decât să mieun disperat
- Dar nu mă împingi! Să nu mă îmăingi!
- Stai liniştită. Nu te împing.

Hăul de sub mine este concret. E viu. E tare. e o planşă fără profunzime dar capabilă să mă inghită definitiv. Nu e nimic romantic în ce mi se întâmplă. Nimic curajos. Nimic viu. Extraordinar. Doar panica. Frica acută, devoratoare.

- Îţi imaginezi că picioarele tale sunt o balama. Îţi dai drumul, pur şi simplu, înainte.

Imaginea se concretizeasă pe retina mea. Groaza îmi striveşte stomacul. Am genunchii moi. Doar mâinile mă mai ţin, straşnic ancorată.

Mă întor şi îl privesc.
- Sunt sigură că vreau să fac asta?
- Da.
Vocea îi e fermă, egală şi calmă?
- De unde ştii?!

Mă ignoră.
- Eu număr. "Trei, doi, unu, bunjeeeeeeee". Iar tu sari.

Nunununu.. stai, stai..

- E ok. Frica e normală.
- Ţie îţi e frică?
- Da. Îmi e frică de câte ori sar.

Mă uit în hăul ăsta plini de oameni care aşteaptă să fiu mai inconştientă decât ei.

- Cu cât eziţi mai mult, va fi mai greu. Frica va creşte.
În lipsa sângelui rece, satulă de teroare, mă hotărăsc să sfârşesc circul ăsta.
- Ai dreptate. Hai!

- TREI!
- DOI!
- UNU!

Nu ştiu ce-a mai zis, dacă a mai zis ceva.
Corpul meu s-a balansat înainte.
O piatră. Cădere. Cădere continuă. Pata neagră de pe care plecasem. Oameni. Miliarde de frameuri.
Nu ştiu dacă am gândit ceva.
Nu ştiu dacă am simţit ceva.

După un secol de secunde, ceva mă smuceşte de ambele picioare. Zobor înapoi către cer, de parcă filmul se derula invers.
Abia atunci mi-am permis să răcnesc, din toate minţile plămânilor mei.
Cred că aceea a fost prima secundă în care m-am simţit în siguranţă.

Bolovanul din mine îşi reia căderea. Coarda mă trage iar, într-un recul mult mai puţin amplu.

Simt că mă învârt în jurul axei, deşi aveam să văd mai târziu, pendulam îngrozitor.

Ochii incep să vadă separat. Lucrurile toate capătă un al doilea contur.
Sângele se adună tot dincoace de ochi, de obraji...

La dracu', doar nu mi s-o face rău acum!?

Vederea se recalibrează. Mă apropii de pământ.
Întind mâinile spre unul dintre asistenţi, care mă primeşte zâmbind.
Simt că tremur toată, în timp sunt aşezată, cu spatele pe pământ.

Nu am bucuria revenirii. Stau în cur câteva secunde şi apoi încep să îmi desfac acncorele. Nu am bucuria concretă a solului. a verticalităţii. tremur, pe dinăuntru şi pe dinafară pradă unor extaze necunoscute.
Sunt teribil de fericită, deşi sunt incapabilă să asociez asta cu ceva.

Groza de mai devreme este ştearsă complet.
Cu fiecare secundă cu care sângele meu inundă venele în fluxul să normal sunt doar fericită.
şi destul de vie.
foarte vie.
teribil de vie.

am un ranjet larg şi siguranţa aia tâmpită că acum, fix secunda asta, aş putea lumina întunericul.

însoţitorul meu de salt, ajunge şi el la pamânt. mă îndrept către el ţopăind ca un ied.

un moşulică vine curios. probabil asistase la spectacolul meu dement.

- de la cât a sărit, îl întreabă.
- de la 51 de metri. un bloc de zece etaje are 33 de metri...

moşulică nu-l mai ascultă. replică doar, cu mult amar în voce
- asta nuuu se mai mărită...

stare de toamna

2011-09-16T20:11:00.006+03:00

http://youtu.be/4qf9e-WVNWo

O stare intens erotică

well i know that i should know
better

Hormonii se plimbă, legănându-şi şoldurile, în lungul conturului meu.
Resimt freamatul cărnii unei alte femei. Un murmur care se întinde, aprins, celulă cu celulă.
Pentru care nu exista tabuuri.
Sau negări.

And i'm the perfect one playing the part

Ma redefinesc. Freamăt cu freamăt. Îmi regăsesc în limitele epidermei toate începuturile.

Surad febril.

I might be in your arms, dancing
but i'm not the only one inside your heart.

Dansez cu ochii închişi,
îmi măsor moliciunea buzei de jos
şi arborez un zâmbet
vecin cu insolenţa.

.. i would say..

stare cu muzica

2011-09-05T23:42:00.006+03:00

sunt singură acum.
singură, într-un lume care vălureşte verde-mocirliu. care se intinde până departe,
până dincolo de putinţa mea de a cuprinde.
uneori lumea asta se adună într-un munte, care-mi acoperă cerul..
şi muntele se năpusteşte spre mine..
iar eu îl cuprind cu toate braţele mele.
mă învaluie, mă iubeşte.. îmi sprijin palmele de el şi mă ridic spre cer
singură.
şi valul trece.

un alt răsărit ai avut lângă ea.

m-au târât la mal.. şi apa mă zgâria
"nu te bate cu apa" mi-a răzbătut în minte o lecţie veche
m-au tărât la mal, si gustul cărnii mele era sărat-amarui.
respiram sacadat, nepotolit. respiram panică şi vis urât. frică şi moarte, lolaltă. frică şi pierdere. frică şi ne-fire.

Am strigat dupa tine, dupa tine-am strigat.

si apoi i-am lasat sa ma "salveze"
m-au târât în nisip, dar eu am fugit iar. acolo unde mangaierile inghit pentru totdeauna.

nu mi-e decât verde înainte. un verde pe care îl sparg cu braţele.
pe care mă ridic să privesc înainte.
pe care îl las închinat malului.

nu-mi rămâne decât o nesfarşită linişte
verde.

eşti marea lor acum

stare de muzica

2011-08-25T19:08:00.004+03:00

M-ai furat de zambet, sau te-am lasat sa-l iei..

nu am decât jumătatea ta bună.
jumătatea ta fierbinte.
jumătatea ta fără nervi.
jumătatea ta care pofteşte.
jumătatea ta care nu se mai satură să mă aibă

jumătatea ta care fură clipe de somn, pe braţul meu.
eu păzesc timpul şi încerc să îţi memorez fiecare trăsătură, cu vârful degetelor
şi îmi imaginez cum ar fi să nu pleci.. măcar o noapte.

zilele mele
şi nopţile ei ..

nu am decât jumătatea ta care mă arde.
jumătatea care fuge
jumătatea care îmi alunecă printre degete..
jumătatea care trece prin mine
care nu se opreşte niciodată.

şi gata cu filmul regizat absurd.

puse degetul aratator peste ultimul punct, ca o analfabeta semnatură.
nu reciti nimic. lăsă cuvintele aşa cum s-au rostogolit, acolo, pe ultima pagină a cărţii.
volumul despre care îl auzise vorbind şi pe care îl cumpărase cu prima ocazie. aşa reţinea ea toate mărunţisurile poftelor lui.
îşi dorise să-l vadă zâmbind.
ca şi cealaltă, probabil.

lăsă cartea acolo, pe canapea.
se ridică brusc şi smuci rucsacul în care îşi înghesuise toată povestea ei furată.

porţi ferecate,
două rânduri de chei

îi va lăsa proprietăresei unul, odată cu ultima chirie.

scrisoare de bun ramas

2011-08-13T23:59:00.004+03:00

mă tot întreb de ceva vreme cum să îţi spun rămas bun. şi nu găsesc niciun răspuns.
mă uit la pagina albă şi închid editorul.

nu mă mai cert cu soarta. nu are niciun sens aşa cum legile ne-lumii nu au nicio noimă.
îmi pare atât de rău, dragă profesore. îmi pare rău că am amânat întâlnirea aceea. îmi pare rău că nu am aflat decât atunci când era deja prea târziu; erai departe plecat şi nu mai voiai să lupţi cu boala. îmi pare rău că nu m-am ţinut de promisiune; nu ţi-am adus să vezi încotro se îndreaptră scrisul meu.
întâiul meu profesor, întâiul meu critic. pentru toate berile pe care nu le-am mai băut împreună. pentru toate cuvintele care au rămas nespuse. pentru toate tăcerile care nu-şi aveau rostul.

iar cea mai.. stupidă dintre ironii, este că singura carte pe care o am de la tine, pe care ţi-ai dorit mult să o am şi despre care n-am mai apucat niciodată să discutăm, are acest titlu, ca un răspuns: "Traieşte şi mergi mai departe".

nu e Universul cel mai ironic dintre toate cele cunoscute şi necunoscute?

nu ştiu daca ne va aduce nefiinţa, vreodată, în acelaşi loc.
aştept să ne reîntâlnim frumos. voi avea ce să-ţi povestesc. vei fi mândru de mine.

până atunci,
se încheagă doar câteva cuvinte,
mereu aceleaşi,

rămas bun, profesorul meu preferat.

drum bun, Răducule

2011-08-06T18:48:00.002+03:00

mda.

mă tot muncesc de multe zile să îmi dezleg vorbele din gât şi să-ţi zic vreo două.
m-aş certa cu tine până la Constanţa şi înapoi.. dacă ar mai avea vreun sens.
dar n-are.

şi în plus.. m-ai întreba mirat şi senin: "ce-ai fată?"
şi-ai avea şi tu dreptatea ta.

nu mă împac cu asta.
niciunul dintre noi nu se împacă.

dar pe noi nu ne-a întrebat nimeni.

te tot aud. îmi suni în cap. "hai, fată, c-o să fie bine". "iartă-l, fată, că te iubeşte". a trebuit să treacă aproape un an ca să îţi dau dreptate.
şi nici n-am apucat să-ţi zic.
am făcut să-mi fie linişte.
şi fac să îmi fie senin.
nu e minunat?

nu mă împac, bă, agasantule, dar nu mă întreabă nimeni, gura mamii ei de soartă..

m-am gândit o vreme că.. nu-mi rămâne decât să învăţ ce e de învăţat. şi tu ai lăsat nişte lecţii..
ce de doi lei pare. în toată povestea asta mizerabilă, nu-mi rămâne decât să trăiesc.
nu ne rămine decât să trăim.

îţi promit că n-o să-mi fut viaţa.
îţi promit că o să trăiesc frumos.
că nu o să uit. că nu o să las timpul să treacă.
a trecut prea mult.
mi-ai spus cândva..

o să continuu să greşesc.. aşa, artistic cum ştiu eu. şi-au să mă doară nesăbuinţele mele, am să sufăr ca un câne bleg şi cred c-am să te fac să râzi cu toate prostiile mele.. dar nu am să mai las timpul să treacă.

drum bun, bă.
zice lumea că se împlini timpul. că o iei în zbor spre altfel de asfalt.
că o să ne priveşti de sus.

dar tot nu te lăsăm să pleci de tot.
o să te iau cu mine prin toate hârtoapele prin care o să bag buburuza. şi prin toate ploile. şi prin toate seninurile. şi prin toate apusurile.
să vezi, tu, numai.. aşteaptă un pic. să vezi tu aventuri.
o să mergi pe atâtea mobre în acelaşi timp că o să îţi vâjâie capul.

drum bun, Răducule.
o să rămâi mereu aproape de noi.

..

2011-07-13T00:06:00.000+03:00

Le multumesc din suflet celor care au transmis mai departe anuntul ca este nevoie de sange.
Pentru ca am vazut astazi linkul pe wall-ul unei prietene, trebuie sa spun ca.. din pacate pentru Radu nu s-a mai putut face nimic.
Despre asta voi spune mai multe atunci cand cuvintele isi vor recapata rostul.
Pana atunci, ramane vie rugamintea de a merge si a dona sange. E nevoie de el in salile de operatie.
Poate pentru altii nu va "prea tarziu".

strigat fara punct

2011-06-28T12:18:00.008+03:00

De ieri, un foarte drag prieten zace in coma, la spitalul Municipal. Un nenorocit de accident l-a adus acolo, cu o hemoragie care nu s-a oprit ore in sir.
Speram sa intre cat de curand in operatie. Este foarte mare nevoie de sange.
Va rog! Cei care puteti dona, faceti gestul asta.
Sansele lui Radu depind de voi!

Preiau informatiile centralizate pe forum
Raducu are nevoie de AB4, insa se poate dona ORICE grupa de sange, in numele lui.

Nume pacient:
VUŢESCU RADU MIHAI - 33 de ani
internat la Spitalul Universitar Bucuresti (Spitalul Municipal)

ATENTIE: mi s-a subliniat ca trebuie sa anuntam dinainte ca donam pentru Radu. Se scrie chestia asta pe vreo trei fise. De la centru, dupa donare, primim un bon care trebuie sa ajunga la Spitalul Municipal, acolo unde este Radu internat.
Daca nu se respecta acesasta procedura, sangele donat intra "la comun".

Pentru cei din afara Bucurestiului, puteti trimite acest bon, fie scanat - la apuncta@gmail.com (eu ma duc si azi si maine la spital), fie prin fax (da-ti-mi un mail);e posibil sa poata fi trimis si prin fax la registratura spitalului universitar, dar nu stiu sigur.
m

...Pt Bucuresti:
Centrul de transfuzie sanguina Bucuresti
Str. C.Caracaş nr.2-8, sector 1
Tel.: 0314251230, 0314251231, 0314251232, 0314251233
TOATE CENTRELE DE DONARE AU PROGRAMUL
Orele -> 7:30-13.30
Harta locatie:

http://maps.google.ro/maps/place?oe=utf-8&rls=org.mozilla:en-US:official&client=firefox-a&um=1&ie=UTF-8&q=institutul+national+de+hematologie&fb=1&gl=ro&hq=institutul+national+de+hematologie&hnear=0x40b1f93abf3cad4f:0xac0632e37c9ca628,Bucure%C8%99ti&cid=4388025329454790416

Pt provincie - google it...

Se poate dona orice grupa de sange, iar cei ce poseda grupa AB pot dona si trombocite!!!

Sfaturi pentru cei ce vor sa doneze:
http://www.doneazasange.ro/cine_poate_dona.html
http://www.doneazasange.ro/donatori.html

* E recomandat sa nu mergeti pe motor cand va duceti sa donati!!!

Alte detalii aici:
http://romaniapress.ro/actualitate/8590-umanitar-este-nevoie-de-sange-in-urma-grav-accident-de-circulatie-in-zona-cotroceni.html

sâmbătă, de vară

2011-06-25T21:43:00.144+03:00

am plecat destul de târziu, hotărând ferm Alexandria şi apoi Corabia, drept destinaţie.

nu mă împăcam deloc cu prognoza aia de furtună în toată ţara dar nici nu aveam de gând să stau, să văd cum trec petele de senin pe lângă mine.
la primul semafor cerul se întinde înnorat la stânga mea.. dar nu şi la dreapta. aşa că planul se schimbă rapid şi ţelul meu e acum Olteniţa.

ştiu exact ce o să fac. o să stau în port, pe malul Dunării, o să fumez şi o să ascult muzică. jumătatea mea de oră de linişte.
pare că tot seninul s-a adunat înaintea mea.
îmi place drumul ăsta. nu ştiu cum şi de ce, dar întotdeauna pe-aici mă trezesc zâmbind larg, amintindu-mi cum iubesc să fiu. mângâi rezervorul şi îi cânt EI despre împliniri de tot felul.

trag pe dreapta, fiindca vreau musai nişte poze cu locul ăsta. într-o zi, cand nu mă va pândi potopul, îmi promit să cobor pe drumul ăsta de pământ.

mă uit întâmplător în urma mea şi încremenesc.

Înainte este senin, într-adevăr. Însă în urma mea e o cortină neprietenoasă. Vai, capul meu, ce mă aşteaptă la întoarcere.
Îmi trece prin minte să renunţ. Logica îmi spune că mă va ploua oricum, aşa că mai bine să ştiu de ce o păţesc.

Îmi plac satele. Îmi plac oamenii. Îmi plac curbele astea şi peisajul pe care îl ştiu dar de care nu mă satur încă.
"Manastirea Bunavestire". 9km. Arunc o privire dincolo de senin. "Ştiu, Ţi-am promis". Renunţ la Olteniţa. Hai să vedem cum e treaba pe-aci.
Fac stânga şi mă rog scurt să nu servesc acelasi drum forestier de la Comana.

Cortina de nori mă prinde încet-încet din urmă. Prin faldurile rupte vă cel mai albastru cer. Cel mai frumos. Parcă mi-e bine.

Văd mănăstirea undeva pe deal, dar niciun drum mai acătării care să urce până acolo. Într-un final, asfaltul meu se topeşte şi el în două urme de tractor, prin pădure.
După câteva poze, mă întorc.
Îmi încerc norocul, pe unul din drumurile pietruite care urcă abrupt în spatele bisericii. Aflu de la câţiva localnici că nu pot intra pe-acolo. Trebuie să ocolesc. Fac suficient zgomot, pe uliţa aceea, încât lumea începe să iasă pe la porţi. Iată-mă şi urs.
Mă întorc în drum şi mai "bag o fisă". A doua e tot cu pietriş, dar mai cu noroc, astfel că parchez în faţa mănăstirii.

Drept să spun, intrarea asta îmi aminteşte de o icoană pe care ştiu de copilă. Parcă aceleaşi trepte, aceeaşi poartă. "Bate şi ţi se va.. "
Eu nu aştept nimic. Apăs pe clanţă şi intru singură.

În biserică mă primeşte o călugăriţă. E o fată tânără şi foarte frumoasă. Voi pleca de-acolo cu regretul că nu i-am spus asta, deşi probabil pentru ea nu ar fi însemnat oricum nimic.
Suntem încă în pronaos, complet separat de restul bisericii. Câteva călugăriţe se roagă chiar lângă mine şi mă simt ca o intrusă. Echipamentul meu de piele scârţie la fiecare mişcare dar sunt singura care pare să observe. Mi le las pe toate, pe jos, chiar la intrare.

Îmi arată unde sunt lumânările şi îi cer, ca întotdeauna, zece. Sunt mulţi întunerici pe care îi port cu mine.
Îmi întinde o eşarfă, să mi-o pun pe cap, în caz că vreau să intru să mă închin la icoane ori chiar să stau la slujbă. Cunosc cutuma şi nu mă împotrivesc.

Parcurg ritualul, cu pasi înceţi. Sunt doar câţiva oameni în biserică, îngenunchiaţi cu toţii. Lângă altar călugăriţele cântă. Continuu să fiu o intrusă. Nu privesc în jur. Mă plec icoanelor, iar ele îmi tac.
Mă întorc până la intrarea în naos, cât mai în spate. Nu ştiu dacă e un gest de umilinţă.. parcă ciobesc din linştea oamenilor acestora.
Mă aşez în genunchi şi gestul mi se pare teribil de firesc. O călugăriţă îmi întinde o pernă. O refuz, arcuind un zâmbet. Cred în penitenţă.
Îmi aşez ochii dincolo de pereţii bisericii. De mult nu mai am nimic să-Ţi spun..
Din colţuri întunecate ale minţii ies la iveală blesteme vechi. Plâng cuminte, supusă. Plâng cu mâinile făcute nod. Nu mai am nicio întrebare. Doar o cădere prelungă.
Întreb unde pot aprinde lumânările. Cinci pentru morţi şi cinci pentru vii. Alt ritual. Mi se răspunde că în sfeşnicul din faţă şi gândul de a mă duce iar acolo mi se zbate în tâmple.
Nu le mai împart, ca de obicei. Le înşir pur şi simplu. Întunericii îmi cad în cascade, prin gene.. nu mai văd. nu mă mai gândesc la nimic. decât la luminile astea pe care le aprind în continuu, în continuu.

Mă întorc la locul meu, înapoi în genunchi. Nu mă pot opri şi nu sper decât să mă ignore toata lumea.
Am plâns mult şi.. ce ironie! şerveţelele sunt afară, în rucsac. Doar asta mă împinge să mă ridic a plecare. Imi recuperez bagajele şi încerc să le zâmbesc măicuţelor din pronaos. Una dintre ele mă conduce spre o uşa laterală.
Ieşim în curtea mănăstirii. Îmi turuie ceva despre istoria locului şi încerc să mă prefac că-mi pasă. Privirea mi s-a ascuns undeva dincolo de albastru iar eu nu reuşesc decât să bâgui repetitiv "da, e frumos".
Într-o clipă în care rămânem singure, călugăriţa îmi strecoară repede în palma stângă o brăţară cu însemnul crucii. "să o porţi mereu", spune întorcându-se pe călcâie. aproape fuge de lângă mine iar cuvintele i se pierd în faldurile veşmântului negru.

Rămân singură în curtea asta îngrijită. Mă aşez pe o bancă şi plâng în hohote.
Nu adun nici amintiri, nici cuvinte, nici speranţe. Pentru o bună bucată de vreme, singurul lucru concret este plânsul ăsta prelung, rotund, care parcă ar fi crescut în mine. Iar acum nu mai are loc. Şi îmi sparge ochii şi pieptul cu rădăcinile lui noroioase.

După o vreme mi se face linişte.
Mă simt ca un prunc obosit de atâta jelanie.. şi mă iau în braţe şi mă legăn.
Ştiu că a venit vremea să mă întorc. Ştiu că nu mă pot ascunde.
E un adevăr pe care nici nu trebuie să-l mai rostesc.

Norii mă aşteaptă. Ştiu ce urmează şi nu-mi pare rău.

Deasupra mea, plafonul negru, dens care toarnă. Înainte, la zeci de kilometri distanţă - seninul. E o stare aproape mistică. Nu-i mai fac Cerului cu ochiul. Sunt prea obosită pentru jocuri. Dar zambesc într-o rână, semn că am înţeles metafora.

E întuneric, o vreme, şi frigul se strecoara sub echipament. Singure, manşoanele încălzite îmi ţin palmele fierbinţi. Şi zic iar, ca de obicei "sa-ţi dea Dumnezeu sănătate, Gabi", că altfel aş fi îngheţat complet.

Încet-încet, ploaia se opreşte. Înaintea mea, cerul pictează în culori perfecte.
Zâmbesc năucă. Ştiu toate astea şi încă mă mai bucur.
Încă n-am murit de tot, asta vrei să-mi spui?

stare de beţie

2011-06-19T14:20:00.009+03:00

i'm couting back the number of the steps

"Iartă-mă; nu mai pot veni. EA s-a întors şi..." aşa începe. restul explicaţiei nu mi-o amintesc. De altfel, nici nu are importanţă. Sunt simple cuvinte, alese la întâmplare. După asta, noaptea îşi pierde contururile.

Mă întorc la masă, zâmbind. Continuu să glumesc şi să beau. Doamne, cât de bine am învăţat să mint. Să mă mint. Să fie încă un Cuba Libre. Şi un shot. Să fie cluburi Am chef de uitare.
În minte imi suna vorbele ei: "bei mult şi fără glorie". Da. Victima absolută. Vita absolută. E mai scurt şi ceva mai aproape de adevăr.

Dansez mult. Fără oprire. Fără scop.
Dansez mult. Cu oricine. Muzica îmi alunecă pe şolduri. Ochii semiînchişi nu văd. Simt mâinile de care trebuie să mă prind. Mă agaţă şi-mi dau drumul, cuprinzându-mă iar. Zâmbesc. Alunec în mine.

"E urâââât", mă avertizează o prietenă. Ştiu că sunt toţi cu ochii pe mine. N-am nicio şansă să calc strâmb. Nu-mi rămâne decât să beau.
Şi să dansez. Şi să tac. Şi să beau.

Şi ce le-aş putea spune?
Că soţul perfect, animalul social fără pată are o amantă?
Şi amanta s...

Mi se pune un nod în gât. E o sufocare în ochi şi în plămâni..
Ştiu eu un shot care dizolvă şi vise, şi frustrări.

Deci nu mai poţi.. Şi urlă în mine furiile toate.
Şi vodca. Şi romul. Şi berea. Şi dansul. Şi anonimii toţi care îşi fac loc pe lângă mine. Şi prietenii muţi. Şi noaptea. Şi beţia mea toată. Şi taxiul. Şi alunecarea. Bezna.

Şi tu, peste toate tu, în continuu tu.. pe lângă durerea asta insuportabilă, de cap. În cearşafurile astea cu miros proaspăt, în spatele ochilor pe care îi ţin închişi,
strâns închşi, să nu văd dimineaţa.. tu, în continuu tu

- mai du-te în pizda mă-tii!
- ce?

vocea parcă mi-a turnat o găleată de apă rece în cap.
ţin în continuare ochii strâns închişi.
tu cine, mă-ta, eşti?

i'm, trying hard, not to be ashamed
not to know the name

Disclaimer: .. stiti deja.

stare de cismigiu si ploaie

2011-06-13T19:06:00.006+03:00

rătăcesc aiurea pe străzi.. direcţia e precisă, dar vreau să profit de ploaia asta de vară.. de fusta lungă şi de bocancii uzi.
parcă mi-e dor să fiu femeie..

Cişmigiul. aleile şi băncile lui. parcul ăasta pe care l-am împărţit din adolescenţă tuturor pierderilor mele.
nu m-aş mira să întâlnesc aici vreun fost iubit, acum posesor de maşină, nevastă şi, eventual, copii. sunt atâtea poveşti.

locul ma agaţă şi mă păstrează. noaptea aceea e o pâclă atât concretă încât rămân încremenită aici, în faţa băncilor ăstora.

îmi amintesc; purtam şi atunci o fustă lungă, cu jupon şi o cămaşă neagra, cambrată. eram o apariţie uşor anacronică şi, dealtfel, asta ai spus şi tu..
imi amintesc privirea, zâmbetul.. ce ciudat. ştii că multă vreme n-am putut să îţi reconstitui imaginea în minte. ce bizar..

m-a chinuit mult noaptea aceea. noaptea în care îţi arătam palmele mele.. mă ardeai acolo, între liniile unui pre-destin credibil. posibil.
ţineam palmele întinse şi nu pricepeam cum poţi să fii în afara lor; mă durea cel mai tare faptul ăsta simplu de a nu te putea asimila fiinţei mele.

zece ani de la noaptea aia în care mă dureai şi mă iubeai, încă..
şi locul ne păstrează umbrele.

curse of my oblivion

toate iubirile mele mi-au curs prin sânge..
toate iubirile mele.. putine, dar toate îmi ard palmele.

cred că va veni un timp în care şanţurile din carne se vor carboniza.
şi linia vieţii?

stare (si) de muzica

2011-06-06T14:39:00.007+03:00

nu mi-e nici rau,
nu mi-e nici bine..

stau pur si simplu, dincolo de fereastra si te privesc.
uneori impartim acelasi studio; atat de rar, insa, incat nu ma obisnuiesc sa te vad.
nu stiu daca starea mea poarta vreo eticheta, daca se spala la 30 de grade, cu detergent special.. nu stiu.
e o privire aproape goala, ca si cum as regasi un contur vag familiar.

ai ramas un barbat frumos desi timpul a sapat adanc.. a sapat pe fetele noastre si in noi. si intre noi.
te privesc.. si parca nici nostalgia nu-si mai face loc.
m-am impietrit?

nu mi-e nicicum
nu mi-e niciunde

stiu ca a durut plecarea mea; atunci, cand iti adunasei toata forta sufletului tau, sa poti sa fii, sa vrei, sa crezi, sa iti asumi..
stiu ca era deja prea tarziu cand te-ai hotarat sa ma iubesti.
nu mai aveam nimic sa-ti dau. te cicatrizasei, in mine..

mai devreme sau mai tarziu, toate iubirile se ingroapa, nu-i asa?
implinite sau nu, isi coboara genunchiul in praf.
timpul castiga mereu.
le usuca pe toate.

te privesc de dincolo de geam.
semeni cu un barbat pe care l-am iubit tare mult, candva.
un barbat care m-a durut mult..
un barbat care m-a iubit prea tarziu.. prea tarziu

da.
semeni cu cineva.
dar nu vreau sa stiu
cine esti.

.. doar eu si luna..

stare de final

2011-06-02T12:04:00.003+03:00

this was just another fight..

aproape un an şi jumătate am fost hărţuită.
căutată prin toate cotloanele realităţilor - virtuală şi nu doar - şi bombardată cu cereri şi plângeri.
am primit mesaje - stive - pe toate conturile, de mail, de messanger, pe toate forumurile pe care activez, pe conturile foto ale prietenilor mei si pe toate reţelele de socializare pe care sunt inscrisă.
şi - credeţi-mă, sunt multe.
nu am să îmi pun poalele în cap în mod public. îl priveşte numai pe el daca vrea să exploateze penibilul pâna dincolo de limitele umane.

am făcut - în vremea asta - tot ce e omeneşte posibil. l-am înţeles că suferă, am zbierat, am tăcut, am înjurat, am ignorat, am apelat la prieteni comuni, i-am povestit iubitei lui, am înjurat şi mai mult, am ignorat din nou.
singurele lucruri pe care nu le-am făcut au fost: 1. să îi dau o cască în dinţi (şi asta o spun cu o urmă de regret) şi 2. să îi fac plângere penală.

m-am încărcat într-un an şi jumătate cu mai multă scârbă, furie şi dezamăgire decât am adunat o viaţă întreagă. şi nu e normal. îmbătrânesc şi mă urâţesc sufleteşte, fiindcă aleg să văd mizeria şi nu seninul.

fiecare este liber să îşi aleagă iadul.

eu am hotărât de cu noaptea trecută că am strâns prea mulţi întunerici.
aşa că şterg tot. toate mesajele, sms-urile care imi sufoca acum inboxul telefonului. toate PM-urile mizerabile, toate comentariile de pe acest blog şi de aiurea. mesaje pe care am vrut sa le pastrez, ca să fiu sigură că .. dar nu. chiar nu îmi mai pasă.
sterg cu buretele întreaga existenţă. şi voi continua să şterg fiecare sms - fiindca sigur se va găsi un "prieten" care să livreze noul număr de telefon.
şi nu îmi doresc decât să mă înseninez într-atât încât atunci când viaţa îl va aduce înaintea mea, să nu îi fut mama de batăie pe care o merită.

pentru că nu mai vreau oameni urâţi.
pentru că viaţa mea valoreaza mai mult decât atât.
pentru că eu merit mai mult decât atât.

stare de muzici şi noapte

2011-06-01T12:06:00.012+03:00

gata. le-am încheiat pe toate. m-am întins până aproape de miezul nopţii; tot felul de mărunţişuri cronofage.. de care nu îmi pasă. dar de care mă ocup aşa, inerţial.

drumul mă cheamă.
asta simt. întruna. că aş urca în şa şi as merge la nesfârşit. "to the middle of nowhere", cum spune ea. da. aş merge două vieţi. aş merge pana in mijlocul lui nicăieri. îl şi văd. nicăieri-ul ideal. O "Dobroge" a sufletului. o nesfârşire aridă. uscată.prăfuită. să opresc în sfârşit motorul. să cobor din şa. să ma ghemuiesc la umbra Ei şi să adorm.
ce prostii spun..
drumul mă cheamă. sunt dependentă de asfalt şi de cărări.
mă rog; un om ceva mai conectat la realitate ar spune doar că fug de mine.
ceea ce e perfect adevărat.
dar ce importanţă mai are cum se cheamă fuga aceasta?! sunt cele câteva luni de linişte. când oamenii aproape se pot înţelege cu mine. când găsesc resurse de lumină.
deşi ştiu că devine tot mai dificil. îmi las urmele unghiilor prin tot soiul de suflete.. oameni fără identitate. carne de tun.
şi ştiu că nu va mai dura mult.

noaptea mă aşteaptă.
un oraş spălat de furtună.
mă pregătesc.
în geam, geaca albă, de piele, îmi redesenează forma. ascund în mănuşă sclipirea de pe inelarul stâng. şi-i spun promisiunii vechi să tacă.
sunt gata.
sunt gata?

zâmbesc şi fac cerului cu ochiul. e între noi o discuţie prea lungă. un razboi înverşunat şi, uneori, o mângâiere.

plec.

eram cu tine, mi-erai tot
deşi spuneam că nu mai pot.

e motorul rece şi mă încăpăţânez să merg regulamentar. vreau să fiu "safe". macar pentru câteva minute. încerc uneori, asta. să fiu cuminte. să îmi pese. de mine. de toate promisiunile care mă aşteaptă, mă aşteaptă, mă aşteaptă...

pe o linie de tramvai udă simt, o fractiune de secundă, cum îmi alunecă roata faţă. stomacul mi se strange şi rasuflarea se opreşte. roata recapătă aderenţa şi mă reechiibrez natural.

gandurile imi umbla aiurea.

te-am iubit cu dracii toţi..

la o florărie de colţ de stradă, doi băieţi zbiară ca maimuţele. sunt oprită la semafor şi simt cu aerul mi se cimentează pe trahee. e o ameţeală în toate.

şi urlai ca un dement
când spuneam că-mi eşti absent

mâna se roteşte până la capăt. aud oftatul motorului cand schimb consecutiv treptele de viteză.

fără suflet, fără zâmbet.

înainte e podul. o poveste lungă, cu gard şi parapet. şi nu vreau să mă opresc..
o curbă.. inchid palma stângă pe un unghi al rezervorului şi ea ştie.
poate singura care ştie fără cuvinte. poate singura care crede fără cuvinte.
poate singura care mă iubeşte aşa cum sunt.
poate singura care mă ştie aşa cum sunt. fără măşti. doar cu spasme.

aerul se strecoară greu prin stalactitele de ciment.
limuzina neagră mă depăşeşte destul de încet. o observ cu coada ochiului, dar îi ignor pasagerii. nu mai văd de mult "conţinutul" maşinilor.
e un "nu-mi pasă" atât de intens..
aş vrea să respir. şi să dorm.
aş vrea să adorm, ca într-o poveste.

la doi metri de mine, limuzina virează brusc dreapta.

să mor puţin..

stare de drag

2011-05-20T12:02:00.003+03:00

pentru că uneori e atât de linişte când te strâng în braţe şi te agăţi cu de mine cu toată forţa ta, şi mă respiri, şi mă iubeşti;
pentru că nu am să îţi uit nicioadată disperarea mută din ochi când ţi-am zis de accidentul - ultim - al Mădălinei şi nici felul în care ai înghiţit în sec când m-ai găsit în pragul uşii, cu piciorul în ghips; m-ai ajutat să intru în casă şi mi-ai adus carjele.. şi ai tacut. pentru că ştiu că ai plâns în noaptea aia mai mult decât mine şi pentru că ţi-ai adunat spaimele în doar câteva vorbe: "Alex.. te rog să ai grijă".
Şi pentru că te văd în oglinzi, cum mă petreci cu privirea şi pentru că numai Cerul îţi ştie spaimele, fiindca mie nu îmi vorbeşti nicicând de ele. Ai înţeles că nu voi renunţa niciodată şi "nu vrei să mă superi".
Pentru toate momentele în care mă sufoc în furiile mele, uitând că jumătate de viaţă mi-ai dat-o mie.. şi rar îţi întorc ceva, puţin din tot.. din tot.

Pentru toate câte le înţelegi fără să le spun, fiindcă nu am vorbe pentru ele, căci m-am maturizat sălbatică şi imposibilă.
Pentru că îţi citesc tăcerile plânse, din ochi, când mă vezi cu cele mici în braţe. şi imi ştii tremurul mânii atunci când le mângâi dar ştii şi că "nu"-ul meu este pentru toată viaţa.

pentru că mi-e dor să fiu copil şi să mă alinţi, mamă dragă.. şi mai ales pentru cuvintele pe care n-am să stiu să le spun niciodată..

la mulţi ani, mama mea!

deci azi!

2011-05-18T11:47:00.001+03:00

.. semaforul de la statuia Aviatorilor.

Eu ma proptesc strategic si echilibrat fix pe marcajul dintre banda a doua si banda a treia. Venisem mai tarziu si locurile din fata erau ocupate. Dupa semafor, la dreapta, masina de politie si un baiat cu chipiu, caruia ii sclipesc ochii cand ma vede.

Si uite cum incepe un joc de mima.
El: face semn gen "cuţu-cuţu, treci aici"
eu: rotunjesc ochii a maxima mirare, constienta ca era un rosu cat steagul Chinei.
El: arata cu degetul (urat obicei), spre mine si apoi traseaza ceva sinusoida, pana la el.
eu: ma lupt cu evidenta, si arat, la fel de nedumerit, spre mine "eu??"
El: fericit ca am inteles mesajul: îhî!

draci copţi!

bag a-ntâia si ma strecor la vargul ghetelor lu' subagentu'

Băjetu', cu minimum cinci ani mai tanar decat mine, imi cere actele, vreme in care imi studiaza buburuza cu priviri hămesite.
Io, fata cinstită, care mă ştiu intrând prin graţie dinvină in tot soiul de belele.. intreb cu voce mieroasă "e vreo problema?"
"Nu...uu.. uuu... un mic control de rutină"
Rutina pe ma-ta, zic in gandul meu. Tu ai vrut sa vezi de-aproape cuplul "Buburuza şi Atât", da' n-ai .. chipiu să recunoşti.

Şi uite aşa a intarziat Atâta şi astăzi la munca.

stare de muzica si luna

2011-05-17T10:47:00.035+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=JD2UHGF0jIY&feature=related

îmi place luna din noaptea asta.
am descoperit-o întâmplător, dupa plimbare, dupa căutat benzinarie. dupa berea fără alcool din aceeaşi carciumă - un oraş de vise şi cărămidă.

îmi stinsesem ţigara şi o luasem din loc cu gândul la furtuna lăsată să răvăşească oraşul, cu jumătate de oră în urmă.
m-am aşezat la drum şi am găsit-o. rotundă. luminoasă. senină. întreagă.
doar ea şi cerul. atât.

înaintea mea, asfaltul ud o oglindeşte. e o lumină în afară şi o lumină în lăuntru.
cu sclipiri ca de idei vesele.
vântul rece îmi trimite fiori pe şira spinarii; îşi plimbă degetele pe mijlocul meu, descoperit de blugii cu talia mai joasă decat prevede legea.
geaca sport, de piele, mă ţine strâs într-un tango.
mi-am schimbat poziţia în şa şi de atunci joc jocuri noi.
e semaforul roşu, iar eu ma opresc din vreme. îmi ţin echilibrul doar cu un picior. stângul e pregatit să schimbe din neutru.. îmi mângai cu mainile rezervorul..
îi simt unghiurile în palme şi mintea mi se umple de păcate.
lângă mine maşini.. uneori aud câte o voce. un motor turat. am învăţat să le ignor. am auzit atâtea încercari penibile de agăţat şi invitaţii la liniuţe încât ştiu că nimic bun nu poate veni dintr-o maşină.

deasupra mea luna.
nu conteaza decât asfaltul. si semaforul asta care uite.. uite.. se înverzeşte de dragul meu.
si îi dau a-ntâia. şi plec, fără să privesc în urmă. îmi sprijin bazinul de rezervor şi braţele îmi sunt brusc mai libere.
liniile de tramvai ude imi sclipesc a rautate. le simt cum îmi pândesc greşeala. pregătite să mă alunece.
mă ridic în scări iar genunchii închid rezervorul într-un cleşte de patimi şi pofte.

e lună plină.
eu alerg singură pe străzi şi aşa cum sunt, agresivă şi mişcătoare, cu cizmele mele şi mănuşile transpirate, cu casca şi geaca ascunzându-mi detaliile,
mă simt mai femeie ca oricând.

stare

2011-05-12T01:14:00.000+03:00

imi place ploaia de la miezul noptii.
ploaia care asteapta sa-mi termin aiurarile pe strazi, ca sa ma agate in drumul spre casa. o iubita desfranata, de o ciudata fidelitate.
imi place ploaia de la miezul noptii. ploaia pe care o aud cazand pe casca, care mi se aseaza in pietre colorate pe viziera.. nu mai vad nimic si de cele mai multe ori nici nu prea imi pasa.
intuiesc drumul si oricum sunt cu gandul altundeva..
si cu toate astea imi sare in ochi dobitocul care imi intoarce in fata. din doua manevre, sa sa fie sigur ca ma pot infige in el.
cumva n-o fac. injur in 9000 de ture pe minut. si cuvintele tac.

imi place ploaia asta de la miezul noptii. cand intre masini, la semafor, imi aluneca privirea de pe bord, pe rezervor si imi dau seama, inteleg, ca nu pot altfel. eu nu stiu, nu pot si nu vreau sa pot altfel. e tot ce sunt si ce am.
tot ceea ce ramane cu mine.

imi place ploaia asta, desfranata amanta.

stare de muzica

2011-05-03T13:52:00.003+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=OYJ10h_Jy-I

The reason you came here, my love, is our sufferance

îmi place să conduc noaptea, prin ceaţă.
îmi place pânza apoasă care difuzează luminile şi stările; care mi se insinuează, umeda şi rece, în ţesătura pantalonilor.
după miezul nopţii, felinarele veghează nişte strazi goale.

I've paid the price, and so have you

simt că dacă aş opri motorul aş auzi ecoul unor paşi vechi.
îndepărtaţi. îndepărtându-se.
ca o amintire care se stinge încet-încet, dar care nu se desprinde niciodată cu adevărat.
niciodată de tot.

I can't escape, neither forget
we can't forget, you can't forget, I can't forget,
the past.

Alunec continuu. Imi plac străzile ude.
Îmi place pâcla asta pe care o simt închizându-se în urma mea.
O cortină. O tăcere.

I don't have an answer, for now
I feel I'm alive

Doar pisica de sub mine se aude. Toarce. Plânge. Iubeşte.
Cinci mii de spasme pe minut.
Îi ţin rezervorul între coapse şi simt cum mi-au îngheţat amintirile.

Embrace me with passion
Come on, let's dance for a while

Cette femme de trente ans..

2011-04-20T20:54:00.000+03:00

.. are aceiaşi ochi vii. uneori sticloşi, uneori muţi. uneori limpezi. uneori verzi - arareori.
aceiaşi ochi, îngrădiţi de câteva riduri în plus.
sunt uneori ochi care nu mai vad, fiindca lumea îşi schimbă formele sub filtrul lichid al aşteptării înşelate.
sunt uneori ochi ce se închid, fiindcă lumea se citeşte mai bine cu vârful degetelor.
sunt tot mai des ochi care îşi schimbă forma după sufletele calde din apropiere.

.. are acelaşi fel de a iubi. de a tăcea. de a zbiera. a învăţat să fie geloasă şi acum învaţă să uite, dansând.
.. are imprimat în podul palmei urma rotundă a capului ei, are înnodată după gât greutatea răsfăţată a braţelor ceileilalte şi in minte - un vers recent: "ca nu am copii".
.. are adunată în suflet o imensă zestre de oameni şi clipe. are stări în formă de lalele şi vise în formă de doruri; şi a aflat lângă fiecare, despre altfel de drag. un drag cu nume şi petale. un drag care se face acasă şi este ca şi cum ar avea unde să se întoarcă.. dacă s-ar întoarce cândva.
.. are veşnicia unui zâmbet "out of the green" şi vremelnicia nesfârşitelor începuturi.

.. are tăceri noi. vise urâte. cicatrici închegate. biruinţe. încrederi. ploi. ploi multe. ploi cu drum. ploi înainte. mereu înainte. furtuni în care mai stai o vreme.. dar pe care le iei în suflet.

.. ştie vreo două lucruri în plus.
ştie că unei iubiri care te îngenunchiază îi urmează mereu o catastrofă ce rupe zăgazurile.
şi mai stie că, dincolo de toate, va tot ramane, asa cum spunea un vechi amant, cu vreo trei veşnicii în urmă: femeia care zâmbeşte mult.

stare de muzica

2011-04-14T23:53:00.003+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=1yDXw__rQs0

I`m not coming with you tonight

pun shotul gol, pe bar si imi reiau tigara.

pe curbura coloanei simt cum imi coboara o privire care nu e a mea. ca niste degete nehotarate.

you`re just not what I had in mind

si daca?
toate privirile sunt aidoma. ochii lor cauta. dezbraca. intuiesc. vor.
ochii mei tac.
deschid palmele.

nu-mi spune cine esti.

tomorrow I`m not gonna call
my conscience, it wont bother me at all

ma sprijin cu spatele de bar si numar zambetele desenate. numar mainile care (de)scriu invitatii. numar gurile care mint. numar victimele si pansamentele, barbatii-sedativ si copilele-energizant. numar niste lacrimi care cad de prea multa bere. numar lacrimi care nu cad, din prea mult orgoliu.

nu-mi spune cine esti.
ia-mi umarul in palma ta.

but tonight, you`re going home alone

pune-mi un shot.

now you`re part of the game

==
Disclaimer: ca sa nu avem discutii suplimentare, nu credeti chiar tot ce cititi.

stare de muzica

2011-04-12T12:19:00.003+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=mXO4zFdSVQ8&NR=1

Can you take me in your arms and leave me there

Ochii îmi alunecă pe noaptea lucioasă a rezervorului.
Sunt întunerici în care ma pierd. Întunerici în care marginile mele sunt contururi de pâclă. Bezna ta de metal e cea mai sigură dintre rătăcirile mele.

Gandurile rasuna. Cioburi. Frâne. Sânge închegat. Un manunchi de chei. Unghii roşii. Vertij.
Iarna. Gol viscolit.
"As vrea sa te mangai cu toate bratele mele"

Dupa prima suta de metri, temerile se spulbera. Ma indragostesc ca la 17 ani.
Fără oprelişti. Fără frici. Nu există trecut. Nu există dureri.
Nu există cicatrici. Aşa trebuie?
Aşa trebuie!

No time to fall
Where the hell is my red light

Nu vreau să mă opresc. Nu am unde să mă opresc.
Tot ce am, port cu mine.
I just feel like myelf in your arms.
Mă iau de mână. Urc un şa. Plecăm mai departe.

I just feel I'm safe In your arms

stare de muzica

2011-03-22T12:59:00.010+02:00

http://www.youtube.com/watch?v=GmjkO2R7Z3w

Timpul mi s-a terminat

zâmbesc şi închid ochii a patimi.
se fac degetele fundă în jurul gâtului.
şi visele sunt linii frânte.

Da, bineînţeles, aseară am băut.

ştiu că toate sticlele sparte nu vor acoperi tăcerea - perfectă, lucioasă, cu sângele închegat pe gură.

gandurile imi cad din buzunar. în rând, shoturile aşteaptă să-mi spună poveşti..
poveşti..
poveşti..

a iubi e îngeresc.. dar capul de beţie mă doare

prin perdeaua de fum ochii devin toti aidoma.
şi gura ta e gura lor. mainile toate deseneaza o singura identitate.
iar eu uit că tu ai schimbat drumul
eu uit
că tu nu mai vii.

ce risipa,ce pacat.

despre alter..

2011-03-21T09:31:00.012+02:00

Inteleg fuga de viitor.

Feriti-va de nume

Mai devreme sau mai tarziu va sosi ziua cand veti ceda, ce sa mai vorbim, chiar daca n-ar fi vorba decat de un cunoscut pe care l-ai intalnit cu o zi inainte si al carui nume il amintesti, fiindca nu joaca niciun rol. Inca mai sunteti unica realitate din jur, ceilalti oameni nu sunt decat marionete ale bunului vostru plac; inca mai tineti firele stranse in mana, iar cel ce s-ar putea interfera nu apare pur si simplu in conversatia voastra, sau apare in asa fel incat sa nu deranjeze. Va mai aratati inca precauti si nu spuneti decat: un polonez, un refugiat, care a locuit pe vremuri la noi si care era prietenul surorii mele. Sau: primul meu barbat. Ori: un coleg de-al meu, o matusa de-a mea, o tanara fata pe care am intalnit-o odata pe Via Appia.
Cu totii fara nume. Asta un timp, apoi vi se va parea complicat, iar pe doctorul care este prietenul meu il cheama deci Burri. De ce i-as ascunde numele? El este omul care vine intotdeauna la o partida de sah. Si asa mai departe, numele sunt ca buruienile, se imprastie in toate vanturile, iar jungla creste, inca nu observati discutia in continuare, pana cand acest Burri are dintr-o data o nevasta. Anita? Radeti: ce mica-i lumea! Stati intinsi si palavragiti despre Anita, care acum este iubita lui Scholl, iar Scholl este prima voastra cunostinta comuna, Hannes Scholl, cel care a plecat la Bagdad. Stati intinsi pe spate si fumati. Cum i-o merge lui Scholl la Bagdad? Nu v-a preocupat niciodata, dar este un pretext de discutie si, in plus, faptul ca exista deodata pe lume un om care va cunoaste pe voi doi, fara a avea habar ca sunteti o pereche, va amuza. Oare ce-ar zice Scholl! Este ciudat cat de des veti vorbi de-acum inainte despre Scholl: pana cand, intr-o buna zi, scrie din Bagdad ca in curand se va intoarce in Europa. Va scrie separat, fiecaruia in parte, caci va cunoaste pe amandoi, si ar vrea sa va revada pe amandoi.
Oare asa trebuie sa fie? Si lucrurile merg mai departe, incercuirea nu poate fi oprita. Cel mai bine ar fi sa ramaneti intinsi si sa taceti, dar nici asa nu merge. Din cand in cand iesiti pe strada, unde un domn pe nume Hagen va saluta. De unde il cunosti pe Hagen asta? E un prieten al fratelui ei. Ai un frate? Ar trebui sa fugim. Incotro? nici Ibiza nu mai e ce-a fost altadata. Cand ai fost acolo? Mai degraba in Africa. Radeti! Cunosc pe unul care are o ferma langa Nairobi si care se teme de Mau-Mau, il cheama Ramsegger, ai ghicit, James Ramsegger. De unde stii numele? Nevasta-sa n-a vrut sa plece cu ei la Nairobi si traieste acum, la Londra, cu polonezul care aparuse deja in conversatiile voastre; acum il cheama Vladimir, si fiindca si el se ocupa de balet, nu poate fi decat unul si acelasi Vladimir, pe care eu il cunosc prin madame Lowbeer. nu-i caragios? Pe madame Lowbeer n-o mai pomenesc, dar o croitoreasa care vrea sa se laude va povesteste ca lucreaza si pentru renumita Lowbeer.
Oare asa trebuie sa fie? Pe neobservate, toate se leaga, iar viitorul se dovedeste a fi trecut; stati intinsi pe spate si fumati, ca sa nu rostiti nume. In zadar. La Viena are loc un concert; fratele ei este prim-violonist, fac cunostinta cu el. Oare asa trebuie sa fie? La Strasbourg, unde ati venit pe ascuns in week-end, din liftul care trebuia sa va duca in camera voastra, coboara tocmai vestita Lowbeer. De nimic nu sunteti scutiti. Chiar si Burri, taciturnul, intra in serviciul demonilor; o intalneste dintr-o data intr-o societate pe femeia pe care Enderlin o iubeste si ii vorbeste despre Enderlin, prietenul sau. De ce oare trebuie sa fie asa? Stati intinsi pe spate si fumati si va povestiti unul altuia trecutul, doar pentru ca lumea, care nu are habar de voi, sa nu stie mai mult decat voii insiva; ies noi nume la iveala.
Pacat! Nu trece nici macar o saptamana fara ca demonii sa va inlantuie tot mai strans: Scholl, reintors de la Bagdad, va obliga la o masa in trei. Mai departe, profesorul care tocmai a primit o jumatate din premiul Nobel pentru chimie si care va priveste din toate ziarele este tatal ei. Mai departe: cu ocazia unui vernisaj, de neevitat, sunteti prezentati unul altuia in mod public; barbatul ei, care nu banuieste nimic, este si el acolo; madame Lowbeer, gura sparta, soseste ceva mai tarziu...

Numele meu fie Gantenbein, Max Frisch

Între Enderlin şi Gantenbein, realitatea crapă în stări acute. Amândoi cu mâinile încleştate pe o singura pătură a fiinţei; smulgând unul din faţa celuilalt şansa de a fi.
Daca unul rămâne, celălalt pleacă. Daca Enderlin pleacă, Gantenbein rămâne să fantazeze continuarea poveştii fără continuare.
Iubesc la cartea lui Frisch libertatea de a fantaza, egala cu libertatea de a trai fantezii. Aproape nu are nicio importanta daca amanta unei singure nopti este adevarata ori plasmuita din particulele unei intamplari fara sens.
Asa cum este la fel de lipsit de greutate daca in ziua aceea sufocanta, din aeroport, Enderlin pleaca iar alter-ul sau, Gantenbein, alearga inapoi, in oras.

Stiam ca il iubesc pe Frisch dupa Don Juan... (intr-o punere in scena care m-a amutit, semnata Mariana Camarasan si Alexandra Penciuc).
Il ador, acum, cu vise si carne sexuata, pentru puterea fantazarilor lui. Pentru o atat de fireasca alunecare inspre "ce-ar fi dac-ar fi".
Ii iubesc, deopotriva amantele si povestile rotunjite in abisul imaginatiei. Ma ingenunchiaza, ma invaluie, ma ia cu sine, pana cand nu mai stiu daca Enderlin devine Gantenbein sau Svoboda. Dar...
ca intr-o sfarseala cu respirari grabite, cu un capat de zambet intre buze fierbinti, nici nu mai conteaza.

de drag

2011-03-17T01:00:00.004+02:00

stau in cur pe cea mai rosie nateva de bere. tin, cu dreapta, o tigara si o bere fara alcool. ma intorc si ii soptesc Anei, la ureche, "cum stiu baietii astia sa ma faca fericita".
si am ochii vii, si am zambetul larg. rabufneste din mine un fel de lumina. si am un fel de a fi. prietenii mei, oamenii dragi imi stiu bine starea asta.
e starea mea de femeie indragostita. sunt ochii rotunzi din spatele vizierei si urletul nebun de pe curbe. e un zambet larg care mi se innoada la ceafa, pentru ca traiesc si viata imi e suficienta ca sa fiu fericita.
sunt un licar dement - ca semnalizatoarele de la motorul meu.

si ma ridic uneori, sa lipai un shot la bar. "Mamaicaa.... shot?!" . si rom se face.
si topai inapoi pe langa scena pe care o stiu de.. dinainte sa fie scena.
si ei zic
nu am bani de 3 garoafe
Nu am har de 3 idei
Nu am par de 3 agrafe
..si da.. evident ca radem. si ma simt acasa.

ei imi spun povesti. iar in palma dreapta am spasmul drumului. si mi-e dor.
mi-e teribil de dor.
si mai beau un shot. de-al casei.
si mai iau o bere fara alcool.

pe scena, baietii vor la mare.
eu plec cu ei. pe incredere. Alma tours.
ii fac Anei semnul incheieturii drepte. mi-e a drum.. atat de mult...
mi-e a ploi. si a verde. si a ghem.
mi-e a cafea dimineata si harta intinsa inaintea mea.
mi-e a senin in cer si - mai ales - a senin adanc.

imi torn nisipul dintr-o palma in alta si nu ma pot tace cand voi..

si te iubesc cu mila si cu groaza
tot ce-i al tau mi se cuvine mie
ca un nebun de alb ce captureaza
regina alba pentru vesnicie

cu voi stiu ca nu am nevoie de foarte multe.
cu voi stiu ca imi sunt suficiente cateva suflete calde, cateva beri reci,
cateva amintiri sa le urlu in casca.

ba!
ba, voi astia de va ziceti Folk Frate! si voi astialaltii.. care stiti ca sunteti si nu tre' sa strig io catalogul la unu jumate noaptea,
fiindca inca sunteti in carciuma si nu m-auziti

va imbratiseaza, cu fierbinteli de primavara,
Martie

de calm

2011-03-10T13:29:00.004+02:00

Pentru a respecta echilibrul cosmic, trebuie musai sa scriu doua vorbe despre meciul care m-a apropiat mai mult decat oricand de un atac cerebral.

Deci.. dupa ce scriu toate rautatile si mizeriile din nota de ieri - absolut meritate, ba chiar băgând sub preş nişte aspecte..

ieri.. o zbughesc din şedinţă (ocazie cu care afla si colegii/ şefii mei unde plec eu cand "am treaba") şi mă cărăbănesc spre patinoar.

Ajung fix la inceputul ultimei pauze, intru zglobie, ca la mama pe tarla si aproape ca ii sar in brate femeii de la paza.

"Cu cat o încasăm?", intreb plina de optimism. Femeia isi arunca cu lene ochii in rucsacul meu, mai mult de dragul jandarmilor care ne analizau din toate unghiurile."Deocamdata merge", imi raspunde iar eu vad un 2-0 cat China pe tabela!

Încep să ţopăi printre jandarmi, jucand şotronul in drum spre locul meu din patinoar.

Repriza a treia de ieri.. a fost.. de parca toata echipa a trecut de la infuzii de lavanda la injectii cu redbull.

In primul rand, parca s-au stabilizat liniile. S-au potolit cu experimentele.. iar acum baietii au intrat intr-o faza mai avansata a relatiei lor.. (stiu, o sa mi-o iau pentru rautatile astea :)) )

Am gasit un Szabolcs Molnar - argint-viu, care a arat gheaţa, in toate directiile, un Luşneac cu niste recuperări senzationale şi nişte interventii in aparare deştepte foc. Un Alexandru Munteanu extrem de muncitor, de prezent, de inspirat. Imi place mult puştiul, cum dracu' de nu l-am vazut pana acum?!

Un Mike Forgie.. cu tirul reglat, care l-a lasat pe Polc in genunchi, cu crosa cazuta pe gheata.

Un meci in care am ros la guma de mestecat cu furie. O repriza a treia in care Brasovului i-a luat 15 minute să egaleze..

in care mi-am ros unghiile, degetele, minţile..

A fost senzational sa ii văd in repriza suplimentara cum se infig in apărarea braşoveană.. si nu se lasă!

După o actiune ratata prosteşte, Lupaşcu şi-a plătit datoria: pasa la Forgie a fost ce trebuia, iar şutul canadianului - fara echivoc.

Uite.. d-aia îi iubesc io pe băieţii ăştia.. ca îmi dau mai multe emoţii decât a reuşit un batalion de iubiţi. (ştiu.. provoc universul :)) )

Si uite asa e 1 - 1 in semifinale. Şi uite ca am iar un ranjet senin pe faţa, cand imi amintesc..

P.S. ca sa spun adevarul pana la capat: Catrinoi a avut o seara excelenta si niste interventii.. oau!

de nervi

2011-03-10T12:56:00.001+02:00

Deci, textul de mai jos nu vrea sa se constituie intr-o cronica de meci. Mai degraba, intr-o cronica a frustrarii si a ulcerului in ascensiune si dezvoltare. Ca asa e cu fanii astia: se tureaza ca motorul de Ferrari... da' la semafor. adicatelea degeaba.

Deci - ieri a inceput playoffu'.

A inceputara meciurile din semifinala campionatului national la hochei. In doua vorbe - pentru cine inca nu s-a prins: da. sunt virusata rau de sportul asta intens, compact, violent, rapid si generator de sinuzita. si de ulcer. Steaua s-a capatuit in semifinala cu Brasovu'. Stiam ca au o echipa legata.. cu atat mai mult cu cat ultimul meci cu ei a fost pierdut la mustata, golul castigator fiind incasat cu fix 6 secunde inainte de finalul final.

Asadar..

Fug de la sedinta, cu banii de paine (caci da, in timpul liber mai si prestez, pe bani de tigari, shoturi si benzina) si aterizez la patinoar in pauza de dupa repriza a doua. N-o salut pe Vali, care isi fuma tigara de dupa spume, bag nasul in grilaj si ma zgaiesc la tabela. Ma ia cu vartej, dinspre stomac spre crestet si retur. Dupa doua reprize, Brasovu' ne tavalise cu simt de raspundere: 1 - 4.

Daca as fi stiut ce urma sa fie...

Pe patinoar mi-am distribuit rapid ura etnica, viscerala, de rasa si apartenenta la clasa sociala si regn animal.. in mod echitabil intre sustinatorii ambelor echipe, posesori de vuvuzele si trompetute. De ziua femeii, mi-a trecut prin timpan si mi-a ramas in cap ideea sa ii aranjez pe baieti de-o surioara, de-un fratior.. de-un animal de companie, de aceeasi ascendenta materna.

Sigur.. ce mi-e patinoarul, ce mi-e stadionul.. doar stiam ca nu vin la concert din muzica de Bach (desi, uneori jur ca seamana macar a Lacul Lebedelor, intr-o interpretare p(r)ost modernista)

Si incepe. ultima repriza.

Ce-am vazut acolo.. a fost o ciorba rece si fara gust.

Baietii aia, galben-albastrui, ne-au facut in sange.. sau cel putin asa s-a simtit din coltul meu de patinoar, din cand in cand cu retina avariata de blitzul prietenei mele. Ma uitam pe gheata si nu reuseam sa inteleg ce dracu se intampla.. sau ce nu se intampla. Brusc nimic nu avea sens; s-au facut tot felul de experimente cu liniile, ca baietii asta cred ca au fost combinati unii cu altii, in aproape toate variantele posibile. Jumate au parut in "anger management", sub varianta "uite pucul, vine pucul, trece pucul, unde-i pucul? " Ne-au mai capacit brasovenii cu doua goluri, suficient incat sa vezi ameteala plutind in tot

patinoarul.

Golul lui Timaru a fost incredibil. In primul rand pentru ca, la apatia si lipsa de concentrare pe care am vazut-o, plus alea doua goluri incasate in 50 de secunde (si un scor de 1 - 6), era greu de crezut ca exista CEVA care sa ii mai trezeasca (sigur, am fanteziile mele personale cu batai cu urzici la talpi.. , dar asta nu urma sa se intample pe gheata)

Deci: actiune senzationala, Timaru gol; rasflam usurata. Poate urma sa se joace si niste hochei!

Iluzii!

Un fundas care tavaleste pucul cand pe-o parte, cand pe cealalta, vreme de 20 de secunde, pana se hotarasca cui din 4 coechipieri, toti la indemana, sa ii trimita; acelasi fundaş şterge pucul de praf, abia mişcândul de pe loc si apoi se uita la crosa cu o mirare vizibila.. probabil voia sa vada daca a luat-o pe-aia defecta.

Un atacant pe care il ador.. care are un brusc moment de definire a personalitatii si - pleaca pe contratac dar intra ca in branza intre patru aparatori brasoveni şi.. ce surpriza, pierde pucul (asta de bine ce avea doua doua extreme plecate simultan cu el, care asteptau, asteptau, asteptau...

.. momenţel comic in fata portii lui Polc cand îi vad, cu ochii mei frumosi si limpezi, îi vad stabilind strategia, care functioneaza timp de trei pase.. cand - ce sa vezi?! - era si Brasovul pe gheata.. si aveau o treaba baietii aia: sa nu incaseze nimic in aţe.

Per total, cred ca am vazut vreo 3 minute de hochei, din 20 de joc. Si am iesit din patinoar resimţind straşnc in stomac cele 8 goluri înasate de la braşoveni..

..

da' poate urmatorul o sa fie altfel.

sper.

(disclaimer 2: pentru o corecta pozitionare temprala: textul e scris in 9 Martie :) )

stare de muzica

2011-02-28T16:10:00.001+02:00

Strang genunchii si intre ei rezervorul imi opune - capos - rezistenta.
Imi arcuiesc spatele si infig privirea in adancul serpentinelor. Valea Siriului mi se intinde, supusa, inaintea roţilor.
Verific legatura manusilor. Fermoarul gecii. Pe ceafa, sub cagula, simt arsura unui tatuaj.
Cu un gest scurt inchid viziera.
Zambesc arogant.Azi, lumea e a mea!

.. i got my head checked..

Demaror. Cutia de suruburi vrea scandal.Si eu la fel.

It wasn't easy... but nothing is

Un gand ghidus, cu urechi clapauge si zambet de strengar mi se ascunde in despicatura bluzonului.
Il simt chicotind dar ma fac ca nu il observ.
Bratul stang se intinde rigid. Motocicleta se inclina cuminte. Iar eu simt ca respir, in sfarsit.
Ghiduşul meu se retrage repede in geaca si il simt incordat ca o pisica.
I-a ramas nasul afara si ii intuiesc ochii strans inchisi.
Trec de varful curbei si imi las mana sa ceara mai multa putere. Motorul se ridica si ne infigem in linia dreapta.
Se foieste jenat de frica lui neasteptata. Ca sa se razbune imi rasufla golaneste peste sani.
E o fierbinteala care imi alerga in vene. Adrenalina si hormoni.
Zambesc inainte sa trag iar ambreiajul. Schimb in a doua si patinez simultan ambele frane.
Here comes another one.
De data asta e bratul drept cel care traseaza unghiul sub care ma rotesc.
Motorul se inclina.
Ciufulitul meu urla, odata cu mine, din decolteul deschis:

woo-hoooooooooooo

stare de muzica

2011-02-28T16:10:00.000+02:00

stare de muzica

2011-01-24T22:48:00.005+02:00

o lume de victime si pansamente.
o tesatura de rani, sedative si anaglezice.

ea avea 18 ani. prea mica pentru o iubire atat de mare, o ingrozea lumea. nu isi dorea decat sa poata inchide poarta cimitirului peste iubirea lor.

era atat de tanara cand a cunoscut-o. l-a socat intai incapatanarea ei de a ramane inclestata pe bariera gestului sinucigas. a vrut sa o salveze, la inceput. a iubit-o o vreme. apoi si-a dat seama ca nu poate sa o pazeasca toata viata. a parasit-o.

ea si-a cauterizat rana cu desene. simulacre de pasiuni, de iubiri si de sensuri.

el isi construia propria forma cand a intalnit-o. l-a fascinat zambetul cu care a intretinut asediul ideilor, nopti la rand. s-a lasat inrobit de imaginatia si intuitia ei. mai apoi a iubit-o cu totul.

el era atat de tanar. atat de viu si de curios. a provocat-o, mai intai. apoi a obosit-o. l-a parasit.

ea l-a intalnit intamplator. mai intai l-a placut iar apoi a crezut ca pot avea un fel de viitor impreuna. i-a fost frica. cu greu a dat intr-o parte prima caramida din zidurile multe pe care le ridicase timpul. a fost probabil tarziu. el a parasit-o.

ea l-a vrut. pur si simplu. l-a urmarit si l-a ingenunchiat. l-a avut. el o iubea deja, prea mult. se ancorase de gleznele ei. l-a parasit.

el nu isi incheiase inca socotelile cu cealalta. si-a dorit-o de la inceput. era vie si fara capastru. a posedat-o. a vrut mai mult. sa o supuna. sa ii simta tampla pulsand in praf. ea l-a parasit.

ea il iubise o vreme. sigur il iubise cu ani in urma. apoi toate au ruginit pe la coturi si un paianjen si-a facut casa intre visele ei de adolescenta. a stiut ca trebuie. l-a parasit.

el a fost un prieten bun. a stiut sa asculte. a vrut sa ii cunoasca fiecare cotlon al mintii, fiecare fel de a trai spasmele. ea l-a iubit. a fost prea mult. a parasit-o.

el s-a mirat, vazand-o. nu se potrivea cu decorul dar a vrut sa o potriveasca vietii lui. si-a construit lumea lor perfecta. era sensul lui regasit. ea si-a rotunjit ochii a mirare. l-a parasit.

ea l-a cunoscut dintr-o eroare. s-au amuzat. nu mai avea chef obligatiile si pretentiile nimanui. el a inteles. apoi i-a desenat gratii aurite. ea l-a parasit.

el nu si-a mai putut imagina viata fara ea. a stins ecoul noptilor cu trupul celeilalte. cu gemetele ei. cu dorintele ei. n-a incetat niciodata sa o tanjeasca.

ea l-a iubit probabil, de vreme ce i-a spus „da”. a fost, pe rand, mintita si inselata. l-a parasit. a mai tras un loz. el nu o minte, el nu o inseala. el o imbratiseaza marturisindu-i sincer ca nu o iubeste. dar o pastreaza alaturi. construiesc impreuna iluzia.

ea a acceptat, dupa multi ani, sa il revada. degetele lui lungi ii redefineau obrazul, linia buzelor. setea unui muribund. privirea rugatoare a unui caine batut. a stiut ca nu-l va vindeca niciodata de ea. A injurat un scurt „faceti un club” , a pus contactul si l-a parasit pentru ultima oara.

el a iubit-o mult. s-a crescut purtand in mana, mana ei. i-a purtat pe umar visele. pana cand visele au devenit tot mai altele. l-a parasit.

el si-a amortit sangerarea in pumnii inclestati ai celeilalte.

ea l-a gasit odata cu prima luna plina. ADN-ul ei de femeie a luat forma unui compus analgezic. atenta sa-i adoarma spaimele, a uitat ca se crapa de ziua. a parasit-o.

o lume de tifon. un dans din care ne oprim din cand in cand, sa mai coasem o rana ori sa fim dezlipiti de pe dureri mai vechi.

si uneori, atunci cand ne saturam de contratimpul asta perfect, luat la metronom, uneori, ne luam de mana si semnam certificatul compromisului perfect.

ea si el de mai sus sunt de prea multe ori (dar nu de fiecare data) aceiasi.

====

Disclaimer: ca sa nu avem discutii suplimentare: nu credeti tot ceea ce cititi. si - cel mai important - lasati-o mai usor cu identificarea ;).

de noapte, de iarna

2011-01-09T19:27:00.002+02:00

am adormit greu noaptea trecuta.
priveam pe alta fereastra si vedeam alt cer, de o lumina necunoscuta.

a plouat noaptea trecuta
a plouat, si in mintea mea a rasunat a primavara.
mi-am intins gandurile pe pervaz
la o curatire ritualica.

toate trec..
e treaba fiecaruia sa se bucure de toate.
Frankl n-a fost un bou.

azi noapte a fost primavara

despre Iron si Folk Frate!

2010-12-19T13:18:00.005+02:00

Am vrut sa las un comentariu acestui post. Dar pentru ca au fost prea multe cuvinte de spus, m-am mutat aici.

Despre ce s-a intamplat cu Iron si FolkFrate mi-a fost greu sa scriu.. motiv pentru care am tacut (simplu si logic, nu?).
Marti si miercuri au fost doua zile grele pentru multi dintre aceia care si-au legat.. cel putin obisnuinta, de Iron si de serile de miercuri. Serile alea inseamna mai mult decat ce au scris.. si chiar mai mult decat au aratat prin bratele ridicate la "atat de..." . E un cumul de stari; de la impresia de "radacini", de "familie", de spatiu caruia ii apartii, pana la tonusul senzational la care ne conectati pe toti, atunci cand sunteti pe scena.

Insa, gresesti Mysha. E normal ca oamenii sa intrebe "de ce". Din doua motive de baza.
Unul este acela ca - si nu doar intuiesc, ci stiu asta, in mod concret - raspunsul la intrebarea "de ce?" ar fi putut fi si raspunsul la intrebarea "ce se poate face?". Multi dintre cei care au pus aceasta intrebare - public sau in particular - si-au dorit/ si-ar fi dorit sa se implice in gasirea unei solutii. Pentru ca nimeni nu voia sa lase Folk Frate! sau Iron City sa moara.
Al doilea motiv tine de statutul nostru de membri ai unei societati in care totul merge pe manipulare (nu ma refer la societatea romaneasca, ci la societatea moderna). Astfel ca da, "miscare de marketing" este si ea o concluzie logica.

Am doar un lucru sa il spun celor care se gandesc ca asta a fost o miscare rece si calculata. De fapt nu, sunt doua lucruri.
Intaiul este: nu stiu daca ati mai fi crezut asta daca ati fi fost miercuri langa FolkFrate! si langa Bodi. Daca ati fi vazut umbrele din ochii lor. Daca ati fi vazut lacrimile ascunse. Daca ati fi intuit tacerea.
Si daca ati sti, daca ati sti cu adevarat ca joi noaptea a fost prima oara cand l-am vazut pe Bodi zambind dupa foarte multe saptamani. Un zambet obosit dar sincer, cald, nu un rictus de complezenta.

Si al doilea este simplu: daca Iron City a avut nevoie de o miscare de marketing ca sa se salveze, atunci eu ma bucur ca am putut fi astfel manevrata.
Pentru ca o bucatica din viata mea e acolo.
Si atat.

stare de carte

2010-12-13T00:45:00.001+02:00

plang cu spasme si cu muci.

prietenii mei stiu ce inseamna asta. necunoscutilor le recomand sa nici nu intrebe. plang zguduita de o bucurie strasnica.

nu am in niciun fel pofta sa vorbesc despre valoarea stilistica a lui "Oscar şi Tanti Roz" , sau despre subtila lectie de sinceritate a lui Eric-Emmanuel Schmitt.
nu.
nenea asta a scris o poveste, o metafora curata care m-a apucat de umeri si m-a curentat. e o carte personala.
cred cu tarie ca paginile astea sunt profund personale, pentru fiecare dintre noi.

am iarasi un freamat in palme. n-am sa pot explica niciodata cum vine asta, dar eu acolo iubesc. si acolo simt. in carnea palmelor mele. in insula dintre linia vietii si linia inimii.
iti desenez un semn tainic pe tampla si zambesc.

ma ustura ochii, Oscar, dragule. si nu-i frumos pentru un om mare sa se emotioneze asa.. intruna. in plus, plansul deshidrateaza.. ba mai face si riduri.

ia-ma de mana si hai sa asteptam, zapada.
trebuie sa fie ceva frumos si in vremurile astea inghetate.
pana la urma, ai dreptate.

solutia vietii este sa o traiesti.

stare de muzica

2010-12-04T21:23:00.003+02:00

http://www.trilulilu.ro/storesrl/631948d3f5f546

Am auzit de ea vorbindu-se intr-un bar ..

- Si chiar nu vrei sa stii cum ma cheama?!
Il simt incurcat si incerc sa nu rad. E foarte sigur de interesul meu pentru el si, cu toate astea, vorbele si gesturile mele nu se leaga.
- La ce mi-ar folosi, intreb pe un ton dramatic, gutural. Sa stiu cum sa te strig? O data? Fixez privirea dincolo de el.
Incet-incet, se pierde orice expresie de pe fata mea. Nici macar nu mint. Desi oricum nu are importanta.
Tace. "Asta s-ar putea chiar sa plece", gandesc. Are ceva senin si bleg in privire.
E un baiat serios. Draci copti, am o trecere teribila la astia seriosi.
Imi ia mana si ma priveste lung... asta vrea sa ma salveze. E o molima.
Toti barbatii seriosi pe care ii intalnesc, vor sa ma salveze.
Sau macar sa cred eu asta.. Ce dracu o fi in capul lor? Ia-le falsa realitate si sunt incapabili sa faca un pas.
Cu baietii astia seriosi, stiu eu un joc. Un joc pe care il duc mai bine decat ei. Un joc la care mereu castig. Si mereu pierd.

Strainii se simt frati iar ea danseaza goala

Ii strang degetele in pumnul meu. Deschid ochii larg. Peretii si umbrele se amesteca, undeva la periferia fixitatii mele.
Imi intind gura spre gura lui. Atat de aproape, incat ii simt si caldura, si nesiguranta. E incurcat. Dar va ceda.
Raman acolo, suspendata intre da si nu. Intre o noapte si o viata.
O secunda. Doua. Trei.
Se repede spre mine, violent si masculin.
Gura lui are gust de vodca. Imi place vodca.
Buze moi; maini de adolescent, tremurande si curioase.
Parfumul, transpiratia, fumul, muzica, alcoolul.
Lumea.
A ales noaptea. Toti aleg noaptea.Chiar si baietii seriosi.
Un joc de lut si carne.
Cer sa plecam. Inca o adresa de amant necunoscut.

***
La ce mi-ar fi folosit sa stiu cum te cheama?

Dimineata, se imbraca si pleaca...

Disclaimer: nu credeti chiar tot ce cititi

Cereşc, pentru ca ei merită

2010-11-15T20:51:00.004+02:00

Pe Elena Grosa am cunoscut-o astă vară. A fost unul din oamenii mulţi care au pus umărul la un eveniment excepţional care s-a numit Târgul Hand2Hand. O complexă desfăşurare de forţe care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru copii de la Mogoşoaia. Nu am să intru în detaliile acestei întâmplări, pentru că nu este scopul textului de faţă.

Am întâlnit-o, cum ziceam, pe Elena în vârtejul unor evenimente care ne-au stors de energie, de uman, de bucurie. Sunt teribil de timidă în preajma oamenilor noi; aşa că modul deschis şi lipsit de rezerve în care m-a luat în primire m-a ajutat. Am lucrat, am râs, am prezentat obiectele de la târg, cot la cot cu ea. Ne-am ascuns de ploaie, i-am dădăcit pe copii, ne-am hlizit, cu sau fără perdea. Am povestit, am fabulat, am visat la rezultatul senzational al muncii noastre. Nicio secundă n-am intuit atunci că femeia energică şi deschisă, maternă şi caldă, ascundea în spatele braţelor deschise o luptă pe care o ducea de una singură.

Lupta Elenei are un nume: Alex.

Mi-e greu să spun dacă Alex – la 7 ani – ştie că acesta este numele lui. El este autist iar eu nu cunosc aproape nimic despre acestă afecţiune.

Mi-aş dori să nu fie nevoie să învăţ niciodată. Aşa cum mi-aş dori enorm pentru Elena ca fiul ei să îi poată spune într-o zi „mama”. Să o îmbrăţişeze conştient. Să râdă, să deseneze, să comunice.

Dorinţa mea dar mai ales dorinţa ei, a prietenei mele, poate deveni realitate doar cu ajutorul vostru.

Povestea detaliată a lui Alex o găsiţi aici: http://alexvreasacomunice.wordpress.com/
Şi tot aici o puteţi încuraja pe Elena în lupta pe care, acum, o duce aproape singură.
Conturile unde puteţi contribui pentru ca Alex să poată spune „mulţumesc” sunt:

Conturi bancare

BANCA UNICREDIT TIRIAC - SUCURSALA VOLUNTARI
RO52BACX0000000 592284000 - LEI
RO25BACX0000000 592284001 - EURO
TITULAR NUTU FLOAREA

Cerşesc cu drag,
a dumneavoastră
A.A

stare de muzica

2010-11-12T18:41:00.002+02:00

Cristina Andries, Stefan Tivodar& Mysha - Te-ai dus (Vijelia)

Asculta mai multe audio diverse

M-am saturat de eternitatile din iubire.

M-am saturat sa cred ca sunt deja la varsta la care marile pasiuni s-au ars. Ca nu mai raman inainte decat patimi de consum, cu aroma de casnic si stabilitate si pe fundal de ceas biologic grabit sa ma strecoare in forma fixa a femeii-mamă de copii si soţ.

Mi s-a luat de "totdeauna" si de "niciodata". De absolutul cu care se ilustreaza povestile de la inceput de viata, care iti raman atarnate de gat. Gardul de sarma electrificat cu care iti protejezi un vis pana il faci scrum. Asa se face ca, dintr-o data, valoarea starilor tale, instensitatea trairilor de atunci ajunge determinata de incrancenarea cu care ramai fixat in poveste.

“Pentru totdeauna”. Pentru care totdeauna, gura mamii lui de cuvant, care nici macar nu-i cel mai lung. Si de ce pentru totdeauna? Si de ce niciodata altcineva? Cum mama dracului s-a intamplat asa, sa ia cineva, cu titlu de proprietate nu doar trecutul tau, dar si viitorul, pentru simplul fapt ca a fost intaiul, ori poate cel mai altfel dintre toti.

Si l-ai iubit. Si te-a iubit. Si ce?!

“Niciodata iubito” a fost doar cantecul care a insotit usa inchisa.

“Promite-mi ca intotdeauna..” a fost doar promisiunea ca nu voi obosi..

Dar uite ca am obosit. Uite ca vreau sa obosesc. O iubire care nu traieste decat din incapatanarea de a nu trada un vis.. cum dracu se mai cheama?

Am futut 11 ani cu absolutizari si idealisme. Am iubit in gol si in plin si, mai ales, mi-am ascuns viata in dulap, langa cutia cu bomboane pentru Craciun, sa nu o irosesc. Sa nu cumva sa patez albul imaculat al sacrificiului meu adolescentin.

Mi s-a luat de eternitati si absolutisme.
Vreau sa cred ca exista in fiecare rasarit un capat de la care poti sa pleci.
Si refuz sa ingenunchiez. Uite asa, de-a dracu.

punct de drum

2010-09-06T11:18:00.004+03:00

isi pune starile intr-o cutie, pe marginea drumului, ca pe niste pui de pisica pe care ii e mila sa ii inece, dar pe care totusi nu-i poate creste.
si ii lasa acolo.. le lasa acolo.

poate vor folosi cuiva. poate un suflet gol se va bucura de niste zambete, de cateva ganduri calde, de forma unui umar, perfect desenata in palma. sunt proaspat spalate si impachetate frumos. ca la magazin.

ramane asezata o vreme. isi plimba degetele peste marginile proaspat calcate ca si cum ar vrea sa pastreze in memoria afectiva fiecare fior, fiecare secunda care a construit vreun un gand.

in lumina calda a toamnei, in fuioarele de praf, in frunzele uscate pe care i le aduce vantul la picioare.. in toate gaseste laolalta impulsul unui nou inceput si certitudinea singuratatii.

cuprinde in podurle palmelor colţurile cutiei, ca o imbarbatare. ca si cum ar vrea sa adune acolo, in fix cele doua puncte care i s-au infipt in carne, tot dorul dar si toata linistea. ca si cum ar vrea sa le spuna "va fi bine". si crede sincer ca va fi bine. si stie ca va fi bine. doar putin pustiu.. dar bine.

singura, o adiere de vant mai rece reuseste sa o dezmeticeasca. se face tarziu si rostul lucrurilor s-a pierdut undeva intre toate vorbele, ganduri nespuse si gesturi gresite. inchide cutia la loc si verifica legatura sforilor, cu gesturi sigure.e tarziu acum sa se razgandeasca. ar fi o decizie prea emotionala. este totusi o hotarare luata cu mult timp in urma. si oricum.. daca ar face altfel, s-ar intoarce de unde a plecat. si e prea tarziu acum. prea tarziu.

trage manusile. inchide viziera. priveste pentru ultima oara cutia. ca un adio fluturat de o batista. pune contactul. motorul incepe sa urle si simte ca nu mai are rabdare. elibereaza cu bruschete ambreiajul, in acelasi timp in care roteste acceleratia.

priveste fix in lungul drumului, dincolo de orizont.

o urmeaza o dara de praf pe care vantul o va imprastia in curand. si se va pierde urma.

vand suflet

2010-06-11T11:36:00.000+03:00

e uzat, dar in stare buna. e tocit pe alocuri si are cateva petece, la buzunarul drept, la coate si la rever.. dar sunt cusute frumos, cu o ata satinata. in plus, are o croiala potrivita cu tot felul de evenimente. se asorteaza deopotriva cu un suras indragostit si cu o mangaiere pe frunte.
pe fundalul gri are desenat un imprimeu frumos, cu zbateri de fruze, si poarta in fibre aroma aceea de aer umed din prag de furtuna.
tine de cald si de drag. tine si la tavaleala; l-am purtat in cateva iubiri zbucumate si n-am ramas decat cu cicatrici.. sigur, s-a rupt in partea stanga, in dreptul inimii, dar are acum o broderie frumoasa; ai putea sa juri ca a fost acolo dintotdeauna.
nu-l dau scump.
il dau pe un pumn de fluturi. poate.. chiar in stomac. fluturii, zic, nu pumnul.

atat. un pumn de fluturi si o ploaie de vara.

punct sub semnul intrebator

2010-06-02T20:13:00.004+03:00

de-o vreme tot tac, asa..
am zbateri mici, directionate, lipsite de finalitate.
sau - ma rog - lipsite de succes.

incerc sa invat sa traiesc..

"flexibila ca o scoarta de copac" mi-a spus ea..
cred ca avea dreptate.
un trunchi uscat inainte de vreme.
ce-as mai putea eu sa fac acum?
cui sa ii spun ca eu nu mai stiu sa..
ca nu mai vreau..
ca nu are sens si poate nici nu mai am cu ce..

sa tac, zic
.. inca o vreme

mai primeste-ma-n noaptea ochilor tai

va bate al doisprezecelea an,
si ma va gasi tot acolo,
asa-i?

punct fara capat

2010-04-02T19:34:00.002+03:00

mda.. a venit primavara.
aproape nesperat.
iar atunci cand a venit, au inceput sa se intample toate atat de intens incat introspectia nu-si mai avea locul.
ea imi spune sa ma asez.
eu stiu ca daca am sa ma asez
am sa plang.

e prea tarziu sa plang, oare?

ce vuiet..
ce tarziu.

sa plec, deci.

punct primavaratic

2010-02-28T14:34:00.002+02:00

i want my innocence back

universul se sparge
in bucati mici si taioase
dar ce puzzle frumos!

pe la colturile gandurilor
cresc ghiocei.

dar, bine macar..

puncte si balti

2010-02-18T18:51:00.003+02:00

daca imping teoria evolutionista dincolo de transeele firescului
ma astept ca maine dimineata
sa ma termin intr-o coada de peste.

pana si lipsa semnelor este un semn in sine...

ce bine ca am intrat in post.
altfel as fi sfarsit in vreo farfurie.

punct de iarna

2010-02-11T15:32:00.002+02:00

promise me
when you'll see a white rose
you'll think of me

petalele de nea uscate.. mici gramajoare de praf si de sare.
iarna se transforma in balti.
oamenii, cand se trec, in ce se transforma?

sa nu ma uiti...

de stat acasa

2010-01-30T13:29:00.002+02:00

va lumea prin lunete... o citesc cu varful degetelor.
va veni o vreme cand ii voi sti contururile doar din amintiri.

(...) ea ramase acolo, in intunericul care distrugea sufletele, gandindu-se la o coperta pe care o concepuse pentru jurnalul ei cand avea optsprezece ani. Pe coperta scria:
Nu exista alta viata
Nimeni nu te va ajuta
Esti total singura
Si asa vei fi intotdeauna.

Avea claritatea unei ecuatii si credea ca era adevarat, dar aruncase coperta dupa o luna, pentru ca o deprima prea mult. Era adevarul ei, dar ajuta la fel de mult ca o pelicula subtire de petrol intr-un incendiu in padure. Sa detii adevarul e ca si cum ai avea o bucatica de ciocolata topita in buzunar, era ceva acolo, nu ceva folositor. Sau ca si cum ai purta sosete albastre in loc de sosete galbene dupa ce ai sarit dintr-un zgarie-nori.
N-o ajuta cu nimic, dar avea nevoie de el. Si trebuia sa se fereasca de metafizica si de metafore.
(Tibor Fischer - Imi place sa fiu omorat)

Miranda lui Fischer imi este simpatica. Pe Fischer insusi il gasesc provocator. Si insolent. Si carnal.
Pun lunetele in cutie.
E vremea sa citesc formele.

http://www.youtube.com/watch?v=QEY6_jcrzI8

de ger

2010-01-28T11:33:00.002+02:00

chemările au îngheţat suspendate printre crengi.
zdrenţuite, stările au rămas adunate în prag.
visez hibernări imposibile.

ninsori

2010-01-09T03:05:00.002+02:00

mă topesc într-o aşteptare împăcată.
e iarna iar.
a câta oară?!

valsez static.

orele trec. una câte una.
nu rămân
decât ninsorile
băncile îngheţate
şi porţile spre alte lumi.

tot de primavara

2010-01-05T12:29:00.003+02:00

am descoperit The Tiger Lillies.
ma lăfăi în acorduri.
alunec pe un surâs.
fac un nod din sprâncene.
deschid palmele.

de primavara

2010-01-05T00:33:00.003+02:00

ma privesc in oglinda si ma intreb daca asta este intr-adevar varsta pe care o am.
firele albe le maschez de mult. (avantajul de a fi femeie).
dar ridurile,
ridurile ochilor,
nu le pot masca.
ma privesc in oglinda,
iris in iris.
zambesc.
da, am varsta pe care o am.

death makes angels...

2009-12-31T18:44:00.002+02:00

...of us all
and gives us wings where we had shoulders
smooth as ravens claws.

va veni un an in care voi dansa.
in legea mea.

nu voi inceta niciodata...

si lumea mea e verde

(a)temporal

2009-12-30T23:19:00.003+02:00

satul meu de poveste.

celui care vrea sa se piarda de sine, sa uite cine a fost, sa nu stie cine va fi
ii spun doar sa rataceasca prin Hateg.

alt(fel de) prezent

2009-12-28T21:43:00.000+02:00

Cateva zile in Tara Hategului ma decupleaza pe mine de la propriile ganduri.
Biserica Densus. Sfintii ei cu ochii scosi, o icoana a Sfantului Bartolomeu care mi se lipeste dincolo de retina, undeva in adancurile mintii. O imagine a crucificarii, stilizata, ale carei sensuri inca le caut.
Sibisel. Un sat de dincolo de poveste. Pietre si oameni. Un alt univers.
Valea dinozaurilor. Printre crengile goale, luna naste jocuri cu umbre.

Voi reveni.
Voi reveni?

prezent 2

2009-12-25T12:32:00.002+02:00

o intensa apatie.
nu simt nimic.
religios sau social, interactiunea cu spatiul tinde spre un zero, abia conturat.
singur, surâsul aninat cu clipsuri de lobii urechilor, imi provoaca o stare.

it's been too late for too long.

http://www.youtube.com/watch?v=NcZCfnrluvY

prezent 1

2009-12-22T08:48:00.002+02:00

piesa de sezon.

zâmbesc strâmb, a marţi dimineaţa.

http://www.youtube.com/watch?v=cglLJJ0Czo8

amintire 1

2009-12-18T23:37:00.000+02:00

ma obsedeaza, de la un timp, muzica adolescentei mele.
strabat subteranele orasului lasand sa-mi tune in urechi stari vechi de doisprezece, paisprezece ani.

dar sa nu cheltuiesc prea multe vorbe.

don't tell me how strong you are..